Actualitate
Program de manifestări la Cugir dedicat promovării produselor pe bază de propolis
Oraşul Cugir va organiza în premieră începând de săptămâna viitoare un program de manifestări consacrat promovării produselor pe bază de propolis, unul dintre cele mai „medicinale” produse apicole, cu sute de indicaţii, folosit în scopuri farmaceutice din cele mai vechi timpuri.
Demersul este susţinut de Farmacia „Farmex” din Cugir care împlineşte 20 de ani de activitate şi care în acest an aniversar a pregătit mai multe surprize pentru locuitorii oraşului constând în activităţi de educare a populaţiei, conferinţe medicale, cadouri şi premii. După cum ne-a spus farmacistul Bogdan Petric, un prim moment din şirul de acţiuni organizate de „Farmex Cugir” va avea loc luni 17 martie, începând cu ora 15.30, în faţa farmaciei situate pe b-dul Alexandru Sahia (vis- a-vis) de magazinul “Prichindel”.
Este ziua în care la Cugir va sosi „Albinuţa Propolis C”, eveniment aşteptat cu mare bucurie de cei mici prilej cu care aceasta va împărţii copiilor mostre, cadouri, baloane etc, iar farmacia Farmex va face şi o promoţie cu produse pe bază de propolis, Vitamina C şi Echinacea.
“Este un bun prilej pentru ca cei interesaţi de produsele propolis să câştige una din cele 14 excursii organizate la Disneyland-Paris pentru o familie sau unul din cele 3.000 de premii Instant oferite de firma Propolis C, în parteneriat cu farmacia Farmex Cugir’’, a precizat Bogdan Petric.
C.P.

Actualitate
Campania „Curățenia de primăvară – 2025” continuă cu succes la Cugir
Campania „Curățenia de primăvară – 2025” din Cugir continuă cu succes, mobilizând din ce în ce mai mulți cetățeni la acțiuni de ecologizare.
În weekend-ul trecut, atât angajații Primăriei Cugir și ai instituțiilor subordonate, cât și membrii Asociației „Lupii Singidavei” și un grup de voluntari din comunitate, au desfășurat o serie de acțiuni de ecologizare în mai multe zone ale orașului.
Astfel, angajații primăriei au ecologizat întreaga centură a localității Vinerea, în timp ce membrii Asociației „Lupii Singidavei” împreună cu mai mulți voluntari au intervenit în zonele Râul Mare, Râul Mic și Bucuru, colectând deșeuri de diverse tipuri. Zeci de saci cu deșeuri au fost adunați, iar transportul a fost realizat cu sprijinul Serviciului Public de Gospodărire Locală.
Această acțiune de ecologizare este parte integrantă a campaniei de primăvară, care urmărește nu doar curățarea orașului, ci și conștientizarea importanței protejării mediului înconjurător de către fiecare cetățean.
„Primăria Cugir mulțumește tuturor celor care s-au implicat activ și îi încurajează pe toți cetățenii să contribuie la menținerea unui oraș curat și responsabil. Împreună, putem face Cugirul un loc mai frumos și mai sănătos! Pentru cei care doresc să se alăture acestei campanii, sunt disponibile materiale și sprijin logistic. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul: 0731 001 271”, au transmis reprezentanții Primăriei Cugir.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani din Vinerea cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut și fără permis, pe strada Grigore Ureche din Cugir
Luni, 7 aprilie 2025, în jurul orei 00.30, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Grigore Ureche din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Vinerea.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Zeci de tineri din Cugir au luat parte la campania de ecologizare inițiată de Lupii Sigidavei
Așa cum ne-au obișnuit, în fiecare an la început de primăvară, motocicliștii din Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir au organizat o nouă acțiune de ecologizare în apropierea orașului de la poalele Drăganei.

Bickerilor li s-au alăturat și mulți voluntari, tineri, localnici care își doresc un oraș mai curat și care vor să ducă mai departe acțiunea, dar și să promoveze importanța unui mediu înconjurător sănătos.
„Încă de acum 11 ani, de când a fost înființată asociația, ne-am apucat de acțiuni de ecologizare. Ne-am implicat de asemenea în toate proiectele pentru a ne ajuta comunitatea, să contribuim cu ceva. I-am influențat și pe alții și am ajuns de la a aduna câteva camionete de gunoi la doar câțiva saci. Suntem foarte mândri de treaba asta. Cam de 5-6 ani facem această acțiune împreună cu prietenul nostru Eny, care ecologizează zona Râului Mic, iar noi facem în fiecare an Râul Mare. Acțiunea este un real succes și ne bucurăm de asta. Primăria se bazează pe noi, are încredere în noi, pentru că aducem un plus comunității”, a declarat pentru ziarulunirea.ro, Bogdan Suciu, unul dintre motocicliștii Asociației „Lupii Sigidavei”.
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 6 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu