Rămâi conectat

Actualitate

Zona turistică „Cugir-Șureanu”, inclusă în cele 35 de noi stațiuni de interes local înfințate astăzi de Guvernul României

cugirinfo.ro

Publicat

în

Guvernul României a adoptat astăzi, 28 decembrie 2022, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local și privind modificarea art. 2 și anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice.

„Încă o veste bună, la final de an! România are 35 noi stațiuni turistice de interes local. Începând de acum, acestea se vor putea bucura de noi oportunități de dezvoltare, printre care menționez atragerea de investitori și finanțări, în scopul maximizării potențialului zonelor și, foarte important, o creștere a numărului de vizitatori. Mai mult decât atât, destinațiile cărora le-a fost acordat noul statut vor putea fi parte din reforma Organizațiilor de Management al Destinațiilor, având de acum posibilitatea, conform criteriilor mininale, să înființeze și să operaționalizeze o astfel de entitate la nivel local. Felicitări tuturor!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

În urma solicitărilor și documentației depuse de autorităţile administraţiei publice locale, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a procedat la verificarea ȋndeplinirii criteriilor legale, efectuând inclusiv vizite în teritoriu, primind statut de stațiuni turistice de interes local următoarele localități:

– comuna Barcani, județul Covasna;

– comuna Beliș, județul Cluj;

– orașul Bicaz, județul Neamț;

– zona turistică a comunei Bratca, județul Bihor;

– zona turistică Budureasa-Padiș a comunei Budureasa, județul Bihor;

– zona turistică a municipiului Caracal, județul Olt;

– comuna Ciocănești, județul Suceava;

– comuna Ciumani, județul Harghita;

– zona turistică a orașului Comănești, județul Bacău;

– comuna Coșna, județul Suceava;

– zona turistică Cugir-Șureanu a orașului Cugir, județul Alba;

– orașul Dărmănești, județul Bacău;

– comuna Deda, județul Mureș;

– zona turistică a municipiului Făgăraș, județul Brașov;

– zona turistică a municipiului Fălticeni, județul Suceava;

– orașul Ineu, județul Arad;zona turistică a comunei Lupeni, județul Harghita;

– comuna Măguri – Răcătău, județul Cluj;

– comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava;

– comuna Mărgău, județul Cluj;

– comuna Ozun, județul Covasna;

– zona turistică a comunei Pietroasa, județul Bihor;

– zona turistică Valea Drăganului a comunei Poieni, județul Cluj;

– comuna Runcu, județul Gorj;comuna Săcuieu, județul Cluj;

– comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara;

– orașul Săliștea de Sus, județul Maramureș;

– zona turistică a orașului Siret, județul Suceava;

– comuna Sugag, județul Alba;

– zona turistică a comunei Șuncuiuș, județul Bihor;

– zona turistică a municipiului Târgu Secuiesc, județul Covasna;

– zona turistică a comunei Vânători-Neamț, județul Neamț;

– comuna Vaideeni, județul Vâlcea;

– zona turistică a municipiului Vulcan, județul Hunedoara;

– comuna Vidra, județul Alba.

Pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localități ca stațiuni de interes local vor crea un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.

România are până în acest moment atestate 54 de stațiuni turistice de interes național și 147 de interes local.

sursa: dcnews.ro


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Acțiunea umanitară „Moto Iepurașul”, organizată de motocicliștii Asociației ”Lupii Sigidavei”, a ajuns la cea de-a IX-a ediţie

cugirinfo.ro

Publicat

în

Paștele, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, ne amintește de Mântuitorul Isus Hristos care a murit pe cruce pentru noi, fiind în același timp o Sărbătoare a bucuriei, în care oamenii se întâlnesc și familiile se reunesc în jurul unei mese îmbelșugate.

Așa cum ne-au obișnuit, tinerii cugireni nu au uitat nici în acest an de cei mai puțin norocoși și s-au gândit din nou cum să aducă bucurie de Paști în casele mai multor persoane defavorizate din zona orașului de la poalele Drăganei.

„Deoarece ne aflăm în Postul Paștelui, păstrăm tradiția și organizăm o nouă acțiune umanitară „Moto Iepurașul 9”. Vă invităm alături de noi, să furăm împreună zâmbete de pe fețele oamenilor care au o situație materială mai dificilă. Pentru donații luați legătura cu oricare membru al clubului nostru. Fiți solidari unii cu ceilalți! Dăruiește!”, au transmis organizatorii.

Darurile vor fi împărțite în data de 13 aprilie 2025 când motocicliștii implicați în activitate vor pleca cu pachetele spre familiile nevoiașe.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Campania „Curățenia de primăvară – 2025” continuă cu succes la Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Campania „Curățenia de primăvară – 2025” din Cugir continuă cu succes, mobilizând din ce în ce mai mulți cetățeni la acțiuni de ecologizare. 

În weekend-ul trecut, atât angajații Primăriei Cugir și ai instituțiilor subordonate, cât și membrii Asociației „Lupii Singidavei” și un grup de voluntari din comunitate, au desfășurat o serie de acțiuni de ecologizare în mai multe zone ale orașului.

Astfel, angajații primăriei au ecologizat întreaga centură a localității Vinerea, în timp ce membrii Asociației „Lupii Singidavei” împreună cu mai mulți voluntari au intervenit în zonele Râul Mare, Râul Mic și Bucuru, colectând deșeuri de diverse tipuri. Zeci de saci cu deșeuri au fost adunați, iar transportul a fost realizat cu sprijinul Serviciului Public de Gospodărire Locală.

Această acțiune de ecologizare este parte integrantă a campaniei de primăvară, care urmărește nu doar curățarea orașului, ci și conștientizarea importanței protejării mediului înconjurător de către fiecare cetățean.

„Primăria Cugir mulțumește tuturor celor care s-au implicat activ și îi încurajează pe toți cetățenii să contribuie la menținerea unui oraș curat și responsabil. Împreună, putem face Cugirul un loc mai frumos și mai sănătos! Pentru cei care doresc să se alăture acestei campanii, sunt disponibile materiale și sprijin logistic. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul: 0731 001 271”, au transmis reprezentanții Primăriei Cugir.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 40 de ani din Vinerea cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut și fără permis, pe strada Grigore Ureche din Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Luni, 7 aprilie 2025, în jurul orei 00.30, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Grigore Ureche din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Vinerea.

În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir