Rămâi conectat

Administraţie

Poliția Locală a orașului Cugir și-a prezentat bilanțul, pe anul 2020

cugirinfo.ro

Publicat

în

Serviciul Poliţia Locală a Orașului Cugir, instituţie subordonată Consiliului Local Cugir și structură cu personalitate juridică în subordinea directă a Primarului Orașului Cugir, a oferit comunităţii și în anul 2020 un serviciu bazat pe o serie de acțiuni planificate sistematic, în toate domeniile de competenţă, în special ordine publică, circulaţie rutieră, protecţia mediului/salubritate, un rol important în această perioadă având luarea de măsuri specifice în vederea prevenirii și reducerii efectelor pandemiei de Covid-19.

Dintr-un Raport prezentat recent, Consiliului Local de către șeful serviciului, juristul Horațiu Găldău, rezultă  că Poliția Locală Cugir funcționează în baza organigramei organizatoriceîn care sunt prevăzute un număr de 27 de posturi, din care sunt ocupate 23, structurate după cum urmează:

  1. Personal de conducere: 2 posturi
  2. Personal de execuție: 21 posturi

Pentru desfășurarea eficientă a activităților aflate în responsabilitatea sa, Poliția Locală Cugir are în componență 4 Compartimente de specialitate și 1 Birou, după cum urmează:

  • Compartiment ordine şi linişte publică; circulaţia pe drumurile publice (8 polițiști locali );
  • Compartiment Disciplina în construcţii şi afişajul stradal; protecţia mediului; control activitate comercială (2 polițiști locali);
  •  Compartiment paza bunurilor (2 paznici) ;
  • Compartiment Supraveghere sistem de monitorizare video (5 paznici);
  •  Biroul Financiar – contabil, salarizare, administrativ; resurse umane; relaţii publice; evidenţa persoanei – art. 11 la Lg. 155/2010 ( 1 economist, 2 inspectori și 2 polițiști locali);

 Urmare a stării de urgență și alertă instituită, în anul 2020 Poliţia Locală Cugir a desfăşurat activități operaţionale sub directa coordonare a IPJ Alba, prin Poliţia Orașului Cugir.

         Printre principalele obiective vizate în anul anterior s-au numărat:

  1. Asigurarea şi menţinerea unui climat de liniște și siguranţă publică a cetățeanului, prevenirea săvârşirii de fapte contravenționale cu impact negativ asupra comunității locale;
  2. Acțiuni de prevenire și combatere a răspândirii pandemiei cu coronavirus, informarea cetățenilor cu privire la riscurile existente în cazul în care nu sunt respectate măsurile instituite de către autoritățile sanitare.
  3. Verificarea zilnică a respectării obligației persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate de a nu părăsi locația în care sunt plasate, fiind verificate 2678 persoane (1812-persoane carantinate; 866 – persoane izolate)
  4. Acțiuni de surprindere și sancționare contravențională a persoanelor care depozitează gunoiul în locuri neamenajate de pe domeniul public;
  5. Acțiuni de verificare a modului în care au fost ocupate parcările de pe domeniul public;
  6. Combaterea comerțului ambulant, precum și a fenomenului cerșetoriei;

„Pentru sancționarea faptelor ce au constituit abateri de la normele legale, polițiștii locali (8 polițiști locali cu atribuții de ordine și siguranță publică, circulația pe drumurile publice si 2 polițiști locali cu atribuții vizând disciplina în construcții, afișaj stradal, protecția mediului, control activitate comercială) au întocmit în anul 2020 un număr de 571 P.V de contravenție, dintre  care: 365 sancțiuni cu amendă în valoare de 152.050 lei și 206 sancțiuni cu avertisment scris”.

În toată această perioadă, activitatea operativă a Poliției Locale s-a desfăşurat zilnic, în patrulă mixtă la schimburile I, II și III, în conformitate cu Dispozitivul de Ordine  Publică, stabilit la nivelul Poliţiei Orașului Cugir.               

Pe lângă acţiunile comune stabilite, poliţiştii locali au răspuns unui număr de aproximativ 800 apeluri provenind de la Numărul Unic de Urgență 112, precum și la solicitările cetăţenilor adresate, fie în scris, fie direct, telefonic sau verbal instituției. Numărul sesizărilor primite în anul 2020 se ridică la  773.        

Pe parcursul anului 2020, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, s-au mai executat următoarele acţiuni : 

  • au fost verificate 224 persoane în urma adreselor primite de la SPCLEP Cugir pentru punerea în legalitate cu cărțile de identitate;
  • au fost transmise 269 adrese de comunicare date conducător auto în vederea identificării conducătorului auto care a săvârșit o contravenție privind circulația, oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor;
  • au fost comunicate unui număr de 141 persoane diverse acte de procedură provenind de la Instanțe Civile, în conformitate cu art. 163 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă.
  • am desfășurat acțiuni de prevenire şi sancționare a încălcării prevederilor legislaţiei privind starea de alertă;
  • au fost supravegheate instituțiile școlare de pe raza orașului Cugir, iar urmare a solicitărilor primite din partea acestora au fost luate măsuri pentru frecventarea cursurilor școlare în cazul unui număr de 78 elevi;
  • au fost organizate acțiuni pe linia depistării actelor ilicite de comerț în piețele din oraș și în alte zone de pe domeniul public;
  • s-a urmărit respectarea de către agenţii economici a obligației privind funcţionarea teraselor;
  • s-au desfășurat acțiuni de prevenire și sancționare a conducătorilor auto care au încălcat prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în limita competențelor atribuite prin Legea nr. 155/2010 – legea poliției locale;
  • în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, au fost identificate 12 vehiculele abandonate, fiind aplicate sancţiuni şi somaţii de ridicare a acestora.

Desfăşurarea tuturor activităților operative la nivelul Compartimentului Dispecerat şi Baza de Date, au avut ca scop:

– relaționarea cu cetățenii și preluarea sesizărilor verbale și telefonice;
– coordonarea activității personalului propriu şi susţinerea logistică a acestuia la misiunile desfăşurate în teren;

– supravegherea și susținerea intervențiilor rapide în zonele publice în care sunt instalate camere de supraveghere;

– verificarea în sistem securizat acces baza de date M.A.I;

– instruirea personalului privind regimul armelor şi muniţiilor;

Obiectivele derivate din Planul de ordine şi siguranţă publică, impun continuarea activităţilor în scopul asigurării unor condiții de normalitate în spațiul public, creşterea continuă a gradului de siguranţă a cetăţenilor orașului şi localităților componente.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Nimic

    28.02.2021 la 21:58

    De rahat miliția locală din Cugir…dacă suni sâmbăta sau duminica nu pot veni din cauză că nu au echipaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administraţie

Centru de zi pentru copii, în fosta clădire a Băii Sociale din Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Consiliul Local Cugir a aprobat indicatorii tehnico-economici actualizați pentru proiectul „Centrul de zi pentru copii – UN PAS CU SPAS”, finanțat prin PNRR.

Proiectul „Centrul de zi pentru copii Cugir – UN PAS CU SPAS” are drept scop prevenirea separării copilului de familie, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educaționale, de recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă și orientare școlară și profesională pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinți.

Centrul de zi va asigura accesul a minimum 50 de beneficiari, copii vulnerabili, la educație informală și nonformală și activități de supraveghere și suport în procesul de învățare care să contribuie la dezvoltarea personală și pregătirea acestora pentru viața independentă.

În scopul înființării centrului de zi pentru copii va fi reabilitată, modernizată și dotată clădirea Băii sociale, de pe strada Gheorghe Asachi, Nr. 13B, spațiu aflat în administrarea Direcției de Asistență Socială Cugir.

Clădirea necesită o amplă reabilitare și modernizare, începând cu înlocuirea acoperișului, reabilitare termică în scopul eficientizării energetice, realizării unui consum de energie aproape egal cu zero și asigurării condițiilor optime desfășurării activităților cu copiii de pe raza UAT Cugir aflați în situație de risc de separare de părinți.

Valoarea totală actualizată a investiției este de 3.495.162,01 lei (cu TVA).

Sursa de finanțare este reprezentată de fonduri nerambursabile PNRR în cuantum de 1.937.863,87 lei, cu TVA inclus, respectiv confinanțare de la bugetul local în cuantum de 1.557.298,14 lei, cu TVA inclus.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Lucrările de modernizare la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, aproape finalizate

cugirinfo.ro

Publicat

în

În cadrul evaluării în teren realizată de primarul Adrian Teban, dirigintele de șantier, directorii de școli și echipa de proiect din cadrul primăriei locale, constructorii care execută lucrări în cadrul investiției de la Sc. Gimnazială Nr. 3 Cugir, au dat asigurări că lucrările se vor încheia în următoarele luni.

Reamintim că investiția s-a ridicat la peste 21.600.000 lei și a fost realizată în baza proiectului european câștigat de primărie – „Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educatională pentru învățământul general obligatoriu la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir” demers care vizează toate cele cele trei corpuri ale Școlii Gimnaziale Nr. 3 (Corp Aleea Constructorului Nr. 1, Corp str. Doinei Nr. 3, Corp str. Merilor Nr. 4 – Vinerea).

Stadiul lucrărilor este următorul: Corpul de pe strada Doinei, procentul de realizare fiind de peste 90%. În perioada care a mai rămas, urmează să fie finalizate: amenajări exterioare, instalații termice, electrice și de securitate la incendii, rezistență și utilaje echipamente tehnologice.

Corpul de pe Aleea Constructorului, procentul de realizare este de peste 97%, urmând să fie finalizate amenajările exterioare.

Corpul de pe str. Merilor, nr. 4 – Vinerea, procentul de realizare este de peste 95%, urmând să fie finalizate: amenajări exterioare și instalațiile termice, electrice și de securitate la incendii.

„Suntem mulțumiți de cum au mers lucrările, scopul acestei importante investiții fiind de a oferi elevilor și cadrelor didactice un mediu de învățare modern, sigur și confortabil”, a precizat edilul Cugirului.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Lucrările la Centrul de colectare prin aport voluntar, din localitatea Vinerea, avansează în mod rapid

cugirinfo.ro

Publicat

în

Se lucrează într-un ritm alert la realizarea Centrului de colectare prin aport voluntar din extravilanul orașului Cugir, localitatea Vinerea, destinat deșeurilor care nu pot fi colectate prin sistemul obișnuit.

Stadiul lucrărilor:

– Platforma a fost adusă la cotă;
– Au fost turnate fundații pentru copertină;
– S-au realizat lucrări pentru rețelele de apă, canalizare și curent în zona platformei;
– Se lucrează la împrejmuirea cu gard și la rețeaua de apă pluvială.

Centrul va fi amplasat în extravilanul orașului Cugir, zona de vest a localității Vinerea, cu acces facil prin drumul de exploatare DE811/1/1, din strada Șantierului, legătura directă cu centura localității Vinerea și va ocupa o suprafață de peste 9.183 mp. Acesta va deveni operațional după dotarea cu echipamentele necesare, achiziționate printr-o procedură națională derulată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Aici, cetățenii vor putea depozita gratuit mai multe tipuri de deșeuri care nu pot fi colectate la punctele obișnuite:

– Deșeuri reciclabile și biodeșeuri (hârtie/carton, plastic, sticlă, crengi, fruze, etc.);
– Deșeuri voluminoase (mobilier, textile, anvelope, etc.);
– Deșeuri electrice și electronice de uz casnic (frigidere, televizoare, radio, camere video, etc.);
– Deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii uzate);
– Deșeuri din construcții și demolări;

Valoarea totală a proiectului: 4.558.788 lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (#PNRR).

Un pas important pentru un oraș mai curat și un mediu mai sănătos!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir