Actualitate
Spitalul Orășenesc Cugir își continuă dezvoltarea prin intermediul fondurilor europene
Proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalul Orășenesc Cugir” care a fost implementat în urmă cu un an, valorând aproape 1.500.000 lei, a ajuns la stagiul intermediar de realizare.
După finalizarea proiectului, pacienții și aparținătorii lor vor putea avea acces în timp real la progresele constante, care se fac cu privire la tratarea evenimentului medical pentru care au fost ajuns la spital. Acest proiect a fost câștigat, prin inițiativa Spitalului Orășenesc Cugir, pentru Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice, în cadrul PNRR.
Prin realizarea proiectului preconizăm schimbări de substanță în următoarele direcții strategice:
– Îmbunătățirea rețelelor de comunicații;
– Implementarea și/sau îmbunătățirea software-ului clinic și a interoperabilității;
– Implementarea și/sau îmbunătățirea software-ului non-clinic și a interoperabilității;
– Automatizarea și eficientizarea fluxurilor de lucru, în beneficiul unui sistem bine structurat și optimizat;
– Creșterea gradului de satisfacție al pacienților care vor beneficia de îngrijire medicală;
– Îmbunătățirea capabilităților interne de administrare a pacienților și a evenimentelor medicale;
– Automatizarea proceselor interne sunt consumatoare de timp și care necesită multă activitate manuală;
– Creșterea gradului de interconectivitate și interoperabilitate atât intern, în cadrul spitalului, cât și cu alte unități medicale;
– Creșterea nivelului de securitate și confidențialitate a datelor.
Managerul Spitalului, Florin Arion, a declarat că își dorește ca „proiectul să aibă un impact pozitiv asupra încrederii pe care pacienții o vor avea în ceea ce privește serviciile medicale de care au beneficiat, în perioada cât au fost internați în spital sau au fost programați în diverse structuri ale acestuia.”
![](https://cugirinfo.ro/wp-content/uploads/cugir-info.jpg)
Actualitate
Tânăr de 20 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a agresat un bărbat pe strada Alexandru Sahia și i-a furat banii, cardurile bancare și telefonul mobil
La data de 16 februarie 2025, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de un tânăr de 20 de ani, din orașul Cugir, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Polițiștii din Cugir au fost sesizați, în după-amiaza zilei de ieri, 16 februarie 2025, de către un bărbat de 50 de ani, din Cugir, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei infracțiuni de tâlhărie.
Din verificările efectuate de polițiștii din Cugir, a reieșit că, la data de 16 februarie 2025, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla pe strada Alexandru Sahia din orașul Cugir, bărbatul de 50 de ani ar fi fost abordat de un tânăr care, profitând de faptul că bărbatul de 50 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi sustras suma de 1.400 de lei, două carduri, precum și telefonul mobil.
La scurt timp, polițiștii l-au identificat pe tânărul de 20 de ani, din Cugir, fiind luată măsura reținerii preventive.
În cursul zilei de azi, 17 februarie 2025, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Actualitate
Incendiu la acoperișul unei case de pe strada Simion Bărnuțiu. Intervin pompierii militari din Sebeș și SVSU Cugir
Pompierii militari din Seneș și SVSU Cugir au fost solicitați să intervină, sâmbătă după-amiază, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case situate pe strada Simion Bărbuțiu, din orașul Cugir.
„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în orașul Cugir, str. Simion Barnutiu. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la acoperișul unei locuințe. Forțele alocate: 1 x ASAS, 1 x EPA si SVSU Cugir”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Incendiul a fost stins. A ars funinginea din interiorul unui coș de fum”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
Locuitorii străzilor Dorului, Ioan Slavici și Făgeţel, fără apă potabilă în urma unei avarii la conducta de alimentare
În dimineața zilei de vineri, 14 februarie 2025, locuitorii de pe străzile Dorului, Ioan Slavici și Făgeţel, din Cugir, au rămas fără apă potabilă, în urma unei avarii a conductei de alimentare.
„SC APA CTTA SA ALBA – Sucursala Cugir a informat, vineri, 14 februarie 2025, în jurul orei 10.00, consumatorii de producerea unei avarii a conductei de alimentare cu apă potabilă din orașul Cugir.
Din acest motiv s-a sistat furnizarea apei potabile pe străzile Dorului, Ioan Slavici și Făgeţel.
Estimarea întreruperii alimentării cu apă în această zonă este ora 15:00.
Eventualele perturbații și zonele în care apar acestea trebuie semnalate imediat, la numerele de telefon (0258).751139 și (0725)113123, în vederea intervenției.
La reluarea furnizării apei potabile pot exista depășiri ale parametrului turbiditate, caz în care clienții sunt sfătuiți să folosească apa numai în scopuri menajere”, a transmis APA CTTA Alba.
-
Din judeţacum 10 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 10 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 10 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 5 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 9 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro