Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Sport

Vasile Hârjoc din Cugir s-a clasat pe locul II la Semimaratonul OMV Petrom București

cugirinfo.ro

Publicat

în

Vasile-Harjoc-2015Aproximativ 12.000 de alergători din peste 50 de ţări au participat recent în Piaţa Constituţiei la cea de- a patra ediţie a OMV Petrom Bucharest Half Marathon( semimaraton 21.097km), competiţie organizată de Asociaţia Bucharest Running Club (ABRC).

Printre participanți s-a aflat și cugireanul Vasile Hârjoc (foto), cunoscut pentru prezența sa la manifestări de asemenea anvergură, organizate nu doar în țară cât și în străinătate.

El a rușit un neașteptat success, ocupând locul II, la categoria de vârstă 56-65 de ani, cu timpul de 1:32:56, trecând linia de sosire după suedezul Dag Nilson care a realizat timpul de 1:29:3.

Potrivit lui Hârjoc, noutăţile competiţiei au fost: creşterea cu peste 50% a numărului de alergatori față de ediția anterioară, au fost oferite 50 de premii în bani, în valoare totală de 20.000 de euro precum şi sute de premii în produse oferite de sponsorii şi partenerii evenimentului.

La cele 22 puncte de hidratare și împrospătare s-au consumat 38.500 de litri de apă Izvorul Minunilor, 4.800 de litri de bautură energizantă Isostar şi 4 tone de fructe oferite de Mega Image.

Constantin Predescu


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Roș-albaștrii”, egal în ultimul „derby de Alba” al anului: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)

cugirinfo.ro

Publicat

în

CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul „derby de Alba” al anului,  s-a încheiat nedecis, scor 2-2 (0-0), cu toate golurile înscrise în actul secund, pentru gazde – dublă Cioară, pentru vizitatori reușite semnate de apărătorii Onaci și Vl. Popa.

După un prim act alb, în care ocaziile au fost împărțite, imediat la reluare s-a desțelenit tabela, rezultând o repriză spectaculoasă în care nou-promovata s-a aflat în două rânduri în avantaj. Cioară (48) a transformat un penalty (dictat pentru henț), iar peste două minute a egalat juniorul Onaci (la prima reușită în eșalonul terț), titularizat în absența lui S. Itu (suspendat). Cioară (75) a realizat dubla pe un contraatac, încheiat cu un șut sub bară. Vl. Popa, celălalt fundaș central al „roș-albaștrilor”, a restabilit din nou egalitatea.

Dacă golurile marcate de Cioară sunt primele reușite de blăjeni pe propriul teren, în duelurile cu conjudețenele, Metalurgistul Cugir a realizat a doua remiză consecutivă externă în „derby de Alba”, după acel 1-1 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia. Elevii lui Lucian Itu sunt la al treilea egal în ultimele 4 confruntări.

Au evoluat formațiile:

CIL Blaj: Păduraru – D. Moldovan, Oprișor, Jica, V. Boldea, Olariu (90, Drăgan), A. Câmpean/ cpt., Cristea (82, Vlad), Maghiari, Cîrstean (63, Iaru), Cioară (82, Stănilă); rezerve R. Damian, Tătar, Nicula, E. Cîmpean. Antrenor Daniel Tătar.

Metalurgistul Cugir: Perjeriu – R. Păcurar, Onaci, V. Popa, Cunțan, M. Domșa (87, Tăban), Udrea, Chițimia (80, Bura), Cocan, Șaucă/ cpt. (80, P. Păcurar), M. Codrea (83, Hăprianu); rezerve Bârlădeanu, L. Itu, Barbu, Kiraly, Goronea. Antrenor Lucian Itu.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

O nouă înfrângere pentru „roș-albaștri”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 0-4 (0-3)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Liderul Gloria Bistrița a învins astăzi, sub Drăgana, pe Metalurgitul Cugir cu scorul de 4-0 (2-0) în cadrul etapei a XII-a a Ligii a 3-a.

Pentru oaspeți au marcat: Gabriel Tonini (min. 11), Alexandru Buziuc (min. 16), Valentin Alexandru (min. 45+2), Dănuț Covaci (min. 69).

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul: Herlea (45, Perjeriu) – Tăban/cpt. (46, R. Păcurar), S. Itu, Vl. Popa, Cunțan, Goronea (46, Șaucă), Chițimia, P. Păcurar, Cocan, Bura (70, Hăprianu), M. Codrea (83, P. Pahone); rezerve Kiraly, Onaci, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.

Gloria: Avram – Mitran, Marku, M. Chindriș, Morariu, Tonini, Forizs, Buziuc, Covaci, Llullaku/cpt., V. Alexandru. Rezerve: Began, Olaru, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, Rasaq, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

FRF a decis ca Metalurgistul Cugir să câștige cu 3-0 meciul disputat cu ACSM Codlea, în etapa a VI-a a Ligii a 3-a

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a câștigat partida din etapa a VI-a a Ligii 3 de fotbal, disputată pe teren propriu, în compania formației ACSM Codlea, la „masa verde”, cu scorul de 3-0.

„Roș-albaștrii” câștigaseră și pe teren duelul cu formația din județul Brașov, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cocan Cristian și Florin Bura.

Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ACSM Codlea nu a respectat regula jucătorilor under.

Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal fost următoarea: „Admite sesizarea Departamentului de Competiții a FRF. În temeiul art. 45 al. 11 și 12 din ROAF așa cum au fost modificate prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 21.12.2022 raportat la art. 34 din RD, clubul ACSM Codlea se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir