Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Tânăr de 29 de ani din Blandiana cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut pe raza localității Băcăinți

cugirinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 23 iunie 2024, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos – Postul de Poliție Ciugud au depistat un tânăr de 29 de ani, din localitatea Blandiana, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Băcăinți, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Ştiri din zonă

Tânăr de 19 ani din Șibot, care se sustrăgea unui mandat de arestare preventivă, reținut de polițiștii din Orăștie

cugirinfo.ro

Publicat

în

În dimineața zilei de vineri, 28 iunie 2024, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliței Municipiului Orăștie, au identificat și reținut, pe raza județului Hunedoara, un tânăr de 19 ani, din comuna Șibot, jcare este posesorul unui mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Alba Iulia, la data de 27 iunie 2024, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

Tânărul era cercetat sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o infracțiune de furt calificat, iar ulterior nu ar fi respectat condițiile controlului judiciar, mai mult, folosindu-se de violență, ar fi încercat să fure bunurile unor persoane, în timp ce se afla pe raza municipiului Alba Iulia.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

Bărbat de 35 de ani reținut de polițiști, după ce și-a amenințat vecinii din Săliștea cu un topor

cugirinfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 19 iunie 2024, în jurul orei 20.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o persoană face scandal, pe raza localității Tărtăria, comuna Săliștea.

Din primele cercetări efectuat de polițiști, a rezultat că un bărbat de 35 de ani, din Teiuș, care locuiește fără forme legale pe raza localității Tărtăria, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii avute cu două persoane din localitate, în timp ce se afla pe o stradă, ar fi devenit agresiv fizic și verbal și le-ar fi amenințat, cu moartea, folosindu-se de un topor pe care-l avea asupra sa.

Cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos.

Față de acesta, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca în cursul zilei de azi, 20 iunie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

O femie și fiul acesteia au fost reținuți de polițiști, după ce au furat dintr-o locuință din Șibot suma de 3.550 de euro și mai multe bijuterii din aur

cugirinfo.ro

Publicat

în

Marți, 18 iunie 2024, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o femeie de 52 de ani și față de fiul acesteia, în vârstă de 19 ani, din comuna Șibot, care sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a rezultat că, în dimineața zilei de 4 iunie 2024, cei doi ar fi profitat de faptul că ușa unei locuințe din comuna Șibot ar fi fost lăsată neasigurată, ar fi pătruns în interiorul acesteia și ar fi sustras suma de 3.550 de euro și mai multe bijuterii din aur. Ulterior, ar fi amanetat bijuteriile, la o casă de amanet din Cugir, loc din care au fost recuperate de către polițiști.

Pentru documentarea activității infracționale a celor doi, polițiștii Secției 2 Poliței Rurală Vințu de Jos au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic.

În dimineața zilei de 18 iunie 2024, locuința celor două persoane bănuite de furt a fost percheziționată.

În cursul zilei de azi, 19 iunie 2024, acestea vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii lor activități infracționale și recuperarea integrală a prejudiciului.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir