Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Actualitate

Porc de peste 420 Kg, sacrificat de Ziua Națională a României în orașul Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

„Decebal”, un porc de dimensiuni impresionante este mândria unei familii de gospodari din orașul Cugir, care a fost sacrificat vineri, 1 decembrie 2023, după datina de tăiat porcul, înainte de Crăciun. Porcul a fost crescut în gospodărie timp de doi ani și șase luni, iar la tăiere a cântărit 423 de kg.

Cu o săptămână înainte de a fi sacrificat, proprietarul lui „Decebal” a lansat pe rețeaua de socializare Facebook și un concurs cu premii. Cei care urmau să ghicească greutatea animalului sau erau cel mai aproape de cifra corectă, vor fi recompensați cu vin și cârnați, preparați din carnea porcului: ”Câte kg să aibă? Cei care vor scrie cât cântărește vor fi premiați cu cârnați și vin. Dacă sunt mai mulți câștigători, premiul se împarte”, a scris omul pe Facebook.

Vineri, 1 decembrie 2023, de Ziua Națională, Decebal a fost cântărit și sacrificat. Porcul cântărea nu mai puțin de 423 de kg. Cinci persoane au ghicit greutatea animalului și au câștigat cele 10 kg de cârnați și cei 10 litri de vin puși la bătaie de bărbat.

Din cei cinci câștigători, trei au ales să își doneze premiile unor familii nevoiașe din Cugir, care cu siguranță se vor bucura de bunățile primite de sărbătorile care bat la ușa: „Încă un câștigător cu inima bună donează premiul câștigat la tombola cu kg lui DECEBAL, către o familie. Sincer, atât sunt de fericit de aceste donații”, spune Viorel Petrescu.

Cugireanul anunță că la anul revine cu alte exemplare impresionante de porci, printre care fiul lui Decebal, Burebista și Tanku.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp

cugirinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă

cugirinfo.ro

Publicat

în

În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Seară de folk, organizată în scop caritabil de către Clubul Rotary Anima Mundi din Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Pasiunea pentru muzică capătă deseori valențe deosebite de manifestare prin evenimentul caritabil desfășurat recent, la inițiativa artistului cugirean, Vasile Palfi și în organizarea Clubului Rotary Anima Mundi din Cugir.

Doamna profesor Luminița Cebotari, prezentatoarea evenimentului, ne-a spus că „pentru toți cei prezenți voluntariatul a fost o modalitate perfectă de a crește sentimentul de împlinire prin adăugarea unui raport de valoare comunității din Cugir”.

Clubul Rotary Anima Mundi, la președinția căruia se află în acest an dr. Radu Julean, și-a propus, în dorința sa de a contribui la binele comun și ca un act de dăruire necondiționată, să continue proiectul început în urmă cu doi ani „Ambulanță pentru viață”. Toate grupurile de elevi, alături de Vasile Palfi și Carmen Sulincean, și-au pus la dispoziție timpul pentru a descoperi printr-o lecție valoroasă puterea solidarității.

Cei peste 150 de spectatori prezenți în Sala Festivă a Composesoratului Grăniceresc din Cugir au trăit împreună emoția și frumusețea muzicii folk care i-a legat și i-a adus mai aproape. Grupurile care au ocupat scena cu momente pline de sensibilitate și energie tinerească au fost: Centrul pentru Tinerii al Catedralei din Cugir (coordonator preot Adrian Cebotari), grupul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir (coordonator prof. Alexandra Costea), grupul Echo (coordonator Attila Doszlop).

Evenimentul a fost încheiat de recitalul susținut de solista Carmen Sulincean și Vasile Palfi, artiști care fac educație muzicală tinerei generații la Cugir. Rotary Club Anima Mundi, un grup sudat de prieteni voluntari, a mulțumit pentru generozitate și implicare tuturor celor prezență la evenimentul desfășurat la Composesoratul Grăniceresc din Cugir.

„Ne bucurăm că ne-au fost aproape colegi de la alte cluburi, părinți, frați, apropiați ai tuturor celor care au performat astăzi. Fără dumneavoastră magia acestei seri nu ar fi fost posibilă. Melodiile din această seară ne-au învățat să visăm, să iubim, și avându-vă ca parteneri dorim să devenim o forță motrice a schimbării în bine aici la Cugir. Pentru aceasta, la ieșirea din sală, avem câteva urne pentru ambulanța socială. Gestul dumneavoastră va merge dincolo de sentimentul plăcut al celor care vor beneficia de ambulanța socială”, a fost mesajul doamnei prof. Luminița Cebotari.

Constantin PREDESCU

 


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir