Actualitate
Suplimentarea curselor de persoane pe traseul Cugir – Săliștea
Printr-o adresă înregistrată la Consiliul Judeţean Alba, Primăria comunei Săliştea solicita actualizarea programului de transport judeţean, prin modificarea numărului de curse pe traseul Cugir – Săliştea, în sensul introducerii unei curse zilnice, de luni până vineri, având următorul program de circulaţie: plecare din Săliştea la orele 9:00 şi sosire în Cugir la orele 9:35; plecare din Cugir la orele 12:00 şi sosire în Săliştea la orele 12:35.
Operatorul de transport rutier SC Livio Dario SRL, care prestează serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate pe traseul Cugir-Săliştea, şi-a exprimat acordul cu privire la actualizarea propusă de către Primăria comunei Săliştea. Suplimentarea cu o cursă a traseului Cugir – Săliştea a fost considerată utilă pentru locuitorii comunei Săliştea ce se deplasează la Cugir, precum şi pentru cei care călătoresc la Sebeş sau Alba Iulia, aceştia fiind preluaţi de la staţia situată la intersecţia DN7 cu DJ705E de către autobuzele care circulă pe traseele judeţene Cugir – Alba Iulia şi Cugir – Sebeş. În prezent, programul de transport Cugir – Săliștea este cel din tabelul alăturat. Actualizarea propusă a fost în acord cu solicitările în acest sens adresate Primăriei comunei Săliştea de către numeroşi locuitori ai comunei. Îmbunătăţirea calităţii transportului pe traseul Cugir – Săliştea se impunea deoarece în intervalul orar 7:15 – 14:00 de la Săliştea la Cugir, respectiv 8:00-15:10 de la Cugir la Săliştea, nu se efectua transport public de persoane prin curse regulate.
N. I. T.
Actualitate
Cugirean condamnat la plata unei amenzi penale, după ce a ultragiat un polițist în sediul Poliției orașului Cugir
Un bărbat din Cugir a fost condamnat definitiv la plata unei amenzi penale în valoare de 7.500 de lei pentru infracțiunea de ultraj, victima fiind un polițist. Fapta a avut loc în 31 martie 2020, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată în 7 noiembrie 2024.
La data respectivă, polițistul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv la sediul poliției, unde punea în executare o măsură educativă privativă de libertate dispusă împotriva unui minor, fiul vitreg al inculpatului, efectuând procedurile necesare în vederea transportării minorului la Centrul de Reeducare Buziaș. Tatăl minorului (C. V.), nemulțumit de faptul că i s-a solicitat să părăsească curtea instituției, „a amenințat victima cu acte de violenţă, spunându-i că o va urmări și o va prinde, că o va nenoroci și o va băga în spital, că o să-i distrugă familia şi că o va agresa fizic”.
„Inculpatul a afirmat și faptul că nu-l interesează consecințele, că a mai făcut pușcărie, însuși ofițerul în cauză cercetându-l în mai multe dosare penale finalizate cu soluții de condamnare la pedeapsa închisorii. Totodată, cuvintele de amenințare erau însoțite de ample gesticulări cu mâinile, inculpatul simulând că vine spre victimă și că o lovește.
Această realitate faptică este atestată de declaraţiile date de 3 martori oculari, persoane care au perceput în mod direct acţiunea de ameninţare săvârşită de inculpat, care se coroborează între ele, atât în faza urmăririi penale, precum şi în faza de judecată. Cei trei martori au confirmat de o manieră concordantă versiunea expusă de victimă. Timp de aprox. 2-3 minute inculpatul a repetat insistent aceleași amenințări, perioadă în care victima se afla la o distanță de 2-3 metri față de acesta”, se precizează în dosar.
Autorul nu a recunoscut în mod direct săvârșirea faptei, dar în timpul unui interviu luat înainte de testarea poligraf a recunoscut parțial faptele comise.
„Relevante sunt următoarele afirmații făcute de inculpat: (…) am ridicat tonul, am strigat şi i-am vorbit urât, la per tu, probabil l-am înjurat; era cât pe ce să îl lovesc, însă m-am abținut și doar i-am spus: e bine ce faci? Îţi arăt eu ţie! Dai în mine cu piciorul?; (…) lasă că te prind eu civil şi ne batem atunci!; (…) iar legat de familia sa i-am spus: e normal ce faci? Gândeşte-te bine, că şi tu ai copii, şi nu ştii unde poate să ajungă!”, a spus bărbatul din Cugir.
În final, magistrații au aplicat amenda penală care va trebui achitată de către bărbat. În caz contrar, numărul zilelor de amendă se vor transforma în zile de închisoare.
Actualitate
Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp
Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.
Actualitate
Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului