Administraţie
Starea avansată de degradare a atelierului școlar al Colegiului Tehnic „ID Lăzărescu” impune lucrări de reparații
Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orașului Cugir a întocmit un Raport de Specialitate prin care propune spre aprobare Consiliului Local, Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul Atelier Școală – Colegiul Tehnic „ID Lazarescu”
Autorul raportului, ing. Elena Bota își motivează demersul prin faptul că starea actuală a clădirii nu mai corespunde din punct de vedere funcțional fiind într-o situație de degradare care nu mai poate asigura confortul și siguranța necesară desfășurării activității școlare.
„Deși structura de rezistență nu este afectată se impun totuși, lucrări de refacere a acoperișului, recompartimentari, lucrări de finisaje și termoizilație. Acoperișul necesită lucrări de reparație atât hidrofuge cât și termice, ceea ce impune izolarea planșeului cu vată minerală și construirea unui acoperiș de tip șarpantă din lemn cu învelitoare cu tablă cutata”
Lucrări de intervenție mai necesită fațada clădirii, interioarele, care necesită tencuieli și zugrăveli, refacerea pardoselii, amenajări grupuri sanitare, recompartimentari spații, schimbări rețea termică s.a.
Valoarea investiției se ridică la 2.598.574,00 lei, timpul afectat realizării acesteia fiind de 12 luni iar sursa de finanțare este bugetul local. Urmează că în ședința Consiliului Local de vineri să se pună în dezbatere Proiectul de Hotărâre pe această temă și să se ia o decizie în acest sens.
FOTO: ARHIVĂ

Administraţie
Bugetul local al orașului Cugir pentru anul 2025 a fost aprobat
Joi, 27 martie 2025, Consiliul Local Cugir a aprobat în unanimitate bugetul orașului, stabilind priorități clare pentru dezvoltarea comunității! Dezbaterea publică pe marginea acestui buget a avut loc pe 25 martie, oferind transparență și implicare activă din partea cetățenilor.
Bugetul total pentru 2025 se ridică la 102.166.480 lei, din care 40% (40.572.000 lei) reprezintă venituri proprii, provenite din impozite, taxe locale și alte surse.
Veniturile sunt distribuite astfel:
– 56.093.650 lei – cheltuieli pentru funcționarea orașului (servicii publice, educație, sănătate, asistență socială);
– 46.072.830 lei – investiții pentru dezvoltare (modernizarea infrastructurii, reabilitarea clădirilor publice, proiecte de mediu);
Surse importante de finanțare:
– Fonduri europene & programe guvernamentale – 45 % un pilon esențial pentru creșterea orașului! Prin PNRR, PNI Anghel Saligny și alte programe europene, Cugir va continua să se dezvolte;
– Sumele defalcate din TVA – 13% din buget susțin servicii esențiale;
– Subvenții pentru servicii sociale – 2% din buget merg către sprijinirea comunității;
– Cheltuielile totale ale bugetului sunt de 103.841.480 lei, cu un deficit de 1.775.000 lei, acoperit din excedentul anilor anteriori;
Potrivit primarului Adrian Teban: „În acest an, investim în sănătate, educație, servicii sociale și modernizarea clădirilor publice. Cu sprijinul fondurilor europene și guvernamentale, vom finaliza proiectele aflate în derulare și vom continua dezvoltarea orașului. Cugirul crește, iar noi suntem aici să asigurăm un viitor mai bun pentru toți locuitorii!”
Ce urmează?
– Finalizarea proiectelor începute;
– Noi investiții pentru un oraș mai modern;
– Transparență și implicare comunitară;
În continuare vă prezentăm lista celor 31 de obiective finanţate din venituri proprii, fonduri europene sau fonduri rambursabile:
– Reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir;
– Modernizare rețea stradală transport public: Str. Principală Vinerea, Victoriei, Stadionului, I.B. Deleanu, M. Viteazu, 1 Decembrie 1918, Rozelor, I. Creangă, Tineretului, Alexandru Sahia tronson 2, Nicolae Bălcescu, Griviței, Râul Mic;
– Achiziția de autobuze hibrid;
– Achiziția de bicilete;
– Sistem de management al traficului și e-ticketing;
Administraţie
„MUTAT LA ȚARĂ FEST”, eveniment cultural organizat în Poiana cu Goruni din Vinerea
Aleșii Cugirului au aprobat în ședință extraordinară, încheierea unui parteneriat între UAT oraş Cugir, Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir şi „S.C. Mutat la țară fest” – S.R.L. Hunedoara, în vederea realizării în comun a evenimentului cultural de interes public local în intervalul 11-13 iulie 2025 în Poiana cu Goruni Vinerea-Cugir.
Demersul se dorește organizarea unui eveniment dedicat promovării vieții în mediul rural și a unui trai mai aproape de natură, inițiativă sprijinită de toate părțile implicate în parteneriat.
Printre metodele de colaborare pentru punerea în practică a prezentului parteneriat vor avea loc: întâlniri de lucru ale reprezentanţilor partenerilor şi ale cooordonatorilor de activitate desemnaţi; schimb de informaţii pentru armonizarea efortului de organizare a acţiunilor comune; colaborare, dialoguri, studii şi calcule în vederea organizării în condiţii optime de eficienţă şi costuri.
Potrivit contractului încheiat, părțile se obligă să pună la dispoziția partenerului-organizator a terenului necesar desfăşurării evenimentului şi a unei zone de campare în Poiana cu Goruni și asigurarea utilităţilor necesare desfăşurării evenimentului, respectiv: energie electrică, apă potabilă curentă, toalete, ridicarea gunoiului menajer; asigurarea promovării evenimentului prin intermediul presei scrise, a radioului şi prin intermediul mediului online.
Promovarea evenimentului va fi realizată de Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir , care va promova valorilor locale, prin identificarea meşteşugarilor, artizanilor, artiştilor şi producătorilor locali şi punerea la dispoziţia reprezentanului S.C. MUTAT LA ŢARĂ S.R.L. a datelor de contact ale acestora; distribuirea de materiale promoţionale: afişe, flayere, postări pe reţele de socializare şi în spaţii publicitare), relaţionarea cu mass-media şi publicul participant.
Menţionăm faptul că organizarea evenimentului nu va implica nicio cheltuială direct de la bugetul Oraşului Cugir, iar cheltuielile legate de asigurarea utilităţilor necesare organizării evenimentului şi pentru refacerea zonei vor fi recuperate de la partenerul-organizator, care va achita oraşului Cugir 5% din cuantumul total al tarifului de intrare la eveniment încasat.
Constantin PREDESCU
Administraţie
A început distribuirea cardurilor de acces la insulele ecologice digitalizate din orașul Cugir
Primăria Orașului Cugir a implementat un proiect în valoare totală de aproximativ 4.200.000 lei (cu TVA) fonduri europene, prin PNRR – Componenta C3 -Managementul deșeurilor, pentru achiziția a 50 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea inteligentă a deșeurilor.
Insulele sunt amplasate pe fostele incinte cu acces limitat arondate locatarilor, la fel ca si cele vechi, menținând astfel un sistem organizat și controlat de gestionare a deșeurilor.
Din 25 martie 2025, a început distribuirea cardurilor și va continua pe parcursul întregii săptămâni și va decurge astfel: Primăria Cugir contactează administratorii sau, după caz, președinții asociațiilor de proprietari, respectiv șefii de scară pentru preluarea cardurilor; Administratorii, președinții asociațiilor de proprietari sau șefii de scară, asigură redistribuirea imediată către locatari. Astfel, fiecare apartament va primi un card unic, având un cod individual.
Accesul la carduri va fi acordat doar locatarilor cu un contract activ cu societatea Rer Vest-Retim. Cei care încă nu au semnat contractul cu operatorul o pot face la sediul Rer Vest-Retim din Cugir (clădirea cu Serviciul Venituri) sau Online direct pe site-ul societății. Acestea vor fi livrate în mod direct, la fiecare număr administrativ în parte, pe baza semnăturii de primire și a actului de identitate.
Edilul orașului, Adrian Teban a declarat: „Implementarea insulelor ecologice digitalizate găzduiește un pas important către un oraș mai curat și mai sustenabil. Acest sistem modern va aduce beneficii semnificative în gestionarea deșeurilor și va contribui la un mediu mai sănătos pentru toți cetățenii”.
Noile insule ecologice digitalizate sunt dotate cu 5 module pentru colectărea separată a deșeurilor: Maro: deșeuri biodegradabile; Negru: deșeuri reziduale, sau „menajere”, care nu pot fi reciclate; Galben: deșeuri reciclabile din ambalaje de plastic și metal; Albastru: deșeuri reciclabile din hârtie și carton; Verde: deșeuri reciclabile din ambalaje de sticlă.
Modul de utilizare al platformelor digitalizate va fi explicat printr-un pliant informativ care va fi predat împreună cu cardul.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 6 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu