Actualitate
Vineri, 31 ianuarie 2025: „Peisajul preindustrial și industrial în secolul XXI. Abordări și perspective” – Conferință științifică în premieră la Cugir
Primăria Orașului Cugir, Centrul Cultural Cugir și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir organizează, vineri, 31 ianuarie 2025, în sala de conferințe a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, conferința științifică „Peisajul preindustrial și industrial în secolul XXI. Abordări și perspective”.
Evenimentul științific aflat la prima ediție aduce la Cugir specialiști de la Academia Română filiala Cluj-Napoca: Institutul de Arheologie și Istoria Artei, universități (Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Universitatea de Vest din Timișoara) și muzee partenere din țară (Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, Muzeul Astra Sibiu și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva).
Aceștia vor aborda teme de interes major (de la metalurgia dacilor până la istoria armamentului cugirean), pentru promovarea și valorificarea patrimoniului cultural de sorginte tehnică.
De asemenea, în cadrul conferinței se va lansa și cartea istoricului dr. Claudiu Purdea, Braconarea patrimoniului cultural din Munții Șureanu: Istorie și jurispridență, apărută la editura Mega în 2024.
Actualitate
Șoferul unui autoturism BMW, sancționat contravențional de polițiștii locali din Cugir, după ce a parcat pe spațiul verde
Șoferul unui autoturism BMW a fost sancționat contravențional de polițiștii locali din Cugir cu amendă, după ce a parcat în două zile consecutive, pe spațiul verde, pe strada Tineretului.
„Polițiștii locali din cadrul Compartimentului ordine și liniște publică, Circulația pe drumurile publice, au constatat în zilele de 23.01.2025, ora 16:48, și 24.01.2025, ora 13:02, existența unui autoturism, marca BMW, parcat neregulamentar pe spațiul verde de pe strada Tineretului din localitatea Cugir, urmând a fi luate măsuri asupra conducătorul auto, care va fi sanctionat conform H.C.L nr. 97/2023 – Regulamentului privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi din orașul Cugir, Cap. 9, art. 30, lit.(t), și se sancționează cu amendă cuprinsă între: 1000-1500 lei, în cazul persoanelor fizice, și 2000-2500 lei, în cazul persoanelor juridice.
Totodată, pe parcursul anului 2024, polițiștii locali au aplicat un număr de 785 amenzi, în valoare de 139.325 lei, pentru fapte similare.
Dorim să informăm cetățenii orașului Cugir cu privire la modificarea cap. 1, art. 4 (1) la Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice din zona instituțiilor publice, și a parcărilor publice de reședință, aflate pe raza orașului Cugir: “abonamentele tip reședință dau dreptul folosirii locului de parcare, de luni până vineri, între orele 15:00 – 08:00, iar sâmbăta și duminica, pe tot parcursul zilei. Între orele 08:00 – 15:00, de luni, până vineri, locurile de parcare pot fi utilizate liber, de către orice persoană”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Cugir.
Actualitate
Spectacol omagial dedicat Unirii Principatelor Române, pe scena Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir
Unirea Principatelor Române – marcată printr-un spectacol dedicat susținut de către tinerii membri ai cercurilor de muzică, dans și teatru de la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir.
Unirea Principatelor Române este un moment cheie în istoria României fără de care închegarea statului modern România, nu putea exista. Aflate la confluența celor trei imperii: habsburgic, țarist și otoman cele două provincii (Țara Românească și Moldova) au reușit să înfăptuiască acest mare act istoric! Remarcabilă în acele momente a fost personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, tânăr colonel în vârstă de doar 39 de ani și a ministrului său, Mihail Kogălniceanu.
Acest act istoric marcant pentru țara noastră a fost celebrat prin cântecul patriotic și jocul românesc alături de Fanfara Cugir și Marian Vințan, Mlădițe Cugirene și Ionela Popa, Ansamblul Câmpul Pâinii cu Alina și Alin Turlea. Cercul de teatru coordonat de Maria Dodoc a adus în scenă o secvență din Moș Ion Roată și Unirea.
Felicitări tuturor pentru implicare și pentru atmosfera frumoasă de mare sărbătoare pe care ne-au transmis-o tuturor!
Actualitate
Biserica medievală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”: Scurt istoric al vieții creștine în satul Vinerea
Cele dintâi surse care ne dezvăluie informații despre ortodoxie în satul Vinerea sunt cuprinse într-o însemnare pe un Sinaxar din anul 1699, unde apare numele preotului care slujea în aceea vreme în comuna Vinerea: „Neagoi de la Vinere”.
În anul 1755, vinerenii asemeni cugirenilor vor protesta împotriva aderării la Unirea cu Roma:
„Noi vinerenii, din scaunul Orăștiei ne cerem arhiereu neunit, pe legea grecească și ne iscălim: eu judele Crăciun Barbu, eu Iuon Furdui, eu Samoilă Micle, eu Georgiu Grecu, eu Nicula Urâtul, eu Oprea Filimon și cu tot satul împreună.”
Un izvor preţios ne este oferit de statistica făcută românilor ortodocşi în anul 1766, de către administraţia episcopului Dionisie Novacovici, care înregistrează la Vinerea 534 de locuitori de confesiune ortodoxă.
Peste un an, sunt cunoscute și numele preoților ortodocși vinereni, în persoana lui Petru Nemeș și Avram Uret. În cursul secolului al XIX-lea, comunitatea ortodoxă devine tot mai numeroasă, aceasta și pe fondul eşecului greco-catolicismului în Vinerea.
Dintr-o altă statistică a populației ortodoxe transilvănene din anul 1805, ne dezvăluie existența la Vinerea a unui număr de 290 de familii neunite, o biserică și doi preoți: Petru Uretescu și Matei Crăciun. Creşterea numărului populaţiei ortodoxe din Vinerea se reflectă sugestiv prin prisma statisticii oficiale din anul 1857, în care din cei 1521 de locuitori ai comunei, 1502 aparţineau acestei confesiuni.
Din prima parte a acestui veac vom cunoaşte preoţi din familia Herleştilor, începând cu Theodor Herlea (1790-1852), Ion Herlea (1843-1847), Ioan Herlea (1848-1881), urmaţi apoi de Dănilă Păcurariu (1881-1921), Romul Albu (1914-1921), Nicolae Cerbicean (1921-1940) și Ioan Sabău (1940-1959).
În secolul al XIX-lea, locuitorii din Vinerea, participă activ cu donații în sprijinul unor mănăstiri ca: Stânișoara, Turnu și Frăsinei, toate lăcașuri de cult din județul Vâlcea, sau îmbrățișând viața monahală.
• Istoricul Bisericii medievale Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Vinerea
În primul rând țin să le mulțumesc pentru oferirea informațiilor părintelui paroh a comunie Vinerea Mircea Moșneag și a lect. Univ. Dr. Cristian Ioan Popa din cadrul Facultății de Istorie și Filologie din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 Alba Iulia.
Informațiile despre acest monument totuși prin valoarea sa istorică s-au păstrat foarte puține în acest sens, unele chiar de loc. Datele referitoare la vechimea bisericii sunt contradictorii. Potrivit părintelui paroh Mircea Moșneag biserica datează din anul 1310.
Biserica de zid din cimitir o regăsim și pe hărțile iosefine din secolul al XVIII-lea, moment în care lăcașul de cult se afla și acum la periferia vestică a satului.
Potrivit lui Vasile Herlea, autorul lucrării „Contribuție la Monografia localității Vinerea” publicată în anul 2002, acesta consemnează că edificiul ar avea o vechime de 6-7 secole. În lucrarea Magyrorszag Muemlekei, se precizează că biserica actuală s-a ridicat pe fundația vechii biserici cu turn, dar nu i se precizează vechimea. Avocatul Ioan Mihu, întocmește în anul 1912, un anteproiect pentru zidirea unei noi biserici ortodoxe în localitate.
Motivul întocmirii acestui proiect ar fi capacitatea mică a bisericii în concordanță cu numărul în creștere a vinerenilor, a doua cauză, care a stat la baza întocmirii proiectului cărturarului vinerean, a fost aceea a incendiului din 1910.
Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din localitatea Vinerea, este construită în formă de navă cu plafon, cu un singur turn-podișor. A fost zidită peste temeliile vechi și ridicată integral de la nivelul contraforturilor în sus, în perioada epocii romane. În anul 1890, lăcașul de cult vinerean devine ruină, zidurile bisericii sunt practic vândute bucată cu bucată.
Daunele provocate de incendii repetate, unul dintre ele are loc în anul 1560, în timpul invaziei turcești în zonă, iar ultimul în anul 1910- fiind de altfel cel mai devastator, flăcările provocând edificiului mari pagube, și de lucrările de renovare ale bisericii, au condus la dispariția mai multor elemente arhitectonice din epoca medievală.
Din vechiul edificiu medieval s-au mai păstrat doar fundaţiile, zidurile de la geamuri în jos și contraforturile puternice ale zidurilor de incintă care susțin nava pe laturile de nord si sud. După același autor Vasile Herlea, în fața altarului bisericii erau lespezi mari de piatră, cu vechime în epoca romană, și care au fost refolosite în construcția bisericii. Nișele prezente pe exteriorul altarului la aproximativ 0,50 metri de la nivelul actual al solului, reprezentau pentru specialiști vechile ferestre medievale.
În cursul secolului al -XX-lea, biserica suferă numeroase reparații, în ultimul deceniu fiind repictată și remobilată complet. Lucrările de renovare executate în anul 1987, sub grija părintelui paroh Mircea Moșneag au constat în restaurarea bolții, a podelei și a picturii interioare a bisericii și a iconostasului din altar, a stranelor și a scaunelor arhiepiscopale. În aceeași perioadă este schimbat clopotul mare din turnul din piatră, cu unul mai mic de 1500 kilograme.
Pictura cu tematică religioasă din interiorul cât și din exteriorul bisericii, a fost executată de către pictorul Vasile Nițulescu, fiul pictorului Constantin Nițulescu, cel care a pictat între anii 1950-1957 Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”din Vinerea, cea care se află pe strada Principală din localitate. Lucrările la iconostasul bisericii au fost executate de către sculptorul albaiulian Ioan Cristea. Icoanele din iconostas au fost pictate de către „baciul” Nicolae din Vinerea. Construcția stranelor și a scaunelor arhierești au fost executate de către meșterul local Crăciun Herlea.
După terminarea integrală a lucrărilor de restaurare a bisericii, aceasta a fost târnosită (sfințită), la data de 22 septembrie 1990 în prezența Preasfinţitului Andrei Andreicuț, Arhiepiscopului de Alba Iulia.
Biserica devine biserică parohială în anul 1995, când din ordinul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia este înființat pe raza localități, un al doilea post de preot paroh și Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Vinerea devine Vinerea II.
În mileniul al III-lea, mai exact în anul 2006, sub conducerea preotului Ioan Stanciu au loc alte lucrări de renovare și restaurare a bisericii astuparea nișelor de la partea inferioară a absidei altarului, încorporarea turnului-clopotniță într-un pridvor susținut de stâlpi, ridicarea celui de-al doilea pridvor în genul primului – pe intrarea de sud, retencuire, rezugrăvire-pictură cu tematică religioasă pe pereții celor două pridvoare, zugrăvire cu culoare a contraforturilor.
Cel care s-a preocupat de cercetarea, restaurarea și punerea în valoare a elementelor medievale ale bisericii îi sunt atribuite preotului Dimitrie Gornic (1914-1986), ierarh originar din județul Arad, fost deținut politic care a pătimit în închisorile comuniste, acesta a fost condamnat la 18 ani de detenţie grea, pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare” şi 18 ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
Preotului Dimitrie Gornic i se datorează declararea edificiului ca monument istoric. În cimitirul bisericii vinerene, se află mormântul avocatului Ioan Mihu si al familiei acestuia, deputat la Marea Unire din 1918 de la Alba Iulia, ca delegat al cercului electoral Orăștie.
Text și foto: Sorin Giurcă
- Din judeţacum 9 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
- Din judeţacum 9 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
- Mondenacum 6 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
- Mondenacum 9 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
- Actualitateacum 9 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
- Mondenacum 11 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
- Administraţieacum 4 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
- Mondenacum 8 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro