Actualitate
România trebuie să își dezvolte cat mai rapid un sistem de îngrijiri paliative
Cu câteva zile în urmă s-au încheiat la Iași, Conferințele Institutului Regional de Oncologie, manifestare cu caracter pluridisciplinar, care a reunit peste 1000 de specialiști oncologi, medici interniști si chirurgi din țară și străinătate.
Eforturile manifestarii au fost concentrate în direcția promovarii ultimelor descoperiri in domeniul biologiei tumorale, a prevenției, a diagnosticului, a tratamentului locoregional si sistemic, dar și a îngrijirii paliative a bolnavului cu cancer.
Organizatorii, Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa Iași’’, Institutul Regional de Oncologie Iasi și Asociația Institutului Regional de Oncologie Iași și-au propus în acest an să-i conecteze pe toți participanții prezenți la eveniment, la ultimele informții privind atât teoria cât și practica oncologică, păstrând clar scopul final al acestui vast demers științific: binele pacientului.
Manifestarea s-a bucurat de o largă participare natională si internațională, din rândul medicilor români făcând parte: prof. dr. Irinel Popescu – specialist în transplantul hepatic, prof dr. Silviu Constantinoiu- specialist în chirurgia oncologică a esofagului, prof. dr. Constantin Ciuce – specialist in chirurgia oncologică microvasculară, prof. dr. Cornel Iancu – specialist in chirurgia oncologică pancreatică. Un plus de valoare științifică a adus evenimentului prezența invitaților din afara țării, nume sonore în oncologie și specializările medicale conexe: prof. dr. Arzu Topeli-Turcia, prof. dr. Carlo Castro-Italia, prof. dr. Joseph Fabre și prof. dr. Franck Pages (Franta), Wojciech Polkowski (Polonia), Giovani Rosto (Italia), prof. dr. Șerban Stoica (Anglia). Printre participantii de marca s-a numarat si doamna prof. dr. Michaela Berkovic, președinta Asociației de Medicina Paliativă din Israel și reputat membru al Academiei Medical Center Hospital din Tel Hashomer, care a subliniat în cadrul unei conferințe faptul că Romania trebuie să își dezvolte cat mai rapid un sistem de ingrijiri paliative, avand in vedere fenomenul îmbătrânirii populației.
Dr. Terezia Boruah
Medic chirurg – Spitalul Orășenesc Cugir

Actualitate
Medicul cardiolog Dan Mihai Cristescu s-a alăturat echipei Spitalului Orășenesc Cugir
Spitalul Orășenesc Cugir a încadrat un medic cardiolog. Dr. Dan Mihai Cristescueste medic specialist cardiolog, este născut în Timișoara și a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara iar rezidențiatul l-a realizat la Institutul de boli cardiovasculare.
Am acceptat oferta domnului manager Arion Florin de a veni in orașul Cugir fiindcă am considerat că aici mă pot dezvolta profesional. În același timp am apreciat faptul că Spitalul Orășenesc Cugir este dotat cu aparatură modernă de specialitate necesară pentru a oferi servicii medicale de calitate, grație conducerii spitalului. Apreciez implicarea managerului spitalului. Consider că este importantă prevenția bolilor cardiovasculare și efectuarea unor vizite medicale periodice care să descopere timpuriu factori de risc sau afecțiuni cardiovasculare”, a declarat medicul Dan Mihai Cristescu.
„Mă declar extrem de mulțumit de faptul ca politica noastră de atragere de medici pe specialitățile deficitare a dat rezultate, iar dovada o reprezintă inclusiv încadrarea medicului cardiolog. Venirea acestuia la Cugir, dintr-un mare centru universitar cum este cel din Timișoara, nu poate decât sa mă bucure și sa dea o speranța tuturor pacienților cu afecțiuni cardiace din Cugir că se vor putea trata aici, fără sa mai fie nevoiți să meargă în alte spitale pentru tratament. Apreciez eforturile pe care le-a făcut acest medic pentru a se prezenta la post și mă voi asigura că voi lua toate măsurile pentru ca domnul doctor să-și desfășoare activitatea în condiții de maximă siguranță”, ne-a declarat managerul Spitalului Orășenesc Cugir, Florin Arion.
Începând cu ziua de joi, 8 mai 2025, medicul va consulta pacienții cu afecțiuni cardiologice în regim ambulatoriu:
joia – între orele 08.00-19.00
vinerea – între orele 08.00-20.00.
Timpul de consultație oferit fiecărui pacient este de maximum 30 de minute. Consultațiile în ambulatoriu se fac in baza unor programări prealabile la numărul de telefon de la fișierul spitalului 0258.751.621, de luni până vineri între orele 07.00-15.00. Pacientul trebuie sa aibă asupra sa cardul de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie sau chitanța de plata a taxei de consultație, de la fișier.
Actualitate
Două persoane, care au plecat cu biciclete din sistemul self-service al orașului Cugir în comuna Romoș, AMENDATE de Poliția Locală
Două persoane care s-au deplasat cu două biciclete, din sistemul self-service al orașului Cugir, în localitatea Pișchinți, din comuna Romoș, au fost AMENDATE cu 1.000 de lei, de Poliția Locală a orașului Cugir.
„Polițiștii locali din cadrul Compartimentului ordine și liniște publică, Circulația pe drumurile publice au constatat că în data de 05.05.2025, doua persoane, O.P.A (30 ani), și G.I (34 ani) au utilizat pe un drum neasfaltat de pe strada Calea Gorunilor din localitatea Vinerea doua biciclete din sistemul self-service al Orașului Cugir, cu care s-au deplasat în afara unității administrativ teritoriale a Orașului Cugir, în localitatea Pișchinți, jud. Hunedoara, încălcând astfel prevederile H.C.L Nr.87/2019, pct.13.4, lit.e, fiind sancționați cu amendă în valoare de 1000 lei.
Dorim pe această cale să informăm cetățenii orașului Cugir cu privire la contravențiile și sancțiunile prevăzute de Regulamentul pentru utilizarea serviciului de închiriere biciclete în sistem self-service din orașul Cugir. 13.4. Contravenții și sancțiuni
Următoarele încălcări ale prevederilor prezentului regulament constituie contravenții si se sancționează cu amenda cuprinsă între 500 lei și 800 lei:
a)abandonarea bicicletei în-afara stației automate de închiriere a bicicletelor. La returnare se introduce bicicleta în spaţiu de andocare, se blochează utilizând sistemul de blocare şi se confirmă returnarea prin intermediul aplicaţiei mobile. Se verifică dacă sistemul de blocare este introdus corect;
b) transportul unor bunuri mai grele de 7 kg;
c) transportul de pasageri și, în general, orice utilizare care ar putea pune în pericol utilizatorul sau terții;
d) transportul unor substanțe inflamabile, explozive, toxice sau periculoase;
e) utilizarea bicicletei pe drumuri neasfaltate, altele decât cele prevăzute în nomenclatorul stradal local sau în-afara unității administrativ teritoriale a Orașului Cugir;
f) utilizarea bicicletei în orice alt scop decât cel pentru care aceasta a fost creată și dată spre utilizare, participarea la curse de biciclete;
g) necomunicarea incidentelor survenite, în timpul utilizării, către operator, în cel mult 10 minute de la incident;
h) demontarea bicicletei în scopul reparării acesteia precum și în orice alt scop;
i) utilizarea unei biciclete în mod necorespunzător sau în condiții care pot deteriora bicicleta;
j) cedarea bicicletei altei persoane;
k) preluarea bicicletei de către utilizator dacă acesta se află sub influența alcoolului și/sau a drogurilor ori a altor substanțe stupefiante;
l) utilizarea bicicletei în caz de vânt puternic și furtuni;
m) utilizarea bicicletei fără a se asigura contactul cu partea carosabilă/solul pe ambele roți;
n) neutilizarea bicicletei pe pistele de biciclete, acolo unde drumul public este prevăzut cu piste de biciclete semnalizate și marcate corespunzător;
o) nerespectarea întocmai a marcajelor care indică direcția de deplasare (în cazul în care pe drumul public nu sunt amenajate piste speciale pentru biciclete, acestea pot fi conduse pe partea carosabilă);
p) neutilizarea de veste reflectorizante sau de îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante de la lăsarea serii până la ora de predare prevăzută în prezentul Regulament (ora 23:00) sau când vizibilitatea este redusă, atunci când se deplasează pe partea carosabilă a drumului public;
q) traversarea drumului public, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă.
Acțiunile de verificare vor continua ca principal obiectiv în cadrul misiunilor zilnice, iar pe această cale apelăm și la spiritul civic al cetățenilor care, atunci când constată astfel de încălcări ale legii, să le sesizeze prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Cugir, tel. 0258755455”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Cugir.
Actualitate
Vineri, 9 mai 2025: Ziua Europei, marcată în Piațeta Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir
Primăria Cugir în parteneriat cu Centrul Cultural „Valeantin Uritescu” Cugir, vă invită să participați vineri, 9 mai 2025, la manifestările dedicate Zilei Europei, în Piațeta din fața Centrului Cultural Cugir.
„Vă invităm să marcăm împreună momentul festiv cu un concert de muzică de fanfară!
Avem o mulțime de stegulețe și baloane pentru ca la final să facem cu toții un steag uriaș și să cântăm împreună Odă Bucuriei.
Anul acesta sărbătorim 75 de ani de la Declarația Schuman și de la adoptarea steagului ca însemn distinctiv, precum și cei 18 ani de când România a devenit stat membru.
După cel de al Doilea Război Mondial, un grup de politicieni europeni a dorit o Europă unită pentru a preveni viitoarele conflicte.
Această dată marchează și „Declarația Schuman”, o propunere istorică făcută în 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe și care a pus bazele cooperării europene. Propunerea lui Robert
Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Puteți descoperi în link-ul de mai jos povestea din spatele ideilor sale vizionare. https://www.consilium.europa.eu/ro/schuman-declaration/
Ziua Europei simbolizează angajamentul anual al Uniunii Europene pentru solidaritate, democrație și diversitate!”, au transmis reprezentanții Primăriei Cugir.
-
Mondenacum 9 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 2 săptămâni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 12 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 5 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Sportacum 7 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
-
Din judeţacum 3 săptămâni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro