Ştiri din zonă
Șezătoare în Parohia Ortodoxă Șibot – balsam pentru sufletul copiilor și bunicilor
Sâmbătă, 6 aprilie 2024, după slujba Vecerniei, la Biserica Ortodoxă din Șibot (preot paroh Cosmin Șandru) a avut loc o șezătoare a Tinerilor și Bunicilor din parohie, unde s-au citit compunerile din culegerea „12 Copii, 12 Bunici”, lecturi care au bucurat sufletele celor prezenți.
Culegerea „12 Copii, 12 Bunici” este un mod prin care aceștia își arată prețuirea față de proprii bunici, străbunici și nu numai. Discuțiile tinerilor cu bunicii, în vederea pregătirii compunerilor, au fost un adevărat balsam pentru sufletul acestora și pentru oricine le-ar fi auzit.
Povestea de viață a fiecărui bunic este specială, compunerile raprezentând un tezaur pentru sufletul tuturor.
Potrivit părintelui, Cosmin Șandru „șezătoarea a constituit unul din obiceiurile cu rol foarte important în viaţa socială a satului. La şezătoare se lucra, se cânta, se spuneau poveşti, se practicau unele jocuri sociale, adică se transmitea şi se prelua tradiţia populară. Semnificaţia socială a şezătorilor consta în faptul că ele contribuiau la menţinerea unei mentalităţi colective în comunitatea satului, şezătoarea este un obicei străvechi. Spun bătrânii satului că ei işi amintesc de şezători din copilaria lor, de la părinţii lor. Şezătorile se organizau în perioada iernii, după sărbătorile de iarnă şi până când începea postul Paştelui. De obicei se organizau pe zone ale satului. Se adunau mai mulţi oameni la câte o casă, seara,după ce terminau treaba cu animalele de pe lângă casă şi şezătoarea ţinea până pe la miezul nopţii. Casele la care se ţineau şezătorile se schimbau prin rotaţie, între membrii grupului de vecini”
Constantin PREDESCU
Ştiri din zonă
Duminică, 10 noiembrie 2024: „Plăcinte și Povățuire pentru Post”, la Săliștea
Duminică, 10 noiembrie 2024, începând cu ora 15:00, în curtea și incinta Căminului cultural „Călin Julescu” din Săliștea, Primăria și Consiliul Local Săliștea, împreună cu Bisericile ortodoxe din Săliștea și Tărtăria și cetățenii comunei vor organiza prima ediție a expoziției de plăcinte, cu ocazia începerii Postului Crăciunului.
„Duminică, 10 noiembrie 2024, la ora 16:00, la Căminul Cultural „Călin Julescu” din Săliștea, vă invităm să ne bucurăm împreună de plăcinte făcute din bucate alese și cuvinte înțelepte rostite de preoții noștri dragi: Preotul Ilie Liviu și Preotul Frasinel Andrei.
Așa cum am spus, cuvintele alese vor veni din partea preoților noștri, iar plăcintele… le puteți pregăti chiar voi, oameni faini ai comunității!
Indiferent că sunteți din Săliștea, Tărtăria, Săliștea Deal sau Mărgineni, dacă doriți să aduceți plăcinte pentru a le împărți cu ceilalți, sunteți așteptați cu brațele deschise.
Nu contează de unde veniți, important este să ne vedem la Săliștea, la Căminul Cultural „Călin Julescu”, pe 10 noiembrie, la ora 16:00, pentru a ne hrăni atât trupul, cât și sufletul.
Vă așteptăm cu drag!
PS. Pentru o mai buna organizare cei care aduc placinte sunt rugati sa se inscrie la numarul de telefon 0765 563 209 Andra. Toti cei care o fac, o sa primeasca un premiu special la Targul de Craciun “Din suflet pentru voi” editia a III-a 2024”, au transmis reprezentanții Primăriei Săliștea.
Ştiri din zonă
Bărbat de 34 de ani din Săliștea cercetat de polițiști, după ce a găsit un card bancar și a efectuat mai multe operațiuni financiare frauduloase
Marți, 5 noiembrie 2024, polițiștii Postului de Poliție Săliștea au identificat un bărbat de 34 de ani, din comuna Săliștea, ca persoană bănuită de săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În perioada august – septembrie 2024, bărbatul, folosindu-se de un card ce aparține unei persoane din comuna Săliștea, ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare, în valoare de 2.641 de lei.
Cercetările sunt continuate.
Ştiri din zonă
Bărbat de 52 de ani din Șibot cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut, pe o stradă din comună
Joi, 31 octombrie 2024, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ceru Băcăinți au oprit, pentru control, pe strada Principală din comuna Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comună.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului