Rămâi conectat

Actualitate

„Păştenii” – Obiceiul din Miercurea Mare la Cugir și Joia Mare la Vinerea, o tradiţie păstrată cu sfințenie de localnici de peste 7 decenii

cugirinfo.ro

Publicat

în

Au mai rămas câteva zile până la începerea evenimentelor dedicate Păștenilor din Cugir și Vinerea. 

O tradiție cu semnificații spirituale profunde, un obicei care dăinuie de peste 7 decenii, introdus de părintele mărturisitor Ioan Sabău și care se petrece în Miercurea Mare la Cugir şi în Joia Mare în localitatea Vinerea. Este un obicei unic (originar din localitatea Vinerea), de întâmpinare a Învierii Domnului, în care, cei care împlinesc în anul respectiv vârsta de 60 de ani, devin „Păşteni”.

Pregătirile la Cugir au început de mai bine de o lună prin întruniri la Casa Parohială a părintelui Pintea Dumitrean, ale celor peste 40 de cugireni care împlinesc vârsta de 60 de ani în cursul anului 2023. Ei sunt cei care se vor ocupa de toate pregătirile necesare Zilei Sfinte a Învierii Domnului: oferă vinul, cumpără ciubere, lumânări, pâine, desagi şi pregătesc Paştele care va fi luat la marele praznic al Învierii Mântuitorului. Împărţirea acestora este stabilită din timp, astfel încât fiecare păştean ştie ce anume va trebui să ia din biserică, unii praporii de procesiune, alţii icoanele. În curtea şi în faţa Casei parohiale se formează alaiul de păşteni, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, care poartă praporii şi icoanele. Aceştia, conduşi de preoţii din localitate prezenţi la sărbătoare dar şi de localnici se îndreaptă spre Biserica ,,Sfânta Treime”, unde se oficiază o slujbă specială, iar păştenii aşază în desagi pâinea pentru Sfintele Paşti. Duminică dimineaţa participă la momentul înălţător al Învierii, primesc Paştile, ciocnesc câte un ou şi rostesc creştineşte: „Hristos a Înviat!” şi răspund: „Adevărat a Înviat!”.

Prezentăm mai jos programul desfășurării evenimentelor în localitățile Cugir,și Vinerea, așa cum ne-au fost transmis de către organizatori:

La Cugir:

Luni -10 aprilie

 – ora 9:00: Casa părintelui Pntea Dumitrean. Preluarea, completarea, verifiarea vaselor și împodobirea cu bandă tricoloră;

Miercuri – 12 aprilie

– ora 8.00 – 10.00 – Biserica ”Sfânta Treime: Introducerea pâinii și vinului în Sfântul Altar;

– ora 13.00 -13.30 –Casa Parohială:  Femeile împodobesc ciuberele și vasele cu flori; Bărbații adc de la biserică Icoana Maicii Domnului, 8 prapori și Drapelul României;

– ora 14.00: Casa Parohială:  Se predă lista nominal a păștenilor și lista decedaților (care ar fi împlinit 60 de aniÎ;

– Ora 15.00: Începe ceremonia:

Ordinea în alaiul care pornește de la Casa parohială spre Biserica ,,Sfânta Treme”:

– Bărbatul cu Icoana Maicii Domnului

– Bărbatul cu steagul României

– Bărbatul cu steagul Uniunii Europene

– Bărbatul cu steagul Păștenilor

– Preoții

– Praporii

 – Ciuberele

– Femeile cu găleți

Ora 17.00: Biserica ,,Sfânta Treime” Slujba de sfințire a pâinii;

Joi – 13 aprilie

Ora 17.00: Slujbă la Biserica ,,Sfânta Treime”

Vineri -14 aprilie:

 -ora 6.00: Împodobirea Sfântului Mormânt. Participă Pășteni și un grup din partea bisericii;

– ora 14.00, Păștenii participă la Sfântul Maslu;

– ora 17.00 Se împarte Paștele la locuitorii satelorde munte;

Sâmbătă – 15 aprilie:

 – ora 10.00 – 11.00: Tăiatul pâinii pentru Paști(12 bărbați);

Duminică – 16 aprilie:

– Slujba de Înviere; Împărțirea Sfintelor Paști;

Luni – 17 aprilie:

 – ora 9.00 – Sfânta Liturghie;

La Vinerea:

Ceremonia începe dimineaţa, (joi, 13 aprilie la ora 8.00) când cei 27 de pășteni se adună la Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea Vinerea, pentru organizarea cu prapori şi drapelul național. De la biserică, pornesc spre gazda sărbătorii de anul acesta, (Mircea Stoica).

La casa gazdei, preoții oficiază o slujbă de sfinţire a pâinii şi a vinului care va fi oferit în Noaptea de Înviere credincioșilor prezenți. Ulterior, se întorc în aceeaşi procesiune la biserică, unde se oficiază slujba specifică evenimentului.

În  grupul păştenilor, este respectată o ordine strictă, care a dăinuit de la primul astfel de eveniment, din 1948: bărbaţii, care au pe umăr desagii noi în care se află pâinea care urmează a fi sfinţită, sunt în faţa alaiului, urmaţi de câte două “păştene”, care poartă un ciubăr împodobit cu flori. Pâinea, adusă în desagi, se pune în altar, în suporturi speciale, iar sâmbătă seara, păştenii – doar bărbaţii – taie pâinea, o pun în ciubere, iar vinul se pune în noaptea Învierii.

Păștenii se împărțășesc pe rând și participă la un părăstas în amintirea celor care au decedat în cursul anului.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Sute de cugireni au participat la Slujba Deniei Prohodului, oficiată la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Sute de credincioși au participat vineri seară, la slujba Deniei Prohodului Domnului, oficiată la Catedrala Ortodoxă „Adormirii Maicii Domnului”, din Cugir.

Încă de la ora 18.00, credincioșii s–au adunat cu mic cu mare la slujba de înmormântare a Mântuitorului Hristos, având de îndurat vremea mohorâtă de afară, cu o ploaie măruntă și deasă. Aici aceștia au aprins lumânări și au cântat, alături de preoți, Prohodul Domnului.

La finalul slujbei, preoții împreună cu credincioșii prezenți la slujbă, cu lumânări în mână au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf (o bucată de pânză zugrăvită cu scena punerii în mormânt a Mântuitorului), și au înconjurat de trei ori lăcașul de cult.

Procesiunea simbolizează cortegiul funerar care l-a purtat pe Iisus Hristos, de la locul unde a fost răstignit pe muntele Golgota, până la mormânt. Ultima oprire se face în fața ușii bisericii, unde soborul de preoți a oficiat o scurtă slujbă. Apoi preotul trece primul pe sub Sfântul Epitaf, urmat apoi de credincioșii care au participat la Slujba Prohodului. Trecerea pe sub Sfântul Epitaf simbolizează trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului, pentru a învia împreună cu El. După terminarea procesiunii, Sfântul Epitaf este dus în Altarul Bisericii, fiind așezat pe Sfânta Masă din Altar. Aici va rămâne în toată perioada pascală, până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când este aşezat la locul său în biserică. Vinerea Mare sau Vinerea Neagră, este ultima zi din Săptămâna Patimilor, este ziua care a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos.

Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată și de credincioși, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri și care se oficiază, de fapt, vineri seara.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor.

Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.

Slujbele dedicate Învierii Domului, vor avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu începere de la ora 12:00.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Program special de circulație al autobuzelor, în perioada 18-21 aprilie 2025, pe raza orașului Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Primăria orașului Cugir a făcut public programul special de circulație al autobuzelor, pe durata Sărbătorilor Pascale 2025.

Programul de circulație al acestora este următorul:

• Vineri 18 aprilie 2025:

CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.

CUGIR – VINEREA:

PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 13:30; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.

Sâmbătă 19 aprilie 2025:

CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.

CUGIR – VINEREA:

PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.

Duminică 20 aprilie și Luni 21 aprilie 2025 NU circulă!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 30 de ani din Cugir, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

cugirinfo.ro

Publicat

în

Joi, 17 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir au identificat și reținut un bărbat de 30 de ani, din orașul Cugir. Acesta este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17 aprilie 2025, de către Judecătoria Alba Iulia.

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir