Ştiri din zonă
Sâmbătă, 24 august în Poiana cu goruni din Vinerea vor fi reproduse o parte din luptele şi jocurile sportive tradiţionale
Tinerii din Cugir şi Vinerea sunt provocaţi sâmbătă 24 august 2013 să îşi demonstreze vitejia şi dibăcia în aruncarea suliţei, trasul cu arcul, aruncarea greutăţii, trasul frânghiei, căratul apei, lupta pe butuci, ştafeta cu greutăţi, căţărarea pe catarg în Poiana cu goruni din Vinerea.
”Aceste competiţii se doresc a fi un punct de atracţie a ediţiei a II-a a Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare de la Vinerea, care va avea loc la sfârşitul săptămânii, în perioada 22-25 august. În concurs vor intra 3-4 echipe, unele dintre acestea fiind deja formate de către cei care s-au arătat interesaţi”, precizează organizatorii.
Aceștia îşi propun să fie reprezentate toate zonele din Cugir: oraşul vechi, zona blocurilor, Vinerea, fiecare echipă urmând a se lupta sub un steag ce le va conferi identitate în cadrul luptelor menţionate. Cei care se vor dovedi cei mai buni vor fi premiaţi de către Primăria şi Consiliul Local Cugir.
Reamintim că Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare de la Vinerea este dozat cu momente care garantează reuşita evenimentului: spectacol folcloric, ansambluri şi interpreţi de valoare, o paradă a portului popular, un inedit spectacol pirotehnic, tradiţionalul foc de tabără, toate întregite de un cadru natural deosebit cu stejari seculari. Vor fi prezente ansambluri din ţară şi străinătate, precum şi interpreţi îndrăgiţi: Dumitru Fărcaş, Adina Hada Medrea, Robert Târnăveanu, Gabriela Tuţa şi Eugen Mihăilă.
Festivalul este organizat cu fonduri europene, în baza programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, domeniul major de intervenţie 5.3 – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”.Obiectivul proiectului este acela de a păstra vie flacăra tradiţiilor, de a promova turistic această zonă bogată atât din punct de vedere natural cât şi cultural, istoric şi etnofolcloric.

Ştiri din zonă
123 de ani de la nașterea academicianului „David Prodan”, sărbătoriți la Săliștea
Joi, 13 martie 2025, elevii Scolii Gimnaziale „David Prodan” din Săliștea, foști elevi, cadre didactice și reprezentanții Primăriei Comunei Săliștea, domnul primar Gherman Ioan și domnul viceprimar Linuț Gheorghe, au sărbătorit 123 de ani de la nașterea academicianului David Prodan.
Cu aceasta ocazie s-au depus coroane de flori, s-au intonat cântece patriotice și s-au rememorat date importante din viața și opera marelui istoric. Noi, cei din Săliștea și cei care profesăm la Școala Gimnazială „David Prodan” suntem mândri să fim urmașii marelui academician.
Director,
Prof. Suciu Ionela Gabriela
Ştiri din zonă
Castelului Corvinilor nu va putea fi vizitat în perioada 18–24 martie 2025. Vezi motivul
Începând de marţi, 18 martie și până luni, 24 martie 2025, inclusiv, Castelul Corvinilor nu va putea fi vizitat. În perioada amintită se vor efectua lucrări de înlocuire a structurii din lemn a podului de acces.
Vor fi înlocuite toate elementele din lemn ale podului, motiv pentru care lucrările nu se pot derula în condiţii de maximă siguranţă şi pentru fluxul de vizitatori.
Pentru refacerea podului de acces se va lucra în schimburi prelungite, inclusiv seara/noaptea, astfel încât activitatea turistică la Castelul Corvinilor să se poată relua în data de 25 martie (2025).
Lucrarea se încadrează în cea de-a doua etapă de restaurare şi conservare a Castelului Corvinilor. Este vorba despre un proiect cu finanţare PNRR în valoare de aproximativ 6,6 milioane de euro, care vizează 27 de obiective de intervenţie din cadrul edificiului ce nu au putut fi cuprinse în primul proiect de acest fel (în valoare de 5 milioane de euro, derulat în perioada 2019 – 2023 prin Programul Operaţional Regional).
Ştiri din zonă
2.400 de țigarete de contrabandă, confiscate de polițiștii din Geoagiu
Duminică, 9 martie 2025, în jurul orei 11:20, polițiștii au oprit în trafic un autoturism care se deplasa pe DJ 705, din direcția de mers Geoagiu-Gelmar.
Conducătorul autoturismului, un bărbat de 44 de ani, din Geoagiu, deținea pe bancheta din spate a autoturismului 2.400 de țigarete ce nu aveau aplicat timbru fiscal.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional amendă în cuantum de 20.000 de lei, iar întreaga cantitate de țigarete a fost confiscată, pentru continuarea verificărilor.
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 6 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu