Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Actualitate

Tânăr de 22 de ani din Cugir condamnat la 3 ani de închisoare, după ce a tâlhărit o vârstnică

cugirinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr de 22 de ani, din Cugir, consumator de alcool și etnobotanice și cu mai multe fapte antisociale la activ, va merge la închisoare pentru 3 ani după ce a comis o faptă de tâlhărie. Daniel B. a atacat o femeie de 85 de ani, care se deplasa în cârje, și i-a smuls un lanț de aur de la gât.

„În actul de sesizare s-a arătat, în esență, că în data de 20.08.2023, în jurul orei 21:00, pe timp de noapte, după ce a abordat persoana vătămată în vârstă de 85 de ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate datorată vârstei și a stării de sănătate a acesteia, s-a apropiat de ea, iar apoi, prin smulgerea de la gât, inculpatul a deposedat-o de un lănțișor cu cruciuliță, bunuri confecționate din aur.

Apoi a părăsit în grabă locul faptei cu bunurile sustrase asupra sa, producând un prejudiciu în cuantum de 1.500 de lei”, se susține în rechizitoriul procurorilor.

Victima a a declarat că a fost abordată un tânăr, care i-a cerut ajutorul, iar când l-a întrebat cu ce să îl ajute, i-a smuls lănţişorul şi cruciuliţa din aur de la gât, a împins-o şi a fugit înspre strada Primăverii din Cugir.

„Din cuprinsul procesului verbal de vizionare a imaginilor reiese faptul că o persoană de sex masculin, cu barbă, îmbrăcată cu obiecte vestimentare de culoare închisă, respectiv o cămaşă cu nasturii desfăcuţi, pantaloni şi o şapcă cu cozorocul întors s-a îndreptat la un moment dat spre str. Primăverii, fiind urmat de o persoană de sex feminin, care se deplasa cu bâte, aceasta fiind identificată drept persoana vătămată.

Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, acesta a recunoscut comiterea faptei, arătând că s-a apropiat de persoana vătămată, care se deplasa cu cârje, iar când i-a văzut lanţul a tras de el, moment în care s-a rupt”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia, din 6 martie 2024.

Pentru pronunțarea deciziei de condamnare, magistratul a reținut gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului. „Se constată că inculpatul, deşi are vârsta de 22 de ani, a comis numeroase infracţiuni, cele mai multe îndreptate împotriva patrimoniului, dar şi infracţiuni comise prin violenţă, pentru care instanţele au dispus diferite măsuri educative, de la măsura asistării zilnice până la internarea într-un centru de detenţie.

Faptul că inculpatul nu a înţeles să îşi îndrepte comportamentul ci, dimpotrivă, a ales să consume alcool şi substanţe etnobotanice, cu consecinţa comiterii unei noi infracţiuni îndreptate împotriva unei persoane în vârstă, care se deplasa utilizând nişte bâte, denotă o totală lipsă de interes cu privire la consecinţele negative ale faptelor sale.

Instanţa are serioase rezerve cu privire la posibila conduită a inculpatului în măsura în care s-ar dispune o măsură neprivativă de libertate, câtă vreme nu a ezitat să smulgă lănţişorul unei persoane în vârstă, care se deplasa cu mare greutate.

În consecinţă, se reţine că singura modalitate de individualizare a sancţiunii care urmează a fi aplicată este executarea în regim de detenție a pedepsei care urmează să fie aplicată inculpatului”, a mai afirmat judecătorul. Tânărul poate contesta hotărârea la Curtea de Apel.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp

cugirinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă

cugirinfo.ro

Publicat

în

În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Seară de folk, organizată în scop caritabil de către Clubul Rotary Anima Mundi din Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Pasiunea pentru muzică capătă deseori valențe deosebite de manifestare prin evenimentul caritabil desfășurat recent, la inițiativa artistului cugirean, Vasile Palfi și în organizarea Clubului Rotary Anima Mundi din Cugir.

Doamna profesor Luminița Cebotari, prezentatoarea evenimentului, ne-a spus că „pentru toți cei prezenți voluntariatul a fost o modalitate perfectă de a crește sentimentul de împlinire prin adăugarea unui raport de valoare comunității din Cugir”.

Clubul Rotary Anima Mundi, la președinția căruia se află în acest an dr. Radu Julean, și-a propus, în dorința sa de a contribui la binele comun și ca un act de dăruire necondiționată, să continue proiectul început în urmă cu doi ani „Ambulanță pentru viață”. Toate grupurile de elevi, alături de Vasile Palfi și Carmen Sulincean, și-au pus la dispoziție timpul pentru a descoperi printr-o lecție valoroasă puterea solidarității.

Cei peste 150 de spectatori prezenți în Sala Festivă a Composesoratului Grăniceresc din Cugir au trăit împreună emoția și frumusețea muzicii folk care i-a legat și i-a adus mai aproape. Grupurile care au ocupat scena cu momente pline de sensibilitate și energie tinerească au fost: Centrul pentru Tinerii al Catedralei din Cugir (coordonator preot Adrian Cebotari), grupul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir (coordonator prof. Alexandra Costea), grupul Echo (coordonator Attila Doszlop).

Evenimentul a fost încheiat de recitalul susținut de solista Carmen Sulincean și Vasile Palfi, artiști care fac educație muzicală tinerei generații la Cugir. Rotary Club Anima Mundi, un grup sudat de prieteni voluntari, a mulțumit pentru generozitate și implicare tuturor celor prezență la evenimentul desfășurat la Composesoratul Grăniceresc din Cugir.

„Ne bucurăm că ne-au fost aproape colegi de la alte cluburi, părinți, frați, apropiați ai tuturor celor care au performat astăzi. Fără dumneavoastră magia acestei seri nu ar fi fost posibilă. Melodiile din această seară ne-au învățat să visăm, să iubim, și avându-vă ca parteneri dorim să devenim o forță motrice a schimbării în bine aici la Cugir. Pentru aceasta, la ieșirea din sală, avem câteva urne pentru ambulanța socială. Gestul dumneavoastră va merge dincolo de sentimentul plăcut al celor care vor beneficia de ambulanța socială”, a fost mesajul doamnei prof. Luminița Cebotari.

Constantin PREDESCU

 


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir