Actualitate
Transportul în comun din orașul Cugir a devenit o adevărată „insultă” pentru călători
Tot mai mulţi locuitori din oraşul de la poalele Drăganei sunt extrem de nemulţumiţi de transportul în comun din oraş şi cer introducerea de autobuze care să-i transporte în condiţii decente.
Locuitorii din Cugir susţin că autorităţile ar trebui să ţină cont de populaţia care călătoreşte cu mijloacele de transport în comun. De asemenea, oamenii mai reclamă şi faptul că stau claie peste grămadă pentru a ajunge la destinaţie, sau chiar sunt lăsaţi în staţie pentru că nu au loc. În acest context, cei nemulţumiţi cer ajutorul celor responsabili să rezolve problema transportului în comun, nu toată lumea permiţându-şi să apeleze la serviciile firmei de taxi din oraş.
Vă prezentăm în continuare mărturii ale unor locuitori din Cugir şi situaţiile cu care s-au confruntat.
“După experienţa din această dimineaţă (care pentru mine nu e prima de acest fel) trebuie să spun că e o mare insultă pentru noi ceea ce se întâmplă! Nu se poate ca la -17 grade (sau la +30 grade) să stea un pensionar sau un părinte cu un copil mic 30 de minute în staţie să aştepte un aşa zis „maxi-taxi” care atunci când ajunge într-un final are toate geamurile îngheţate, înăuntru e la fel de frig ca şi afară, ai 90% şanse să şi cazi când urci pentru că pe jos e linoleum iar afară e zăpadă şi bietul şofer stă cu paleţica în mână pentru că în timp ce conduce trebuie să şi cureţe geamurile care îngheaţă pe loc, şi să şi suporte nemulţumirile pasagerilor pentru care el nu are probabil nici o vină pentru că face şi el ce poate în condiţiile date. Şi ştim toţi cei care au urcat măcar o dată în una din aceste maşini cam cum arată în interior. Că Doamne fereşte de un impact, cred că nu scapă nimeni. Transportul în comun ar trebui să fie cel mai sigur mod de a ajunge la muncă, şcoală sau oriunde trebuie să mergi. Dacă el la ora 8.00 trebuie să fie într-o staţie păi în fiecare zi la ora aia eu mă bazez că e acolo. De ce nu se poate şi la noi aşa? Pe mine ca persoană care locuieşte şi iubeşte acest oraş şi care până la urmă îşi plăteşte taxele şi impozitele nu mă încălzesc cu nimic scuze de genul „nu sunt alte firme interesate să asigure serviciul acesta”. Să se caute şi să se găsească soluţii pentru că asta e o problemă mult prea veche. Am auzit şi că nu sunt destui călători. Dar de fiecare dată când le văd pe drum maşinile sunt cam pline. Acum aştept şi comentarii de genul: nu îţi convine ia taxi. Am mai auzit asta. Păi nu toată lumea îşi permite să ia zilnic o dată sau de două ori pe zi taxi… Nu ştiu când se va rezolva această problemă şi cine exact trebuie să o resolve, dar sper ca cineva să ia măsuri pentru că deja e prea mult!”
”E vorba despre oameni. Despre condiţii. Acum ceva vreme mi-am spus şi eu părerea despre ceva detalii ce mi s-au părut mie că nu sunt la locul lor. Şi am fost invitată să plec de unde am venit. Ca să se schimbe ceva, trebuie vorbit. Trebuie spuse păreri, cerute opinii, trebuie puse întrebări. Dacă fiecare ne tragem un pas în spate când trebuie să ne spunem părerea faţă de ceva, nu se va schimba nimic. Şi nici dacă dăm vina pe ăia de i-am votat. ”
„Astăzi de exemplu stând în staţie şi aşteptând maxi-taxi alături de alte persoane, în momentul în care a ajuns în staţie, am fost puşi în situaţia de a rămâne câţiva pe loc deoarece nu am mai avut loc să urcăm în el din 10 persoane doar 6 au urcat. Oare de ce plătim taxe şi impozite? De ce nu suntem respectaţi ca şi călători? Nu mi se pare corect ca într-un oraş să nu beneficiem de un transport normal şi fie că suntem la -20°C sau +25°C să stăm înghesuiţi. Iarna e frig ,iar vara simţi că iei foc. Aceasta este o problemă veche şi nu înţeleg de ce nu se ia o măsură pentru a fi rezolvată. ”

Actualitate
Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a condus băut și nu a oprit la semnalele agenților de circulație
În noaptea de 1/2 mai 2025, polițiștii rutieri din Cugir au observat, pe strada Avram Iancu din Cugir, un autoturism care se deplasa în mod haotic, punând în pericol siguranța traficului rutier. Au procedat la oprirea regulamentară a acestuia, însă conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea, fiind oprit, în condiții de siguranță, pe strada Dorului.
Polițiștii au constatat că, la volanul autoturismului, se afla un tânăr de 23 de ani, din orașul Cugir.
Acesta a fost testat cu aparatura din dotare, rezultând valoarea de 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat, și indicii cu privire la posibila prezență în organism a unor substanțe interzise, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea prelevării de probe biologice.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Program special de circulație al autobuzelor, în perioada 1-4 mai 2025, pe raza orașului Cugir
Primăria orașului Cugir a făcut public programul special de circulație al autobuzelor, pe durata minivacanței de 1 Mai 2025.
PROGRAMUL DE CIRCULATIE TRANSPORT PUBLIC LOCAL – ORAȘUL CUGIR – INTERVALUL 1 MAI 2025-4 MAI 2025:
• JOI – 1 MAI 2025 – NU CIRCULĂ !
• VINERI – 2 MAI 2025
CUGIR-LOCAL
PLECARE LIDL-8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
PLECARE R MIC- 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30
CUGIR-VINEREA
PLECARE VINEREA-6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00;13:00; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR-7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30;13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30;18:30.
• SÂMBĂTĂ 3 MAI 2025
CUGIR-LOCAL
PLECARE LIDL-8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
PLECARE R MIC-8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30
CUGIR-VINEREA
PLECARE VINEREA-6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 14:00; 15:00; 16:00;17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR- 7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30;13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30;18:30.
• DUMINICĂ 4 MAI 2025
CUGIR-LOCAL
PLECARE LIDL-8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00. PLECARE R MIC-8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30;22:30.
CUGIR-VINEREA
PLECARE VINEREA-6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00;12:00; 13:00; 14:00; 15:00; 16:00;17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR-7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30;18:30.
Actualitate
Doctorul Terezia Mureșan-Samoilescu din Cugir, la Congresul de Medicină Estetică, Anti-Aging și Dermatologie Corectivă
La București va avea loc în perioada 9-11 mai 2025, cea de-a XVII-a ediție a Congresului de Medicină estetică, Anti-Aging și Dermatologie Corectivă.
Este un eveniment important pentru profesionistii din domenniul esteticii, unde se discută cele mai noi tratamente estetice, dar și modul de manageriere a complicațiilor care pot să apară consecutiv acestor tratamente.
La manifestare va lua parte în calitate de speaker și invitat de onoare, medicul chirurg Terezia Mureșan-Samoilescu din Cugir.
Doamna doctor va susține două prezentări importante despre blefaroplastia superioară și terapia avansată a plăgilor – două domenii în care pasiunea și experiența sa se reflectă zi de zi în activitatea medicală.
„Congresul reprezintă o oportunitate unică de a adânci cunoștințele în teme esențiale, precum utilizarea device-urilor bazate pe energie, fillerele dermice, stimulatoarele de colagen și toxina botulinică. De asemenea, se va discuta despre abordările corecte ale tratamentelor combinate, precum și despre prevenirea și gestionarea complicațiilor și efectelor adverse, aspecte fundamentale pentru asigurarea unor rezultate optime în practica noastră. Pe parcursul acestor zile, vom avea ocazia să participăm la prezentări captivante și workshopuri interactive, unde experți din domeniu, unii ditre ei din străinătate, vor împărtăși cele mai noi tehnici și studii de caz. Congresul nu se va limita doar la dermatologia corectivă, vom aborda și teme din alte specialități, precum chirurgia plastică, ginecologie, dermatologie și ecografie cutanată. În plus, vom explora utilitatea laserelelor medicale atât în tratamentele clasice, cât și în cele estetice, evidențiind astfel versatilitatea și potențialul acestor tehnologii inovatoare”, susține medicul din Cugir.
În calitate de invitat de onoare, dr. Terzia Mureșan va prezenta lucrările: „Blefaroplastia superioară – De la curba de învățare la rezultate” și „Terapia avansată a plăgilor în practica curentă”.
Ne bucurăm și noi, să vedem cum munca, dăruirea și profesionalismul reputatului medic chirurg sunt apreciate și pe scena medicală națională. Felicitări, doamna doctor! Suntem mândri să fim alături de dumneavoastră!
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 9 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 2 săptămâni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 12 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 5 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Sportacum 7 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
-
Din judeţacum 2 săptămâni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro