Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Sport

Șapte jucători în probe la primul antrenament estival al Metalurgistului Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir, cea mai bine plasată divizionară terţă din judeţul Alba în ediţia precedentă, a avut astăzi întâiul antrenament estival sub Drăgana, la care au fost prezenți 18 jucători, dintre care șapte fotbaliști care vor fi testați în următoarea perioadă de Călin Moldovan.

Dintre respectivii jucători nou-veniți, Crivăț (FC Clinceni) este foarte aproape de a semna cu divizionara terță, portarul fiind și junior.

Lotul prezent, din efectivul vechi: Bold, Tăban, Itu, L. Tudor, Cioban, Şaucă, Măd. Popa, Şuteu, Udrea, Stoianof, Codrea (11 jucători), plus Sorian. Nu au apărut Ciubotariu (absent nemotivat) și I. Tătar (nu i s-a mai prelungit contractul),

 Gruparea de sub Drăgana s-a despărţit de 7 jucători (Vlase, Ad. Radu, Marinoiu, Varodi, Cl. Maftei, I. Tătar şi Iovănescu – retras) şi momentan a anunţat un singur transfer, cel al mijlocaşului Sorian (ultima dată în Austria, fost la Luceafărul Oradea).

Plecăm la drum cu speranța că vom munci bine. Încercăm să fim din nou una dintre protagonistele seriei în care vom activa. Ca de fiecare dată, Metalurgistul încearcă să fie în prim-plan, important este ca în această perioadă să nu avem probleme medicale. Avem câțiva jucători sub observație, este clar că avem nevoie de portar, fundaș central și un atacant”, a spus Călin Moldovan.

Sunt negocieri cu câţiva jucători ce aparţin de Pandurii Tg. Jiu, fosta prim-divizionară ce are o situaţie complicată, intrând în insolvenţă, existând posibilitatea ca Negrescu (Pandurii, fost la Cugir până în iarnă) să apară sub comanda lui Călin Moldovan, dar astăzi nu a răspuns apelurilor dinspre Drăgana.

Cugirenii l-au păstrat pe golgheterul Stoianof şi au prelungit înţelegerea cu Măd. Popa. „Roş-albaştrii” vor efectua un stagiu centralizat la domiciliu (25 iulie – 4 august), fiind fixate şi partidele de verificare, astfel: CS Ocna Mureş (22 iulie), Sticla Arieşul Turda (2 august), dublă cu Unirea Alba Iulia (4 şi 16 august), Sănătatea Cluj (9 august), dublă cu Industria Galda (12 şi 19 august)

Alături de vechii echipieri au fost prezenți la ședința de pregătire și șapte jucători aflați în probe de joc la gruparea cugireană,proveniți de la Pandurii Târgu Jiu, Academica Clinceni sau FC Olt Slatina, astfel: Alexandru Chiribuș (mijlocaș) și Raul Horumbă (mijlocași) – CSM Rm. Vîlcea, ultima dată la Șirineasa; Andrei Crivăț (Academica Clinceni, portar), Mădălin Popescu (fundaș stânga) și Luis Scurtu (mijlocaș central), ambii Pandurii Tg. Jiu 2, Gabriel Olteanu (LPS Sebeș, mijlocaș) – toți juniori, Cosmin Marin (mijlocaș central, FC Olt Slatina, în probe).


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Roș-albaștrii”, egal în ultimul „derby de Alba” al anului: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)

cugirinfo.ro

Publicat

în

CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul „derby de Alba” al anului,  s-a încheiat nedecis, scor 2-2 (0-0), cu toate golurile înscrise în actul secund, pentru gazde – dublă Cioară, pentru vizitatori reușite semnate de apărătorii Onaci și Vl. Popa.

După un prim act alb, în care ocaziile au fost împărțite, imediat la reluare s-a desțelenit tabela, rezultând o repriză spectaculoasă în care nou-promovata s-a aflat în două rânduri în avantaj. Cioară (48) a transformat un penalty (dictat pentru henț), iar peste două minute a egalat juniorul Onaci (la prima reușită în eșalonul terț), titularizat în absența lui S. Itu (suspendat). Cioară (75) a realizat dubla pe un contraatac, încheiat cu un șut sub bară. Vl. Popa, celălalt fundaș central al „roș-albaștrilor”, a restabilit din nou egalitatea.

Dacă golurile marcate de Cioară sunt primele reușite de blăjeni pe propriul teren, în duelurile cu conjudețenele, Metalurgistul Cugir a realizat a doua remiză consecutivă externă în „derby de Alba”, după acel 1-1 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia. Elevii lui Lucian Itu sunt la al treilea egal în ultimele 4 confruntări.

Au evoluat formațiile:

CIL Blaj: Păduraru – D. Moldovan, Oprișor, Jica, V. Boldea, Olariu (90, Drăgan), A. Câmpean/ cpt., Cristea (82, Vlad), Maghiari, Cîrstean (63, Iaru), Cioară (82, Stănilă); rezerve R. Damian, Tătar, Nicula, E. Cîmpean. Antrenor Daniel Tătar.

Metalurgistul Cugir: Perjeriu – R. Păcurar, Onaci, V. Popa, Cunțan, M. Domșa (87, Tăban), Udrea, Chițimia (80, Bura), Cocan, Șaucă/ cpt. (80, P. Păcurar), M. Codrea (83, Hăprianu); rezerve Bârlădeanu, L. Itu, Barbu, Kiraly, Goronea. Antrenor Lucian Itu.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

O nouă înfrângere pentru „roș-albaștri”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 0-4 (0-3)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Liderul Gloria Bistrița a învins astăzi, sub Drăgana, pe Metalurgitul Cugir cu scorul de 4-0 (2-0) în cadrul etapei a XII-a a Ligii a 3-a.

Pentru oaspeți au marcat: Gabriel Tonini (min. 11), Alexandru Buziuc (min. 16), Valentin Alexandru (min. 45+2), Dănuț Covaci (min. 69).

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul: Herlea (45, Perjeriu) – Tăban/cpt. (46, R. Păcurar), S. Itu, Vl. Popa, Cunțan, Goronea (46, Șaucă), Chițimia, P. Păcurar, Cocan, Bura (70, Hăprianu), M. Codrea (83, P. Pahone); rezerve Kiraly, Onaci, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.

Gloria: Avram – Mitran, Marku, M. Chindriș, Morariu, Tonini, Forizs, Buziuc, Covaci, Llullaku/cpt., V. Alexandru. Rezerve: Began, Olaru, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, Rasaq, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

FRF a decis ca Metalurgistul Cugir să câștige cu 3-0 meciul disputat cu ACSM Codlea, în etapa a VI-a a Ligii a 3-a

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a câștigat partida din etapa a VI-a a Ligii 3 de fotbal, disputată pe teren propriu, în compania formației ACSM Codlea, la „masa verde”, cu scorul de 3-0.

„Roș-albaștrii” câștigaseră și pe teren duelul cu formația din județul Brașov, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cocan Cristian și Florin Bura.

Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ACSM Codlea nu a respectat regula jucătorilor under.

Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal fost următoarea: „Admite sesizarea Departamentului de Competiții a FRF. În temeiul art. 45 al. 11 și 12 din ROAF așa cum au fost modificate prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 21.12.2022 raportat la art. 34 din RD, clubul ACSM Codlea se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir