Învăţământ - Cultură
Prezentare de măști, costume și machiaje, la sărbătoarea de Halloween desfășurată la la Școala Gimnazială „Singidava” din Cugir
Timp de o săptămână, la Şcoala Gimnazială „Singidava” din Cugir s-a derulat proiectul „Poveste de toamnă”, un demers gândit din perspectiva unei îmbinări a elementelor de cultură şi civilizaţie românească cu cele aparţinând culturii şi civilizaţiei anglo-saxone și în cadrul căruia s-a depănat o frumoasă poveste de toamnă în limba română şi în limba engleză.
Prin intermediul activităţilor, elevi și profesori, și-au propus, în primul rând, să contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor școlii prin încurajarea spiritului de muncă în echipă şi a comunicării, prin stimularea creativităţii şi a gustului artistic, prin valorificarea şi dezvoltarea propriilor interese şi aptitudini. Nu în ultimul rând, s-a urmărit întărirea parteneriatului încheiat cu familia, prin implicarea activă a părinţilor în organizarea şi derularea activităţilor.
„Pe parcursul celor cinci zile, elevii şi-au decorat sălile de clasă, au confecţionat măşti, lilieci, vrăjitoare, ghirlande şi figurine din dovleac, au recitat poezii, au fredonat cântece, au completat rebusuri în limba engleză şi au citit legende toate specifice sărbătorii de Halloween. Ei s-au bucurat, de asemenea, de bunătăţile pregătite pentru iarnă de către mamele lor şi s-au întrecut în realizarea de costume şi machiaje dintre cele mai variate pe care şi le-au prezentat la petrecerea de Halloween organizată în seara zilei de 31 octombrie”, ne-a mărturisit coordonatorul de proiecte comunitare și proiecte europene, prof. Delia Niculaș.

Învăţământ - Cultură
Ziua Internațională a Sportului, marcată la Școlile Gimnaziale „David Prodan” Săliștea și „Singidava” Cugir
Școala Gimnazială „Singidava” Cugir și Școala Gimnazială „David Prodan” din Săliștea au lansat o provocare sportivă partenerilor din cadrul proiectului dedicat Zilei Internaționale a Sportului, în perioada 6 – 10 aprilie 2025.
Astfel, elevii au avut ocazia să-și demonstreze aptitudinile sportive la șah, fotbal, handbal, majorete, atletism, dar și cele artistice printr-o expoziție de desene cu tematică sportivă. Parteneri au fost Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir, Școala Gimnazială Nr. 3 și Școala Gimnazială „Iosif Pervain” din Cugir și Liceul „Corneliu Medrea” din Zlatna.
Prin aceste activități sportive s-a dorit antrenarea unui număr cât mai mare de elevi pentru a promova un stil de viață sănătos prin mișcare, pentru a cultiva și dezvolta relații de prietenie și spiritul de fair-play, dar și pentru a stimula imaginația artistică prin realizarea unor lucrări plastice.
Felicitări organizatorilor și participanților!
Învăţământ - Cultură
„Just, Imagine” – Oportunitate de exprimare a ideilor și creativității elevilor din Cugir
Recent, la Cugir, a avut loc prima ediție a competiției de Public Speaking, desfășurată sub generoasa temă „Just, Imagine!”. Evenimentul a reunit elevi din toate unitățile de învățământ din oraș, oferindu-le oportunitatea de a-și exprima ideile și creativitatea în fața unui juriu de prestigiu.
Competiția a fost onorată de prezența Prof. Univ. Dr. Teodora Popescu, cadru didactic la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care a făcut parte din juriu. În cadrul manifestării, au luat cuvântul dr. Radu Julean, precum și managerul Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, Diane Dobrean, în contextul inițiativei UNESCO – Orașe care învață și în calitate de gazdă.
Evenimentul a fost moderat de prof. Luminița Cebotari, iar organizarea a fost posibilă prin implicarea și coordonarea cadrelor didactice: prof. Diana Roșu, Delia Niculaș, Oana Mesaroș, Lilica Vanț, Anișoara Ciornei și Luminița Cebotari.
Sprijinul financiar și logistic a fost asigurat de Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Rotary Club Anima Mundi Cugir, Primăria Orașului Cugir, Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, precum și de Centrul pentru Tineri al Catedralei.
La finalul competiției, juriul a acordat 18 premii și mențiuni, recunoscând performanțele și eforturile elevilor participanți. Evenimentul a constituit o veritabilă pledoarie pentru educația din Cugir prin comunicare și gândire critică, dar și un demers important de încurajare a exprimării libere a elevilor în limba engleză.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Gavrilă Medeea Georgiana, elevă a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, participare la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Lingvistică „Solomon Marcus”
Elevă în clasa a VI-a A, la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, Gavrilă Medeea Georgiana a participat recent, la Olimpiada Națională de Lingvistică „Solomon Marcus”, desfășurată la Otopeni, Ilfov.
Competiție de prestigiu, olimpiada a reunit cei mai talentați elevi din țară la descifrarea algoritmilor utilizați în comunicare, demonstrând că limbile diferitelor popoare pot deveni, cu puțină imaginație, punți de legătură între oameni.
Îndrumată de profesoara ei de Limba și literatura română, Igna Daniela, Medeea a reușit să demonstreze că prin perspicacitate, gândire analitică și creativitate lingvistică se pot dărâma toate barierele de comunicare, oricât de dificil ar părea acest lucru la prima vedere.
„Participarea la etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică a reprezentat un pas important în parcursul educativ al Medeei și o adevărată provocare intelectuală. Cu siguranță, este o încununare a talentului și a perseverenței ei, deoarece la etapa județeană de anul trecut a aceleiași competiții școlare a obținut o mențiune care a motivat-o să-și dorească mai mult. Dincolo de timiditatea pe care o afișează, Medeea este o elevă extrem de matură, serioasă și muncitoare, iar rezultatele eforturilor sale nu au întârziat să apară”, ne-a declarat prof. Daniela Igna.
Conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, prin dna director, profesor Țîrlea Stela a apreciat participarea la etapa națională a Medeei Gavrilă a declarat: „Suntem mândri că instituția noastră a fost reprezentată la această competiție de înalt nivel și că duce mai departe cu eleganță și responsabilitate numele școlii, dobândind în același timp o experiență valoroasă în viitor.”
Desigur, dincolo de acestea, cele mai emoționante sunt gândurile Medeei, care emoționată a spus: „La Olimpiada de Lingvistică am pășit într-o lume a cuvintelor și a tainelor limbajului, unde logica se împletea cu frumusețea diversității lingvistice. Am descoperit nu doar răbdarea, ci și puterea detaliilor fine, acelea care, deși trec adesea neobservate, construiesc adevărata înțelegere. O asemenea experiență nu este despre aplauze și confirmări, ci despre acea senzație rară că ești acolo unde trebuie, făcând exact ceea ce trebuie.”
Îi dorim și noi, tinerei performere, să-și urmeze pasiunea și să continue să descifreze tainele lingvisticii!
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu