Sport
S-a reunit lotul Metalurgistului Cugir. Un portar care a trecut pe la „U” Cluj și FCSB, în pregătiri cu „roș-albaștrii”
Metalurgistul Cugir, cea mai bună echipă din județul Alba, în ultimul deceniu, a început pregătirile pentru al 10-lea sezon consecutiv petrecut pe a treia scenă, luni fiind primul antrenament al verii.
Deocamdată “roș-albaștrii” nu au anunțat transferuri, sub comanda antrenorului Lucian Itu, a 4-a vară succesivă la cârma echipei din orașul natal regăsindu-se doar jucători în probe, ce vor fi testați perioada următoare, săptămâna încheindu-se cu un amical contra Industriei Galda de Jos (sâmbătă, 23 iulie 2022).
Principala preocupare a grupării cugirene este identificarea soluțiilor “under”, iar la antrenament s-au prezentat tinerii Vințan (portar, 2003, LPS Sebeș), D. Avram (atacant, 2003, LPS Sebeș, de la respectiva echipă va veni și portarul Ifrim), Muscaliuc (mijlocaș, 2004, fost junior al Cugirului, plecat o perioadă cu familia în Germania), Dragoș Jisa (portar, 2003, originar din Turda, aparține de “U” Cluj, a fost legitimat și la FCSB) și Roland Csapó (portar, 2004, din Zalău, ultima dată la Lotus Felix). Pe lângă plecările lui M. Lupu (Corvinul Hunedoara), L. Contra (contract încheiat), R. Opric (Viitorul Pandurii Tg. Jiu, via UTA Arad), Nicula (Viitorul Dăești) și Haj (vrea să devină student la Cluj-Napoca, curtat și de CS Ocna Mureș), a absentat și tânărul Andriuc (vrea să se concentreze pe școală).
Se poartă discuții cu Bedea (mjjlocaș din Deva, ultima dată la CS Hunedoara), Vasinc (atacant, ex-CS Ocna Mureș, va susține probe în Malta) și M. Domșa (jucătorul de profil ofensiv la care CSU Alba Iulia a renunțat din pricina participării la campionatul de minifotbal).

Sport
Șahistul cugirean Laurențiu Rădițoiu a câștigat turneul „QuChess Festival – 20 de ani de șah la Mediaș”
Între 11 și 13 aprilie 2025, în Municipiul Mediaș, s-a desfășurat turneul de șah rapid și Blitz „QuChess Festival – 20 de ani de șah la Mediaș”.
Competiția a fost organizată de către ACS Tera – Șah Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului de pe Târnava Mare, prin Direcția pentru Cultură.
Șahistul cugirean, Laurențiu Rădițoiu (C.S. „Metalurgistul” Cugir), a câștigat turneul cu un total de 4 puncte din 7 partide, concurând la categoria seniori (jucători peste 65 de ani) iar Ovidiu Jean Lupu legitimat la același club, s-a clasat pe locul 2 la egalitate de puncte cu câștigătorul concursului.
Constantin PREDESCU
Sport
Tenismenul cugirean Robert Paștiu a câștigat finala turneului „Nova Dental” pentru juniori, de la Alba Iulia
Tenismenul Robert Paștiu din Cugir în vârstă de 8 ani, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir și pregătit de către antrenorul Lucian Rada, a participat sâmbătă, 12 aprilie 2025, la Turneul de tenis de câmp pentru juniori, de tip GOLD desfășurat la Alba Iulia în cadrul turneului „Nova Dental”.
Competiția a avut loc în cadrul Campionatului National „Tenis 10”, unde a câștigat toate meciurile și a obținut medalia de campion al turneului.
Familia tânărului sportiv a dorit să mulțumească și pe această cale antrenorului Lucian Rada, conducerii clubului sportiv „Metalurgistul Cugir” precum și tuturor celor care le-au fost alături.
Îl felicităm și noi pe tânărul sportiv și pe antrenorul său pentru performanța obținută și le transmitem urări de mult succes în competițiile viitoare!
Constantin PREDESCU
Sport
„Roș-albaștrii”, egalați în prelungiri: ACS Târgu Mureș – Metalurgistul Cugir 3-3 (1-3)
O partidă de0a dreptul nebună sâmbătă, la Târgu Mureș, cu o derulare halucinantă a ostilităților, în care cugirenii au condus cu 3-0 însă au fost egalați în prelungirile partidei de mureșeni.
Cugirenii au avut un start fulminant de joc, marcând în două rânduri prin Șaucă (10) și M. Domșa (23), scorul devenind unul de neprezentare după ce căpitanul oaspeților, Șaucă, a realizat dubla (38). Mureșenii revin în joc, punctează rapid, iar imediat după reluare a înscris și Astafei (46), de la 0-3 făcându-se 2-3, meciul căpătând accente dramatice. I. Fulop (90+3) a adus egalitatea dintr-o lovitură liberă!
Au evoluat formațiile:
ACS Târgu Mureș: Kis – Petra, Gliga, S. Luca, Core, B. Lazăr, Horșia, Ioviță, Laszlo, Astafei/cpt., I. Fulop; rezerve Barabaș, Moga, Rus, Milchiș, Simon, Barstan, Irimiaș, Tankzos, Toader. Antrenor Mihai Ianc.
Metalurgistul Cugir: Herlea – Teban (75, Cunțan), S. Itu, V. Popa, Vitinha – Chițimia, Udrea – Șaucă/ cpt. (89, R. Păcurar), P. Păcurar (75, Goronea), Cocan, M. Domșa (89, Bura); rezerve Perjeriu, Hăprianu, Onaci, Kiraly, Pahone. Antrenor Lucian Itu.
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu