Actualitate
Spitalul din Cugir – o unitate de sănătate atractivă, pentru medici tot mai valoroşi!
Este cunoscut faptul că asigurarea cu personal medical de specialitate a Spitalului Orăşenesc Cugir a fost una din priorităţile conducerii unităţii locale de sănătate şi nu în ultimul rând ale autorităţii publice locale în subordinea căreia se află această instituţie.
Reabilitarea şi modernizarea clădirii ce adăposteşte Secţiile Interne – Chirurgie a contribuit, de asemenea, într-o mare măsură, la încurajarea unor medici de a se stabili la Cugir şi de a ocupa compartimente medicale de mare nevoie pentru buna funcţionare a spitalului. Alături de alte secţii, Chirurgia a fost şi a rămas una dintre secţiile de mare urgenţă, care au dovedit cât de important este acest compartiment pentru rezolvarea problemelor de sănătate ale cugirenilor şi nu doar ale lor. După cum se ştie, Chirurgia a fost condusă o bună perioadă de doi medici, şi anume soţii Prabir şi Terezia Boruah, primul alegând să profeseze, de câteva luni, într-o ţară străină. În urma unor zvonuri, conform cărora activitatea Compartimentului Chirurgie al Spitalului Orăşenesc Cugir nu s-ar desfăşura în condiţii optime din luna februarie, din cauza plecării din ţară a doctorului Prabir Boruah, şeful compartimentului şi în acelaşi timp directorul medical al spitalului, dr. Terezia Boruah a ţinut să infirme acest fapt prin prezentarea datelor oficiale raportate la Casa de Asigurări de Sănătate Alba. Din aceste date rezultă că, în perioada februarie-iunie, domnia sa a efectuat singură 56 de intervenţii chirurgicale şi alte 6 în colaborare cu dr. Raluca Bodea de la Clinica de Chirurgie III Cluj-Napoca (care are, în prezent, un contract de colaborare cu Spitalul Orăşenesc Cugir), toate acestea în echipă cu medicul anestezist Silviu Tuzes. „În ambulatoriul de specialitate, am acordat peste 1300 de consultaţii, din care mai mult de jumătate au fost finalizate cu mici intervenţii chirurgicale. Tot în aceeaşi perioadă au fost tratați în regim de spitalizare de zi 216 pacienţi, iar alţi 253 au beneficiat de spitalizare de lungă durată pentru afecţiuni mai complicate, de natură chirurgicală. În următoarea perioadă, activitatea compartimentului se va desfăşura în condiţii net superioare, deoarece se va finaliza dotarea blocului operator din clădirea Interne – Chirurgie cu echipamente performante de ultimă generaţie”, ne-a declarat dr. Terezia Boruah.
Cât priveşte zvonurile legate de o eventuală plecare din spital, aceasta le-a infirmat categoric, declarând că doreşte să rămână definitiv în oraşul Cugir. De reamintit că, nu de multă vreme, la Spitalul din Cugir au venit să lucreze dr. Ana Sava – în ambulatoriul cabinetului de specialitate Pediatrie şi dr. Gitta Kiss, la Secţia de Reabilitare medicală. Sunt doar câteva exemple care dovedesc că Spitalul din Cugir a devenit o unitate de sănătate atractivă pentru medici cât mai valoroşi.
Constantin PREDESCU

Actualitate
Sute de cugireni au participat la Slujba Deniei Prohodului, oficiată la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”
Sute de credincioși au participat vineri seară, la slujba Deniei Prohodului Domnului, oficiată la Catedrala Ortodoxă „Adormirii Maicii Domnului”, din Cugir.
Încă de la ora 18.00, credincioșii s–au adunat cu mic cu mare la slujba de înmormântare a Mântuitorului Hristos, având de îndurat vremea mohorâtă de afară, cu o ploaie măruntă și deasă. Aici aceștia au aprins lumânări și au cântat, alături de preoți, Prohodul Domnului.
La finalul slujbei, preoții împreună cu credincioșii prezenți la slujbă, cu lumânări în mână au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf (o bucată de pânză zugrăvită cu scena punerii în mormânt a Mântuitorului), și au înconjurat de trei ori lăcașul de cult.
Procesiunea simbolizează cortegiul funerar care l-a purtat pe Iisus Hristos, de la locul unde a fost răstignit pe muntele Golgota, până la mormânt. Ultima oprire se face în fața ușii bisericii, unde soborul de preoți a oficiat o scurtă slujbă. Apoi preotul trece primul pe sub Sfântul Epitaf, urmat apoi de credincioșii care au participat la Slujba Prohodului. Trecerea pe sub Sfântul Epitaf simbolizează trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului, pentru a învia împreună cu El. După terminarea procesiunii, Sfântul Epitaf este dus în Altarul Bisericii, fiind așezat pe Sfânta Masă din Altar. Aici va rămâne în toată perioada pascală, până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când este aşezat la locul său în biserică. Vinerea Mare sau Vinerea Neagră, este ultima zi din Săptămâna Patimilor, este ziua care a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos.
Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată și de credincioși, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri și care se oficiază, de fapt, vineri seara.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor.
Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.
Slujbele dedicate Învierii Domului, vor avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu începere de la ora 12:00.
Actualitate
Program special de circulație al autobuzelor, în perioada 18-21 aprilie 2025, pe raza orașului Cugir
Primăria orașului Cugir a făcut public programul special de circulație al autobuzelor, pe durata Sărbătorilor Pascale 2025.
Programul de circulație al acestora este următorul:
• Vineri 18 aprilie 2025:
CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.
CUGIR – VINEREA:
PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 13:30; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.
Sâmbătă 19 aprilie 2025:
CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.
CUGIR – VINEREA:
PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.
Duminică 20 aprilie și Luni 21 aprilie 2025 NU circulă!
Actualitate
Bărbat de 30 de ani din Cugir, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Joi, 17 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir au identificat și reținut un bărbat de 30 de ani, din orașul Cugir. Acesta este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17 aprilie 2025, de către Judecătoria Alba Iulia.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu