Administraţie
Poliția Locală a orașului Cugir și-a prezentat bilanțul, pe anul 2020
Serviciul Poliţia Locală a Orașului Cugir, instituţie subordonată Consiliului Local Cugir și structură cu personalitate juridică în subordinea directă a Primarului Orașului Cugir, a oferit comunităţii și în anul 2020 un serviciu bazat pe o serie de acțiuni planificate sistematic, în toate domeniile de competenţă, în special ordine publică, circulaţie rutieră, protecţia mediului/salubritate, un rol important în această perioadă având luarea de măsuri specifice în vederea prevenirii și reducerii efectelor pandemiei de Covid-19.
Dintr-un Raport prezentat recent, Consiliului Local de către șeful serviciului, juristul Horațiu Găldău, rezultă că Poliția Locală Cugir funcționează în baza organigramei organizatorice, în care sunt prevăzute un număr de 27 de posturi, din care sunt ocupate 23, structurate după cum urmează:
- Personal de conducere: 2 posturi
- Personal de execuție: 21 posturi
Pentru desfășurarea eficientă a activităților aflate în responsabilitatea sa, Poliția Locală Cugir are în componență 4 Compartimente de specialitate și 1 Birou, după cum urmează:
- Compartiment ordine şi linişte publică; circulaţia pe drumurile publice (8 polițiști locali );
- Compartiment Disciplina în construcţii şi afişajul stradal; protecţia mediului; control activitate comercială (2 polițiști locali);
- Compartiment paza bunurilor (2 paznici) ;
- Compartiment Supraveghere sistem de monitorizare video (5 paznici);
- Biroul Financiar – contabil, salarizare, administrativ; resurse umane; relaţii publice; evidenţa persoanei – art. 11 la Lg. 155/2010 ( 1 economist, 2 inspectori și 2 polițiști locali);
Urmare a stării de urgență și alertă instituită, în anul 2020 Poliţia Locală Cugir a desfăşurat activități operaţionale sub directa coordonare a IPJ Alba, prin Poliţia Orașului Cugir.
Printre principalele obiective vizate în anul anterior s-au numărat:
- Asigurarea şi menţinerea unui climat de liniște și siguranţă publică a cetățeanului, prevenirea săvârşirii de fapte contravenționale cu impact negativ asupra comunității locale;
- Acțiuni de prevenire și combatere a răspândirii pandemiei cu coronavirus, informarea cetățenilor cu privire la riscurile existente în cazul în care nu sunt respectate măsurile instituite de către autoritățile sanitare.
- Verificarea zilnică a respectării obligației persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate de a nu părăsi locația în care sunt plasate, fiind verificate 2678 persoane (1812-persoane carantinate; 866 – persoane izolate)
- Acțiuni de surprindere și sancționare contravențională a persoanelor care depozitează gunoiul în locuri neamenajate de pe domeniul public;
- Acțiuni de verificare a modului în care au fost ocupate parcările de pe domeniul public;
- Combaterea comerțului ambulant, precum și a fenomenului cerșetoriei;
„Pentru sancționarea faptelor ce au constituit abateri de la normele legale, polițiștii locali (8 polițiști locali cu atribuții de ordine și siguranță publică, circulația pe drumurile publice si 2 polițiști locali cu atribuții vizând disciplina în construcții, afișaj stradal, protecția mediului, control activitate comercială) au întocmit în anul 2020 un număr de 571 P.V de contravenție, dintre care: 365 sancțiuni cu amendă în valoare de 152.050 lei și 206 sancțiuni cu avertisment scris”.
În toată această perioadă, activitatea operativă a Poliției Locale s-a desfăşurat zilnic, în patrulă mixtă la schimburile I, II și III, în conformitate cu Dispozitivul de Ordine Publică, stabilit la nivelul Poliţiei Orașului Cugir.
Pe lângă acţiunile comune stabilite, poliţiştii locali au răspuns unui număr de aproximativ 800 apeluri provenind de la Numărul Unic de Urgență 112, precum și la solicitările cetăţenilor adresate, fie în scris, fie direct, telefonic sau verbal instituției. Numărul sesizărilor primite în anul 2020 se ridică la 773.
Pe parcursul anului 2020, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, s-au mai executat următoarele acţiuni :
- au fost verificate 224 persoane în urma adreselor primite de la SPCLEP Cugir pentru punerea în legalitate cu cărțile de identitate;
- au fost transmise 269 adrese de comunicare date conducător auto în vederea identificării conducătorului auto care a săvârșit o contravenție privind circulația, oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor;
- au fost comunicate unui număr de 141 persoane diverse acte de procedură provenind de la Instanțe Civile, în conformitate cu art. 163 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă.
- am desfășurat acțiuni de prevenire şi sancționare a încălcării prevederilor legislaţiei privind starea de alertă;
- au fost supravegheate instituțiile școlare de pe raza orașului Cugir, iar urmare a solicitărilor primite din partea acestora au fost luate măsuri pentru frecventarea cursurilor școlare în cazul unui număr de 78 elevi;
- au fost organizate acțiuni pe linia depistării actelor ilicite de comerț în piețele din oraș și în alte zone de pe domeniul public;
- s-a urmărit respectarea de către agenţii economici a obligației privind funcţionarea teraselor;
- s-au desfășurat acțiuni de prevenire și sancționare a conducătorilor auto care au încălcat prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în limita competențelor atribuite prin Legea nr. 155/2010 – legea poliției locale;
- în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, au fost identificate 12 vehiculele abandonate, fiind aplicate sancţiuni şi somaţii de ridicare a acestora.
Desfăşurarea tuturor activităților operative la nivelul Compartimentului Dispecerat şi Baza de Date, au avut ca scop:
– relaționarea cu cetățenii și preluarea sesizărilor verbale și telefonice;
– coordonarea activității personalului propriu şi susţinerea logistică a acestuia la misiunile desfăşurate în teren;
– supravegherea și susținerea intervențiilor rapide în zonele publice în care sunt instalate camere de supraveghere;
– verificarea în sistem securizat acces baza de date M.A.I;
– instruirea personalului privind regimul armelor şi muniţiilor;
Obiectivele derivate din Planul de ordine şi siguranţă publică, impun continuarea activităţilor în scopul asigurării unor condiții de normalitate în spațiul public, creşterea continuă a gradului de siguranţă a cetăţenilor orașului şi localităților componente.
Constantin PREDESCU

Administraţie
Primarul Adrian Teban a semnat contractul de finanțare pentru Parcul Fotovoltaic al orașului Cugir
Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a fost prezent astăzi la sediul Ministerului Energiei, unde a semnat contractul de finantare pentru parc fotovoltaic al orasului Cugir de 1 MW, asigurând prin acest demers, independenta energetica a orasului Cugir.
Potrivit edilului, dupa instalarea parcului consumurile energetice ale institutiilor publice din subordinea Consiliului local Cugir: scoli, spital, primarie, Centrul Cultural Cugir „Valentin Uritescu” si Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir.
„Vor fi acoperite prin acest proiect inclusiv consumurile cu iluminatul public si mobilitate: biciclete electrice si statii de incarcare. Termenul de implementare este 31.12.2026”, a mai precizat primarul Cugirului.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Bugetul local al orașului Cugir pentru anul 2025 a fost aprobat
Joi, 27 martie 2025, Consiliul Local Cugir a aprobat în unanimitate bugetul orașului, stabilind priorități clare pentru dezvoltarea comunității! Dezbaterea publică pe marginea acestui buget a avut loc pe 25 martie, oferind transparență și implicare activă din partea cetățenilor.
Bugetul total pentru 2025 se ridică la 102.166.480 lei, din care 40% (40.572.000 lei) reprezintă venituri proprii, provenite din impozite, taxe locale și alte surse.
Veniturile sunt distribuite astfel:
– 56.093.650 lei – cheltuieli pentru funcționarea orașului (servicii publice, educație, sănătate, asistență socială);
– 46.072.830 lei – investiții pentru dezvoltare (modernizarea infrastructurii, reabilitarea clădirilor publice, proiecte de mediu);
Surse importante de finanțare:
– Fonduri europene & programe guvernamentale – 45 % un pilon esențial pentru creșterea orașului! Prin PNRR, PNI Anghel Saligny și alte programe europene, Cugir va continua să se dezvolte;
– Sumele defalcate din TVA – 13% din buget susțin servicii esențiale;
– Subvenții pentru servicii sociale – 2% din buget merg către sprijinirea comunității;
– Cheltuielile totale ale bugetului sunt de 103.841.480 lei, cu un deficit de 1.775.000 lei, acoperit din excedentul anilor anteriori;
Potrivit primarului Adrian Teban: „În acest an, investim în sănătate, educație, servicii sociale și modernizarea clădirilor publice. Cu sprijinul fondurilor europene și guvernamentale, vom finaliza proiectele aflate în derulare și vom continua dezvoltarea orașului. Cugirul crește, iar noi suntem aici să asigurăm un viitor mai bun pentru toți locuitorii!”
Ce urmează?
– Finalizarea proiectelor începute;
– Noi investiții pentru un oraș mai modern;
– Transparență și implicare comunitară;
În continuare vă prezentăm lista celor 31 de obiective finanţate din venituri proprii, fonduri europene sau fonduri rambursabile:
– Reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir;
– Modernizare rețea stradală transport public: Str. Principală Vinerea, Victoriei, Stadionului, I.B. Deleanu, M. Viteazu, 1 Decembrie 1918, Rozelor, I. Creangă, Tineretului, Alexandru Sahia tronson 2, Nicolae Bălcescu, Griviței, Râul Mic;
– Achiziția de autobuze hibrid;
– Achiziția de bicilete;
– Sistem de management al traficului și e-ticketing;
Administraţie
„MUTAT LA ȚARĂ FEST”, eveniment cultural organizat în Poiana cu Goruni din Vinerea
Aleșii Cugirului au aprobat în ședință extraordinară, încheierea unui parteneriat între UAT oraş Cugir, Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir şi „S.C. Mutat la țară fest” – S.R.L. Hunedoara, în vederea realizării în comun a evenimentului cultural de interes public local în intervalul 11-13 iulie 2025 în Poiana cu Goruni Vinerea-Cugir.
Demersul se dorește organizarea unui eveniment dedicat promovării vieții în mediul rural și a unui trai mai aproape de natură, inițiativă sprijinită de toate părțile implicate în parteneriat.
Printre metodele de colaborare pentru punerea în practică a prezentului parteneriat vor avea loc: întâlniri de lucru ale reprezentanţilor partenerilor şi ale cooordonatorilor de activitate desemnaţi; schimb de informaţii pentru armonizarea efortului de organizare a acţiunilor comune; colaborare, dialoguri, studii şi calcule în vederea organizării în condiţii optime de eficienţă şi costuri.
Potrivit contractului încheiat, părțile se obligă să pună la dispoziția partenerului-organizator a terenului necesar desfăşurării evenimentului şi a unei zone de campare în Poiana cu Goruni și asigurarea utilităţilor necesare desfăşurării evenimentului, respectiv: energie electrică, apă potabilă curentă, toalete, ridicarea gunoiului menajer; asigurarea promovării evenimentului prin intermediul presei scrise, a radioului şi prin intermediul mediului online.
Promovarea evenimentului va fi realizată de Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir , care va promova valorilor locale, prin identificarea meşteşugarilor, artizanilor, artiştilor şi producătorilor locali şi punerea la dispoziţia reprezentanului S.C. MUTAT LA ŢARĂ S.R.L. a datelor de contact ale acestora; distribuirea de materiale promoţionale: afişe, flayere, postări pe reţele de socializare şi în spaţii publicitare), relaţionarea cu mass-media şi publicul participant.
Menţionăm faptul că organizarea evenimentului nu va implica nicio cheltuială direct de la bugetul Oraşului Cugir, iar cheltuielile legate de asigurarea utilităţilor necesare organizării evenimentului şi pentru refacerea zonei vor fi recuperate de la partenerul-organizator, care va achita oraşului Cugir 5% din cuantumul total al tarifului de intrare la eveniment încasat.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
Nimic
28.02.2021 la 21:58
De rahat miliția locală din Cugir…dacă suni sâmbăta sau duminica nu pot veni din cauză că nu au echipaj