Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Politică

Organizația PDL Cugir l-a reconfirmat pe Radu Roșian în funcția de președinte pentru următorii 2 ani

cugirinfo.ro

Publicat

în

Sala de şedinţe a Consiliului Local Cugir a găzduit vineri, 10 mai 2013, conferinţa orăşenească a consiliiului de coordonare a organizaţiei Cugir a PDL. Cei 86 delegaţi democrat-liberali, prezenţi la eveniment l-au reales cu 85 de voturi, în funcţia de preşedinte, pentru o perioadă de doi ani pe dr. ing Radu Roșian, cel care conduce organizaţia locală din anul 2009.

Alegeri-PDL-CugirÎn acelaşi cadru au fost aleşi şi membrii Biroului Permanent format din 2 prim-vicepreşedinţi, 7 vicepreşedinţi, 1 secretar general şi 10 secretari.

Reuniunea democrat-liberalilor cugireni a fost onorată de staful de conducere al PDl Alba: preşedintele organizaţiei judeţene Mircea Hava, prim-vicepreşedintele Ion Dumitrel, vicepreşedinţii Clement Negruţ şi Sorin Bumb, secretarul general Alexandru Pereş şi secretarul general adjunct Marius Haţegan. Ultimul dintre aceştia  având de altfel misiunea să conducă şi lucrările conferinţei.

Despre desfăşurarea Consiliului de Coordonare de la Cugir se poate spune că a fost o şedinţă liniştită, lipsită de emoţii din partea concurenţilor, pentru fiecare funcţie în parte existând doar câte un singur candidat, fapt ce l-a făcut pe Mircea Hava să aprecieze că ,,este bine că s-au înţeles de la început”. La intrarea în sală a atras atenţia grupul de tineri îmbrăcaţi în cămăşi albe cu papioane portocalii, despre care senatorul Pereş spunea că ar trebui să devină pe viitor, un brend al organizaţiei din Cugir a PDL.

În ceea ce priveşte luările de cuvânt, invitaţii au avut puncte de vedere asemănătoare. Mircea Hava a evidenţiat eforturile făcute de guvernările Boc, prin luarea unor măsuri de austeritate care au condus la salvarea de la colaps a ţării, dar a criticat atitudinea USL-ului şi a guvernului, care prin declaraţii populiste au ajuns la putere, iar acum iau măsuri mai drastice decât guvernările Boc, iar populaţia le simte cu vârf şi îndesat. “Aici, pe plan local, sunt multe probleme, iar oraşul arată aşa cum vreţi d-voastră localnicii să arate. Dacă vreţi să schimbaţi ceva în bine, trebuie să luaţi atitudine chiar începând de mâine. Nu trebuie să aşteptaţi ca să fiţi conduşi la infinit de cei care acum se plimba în maşini Mercedes, de lux, iar localitatea se zbate în probleme. Eu vă îndemn să aveţi mai mult curaj, să fiţi uniţi şi cât mai aproape de cetăţeni”, le-a transmis primarul Hava delegaţilor.

În aceeaşi notă critică s-a situat şi preşedintele Consiliului Judeţean Ion Dumitrel care a atras atenţia că problemele existente la Cugir vor duce la nemulţumiri din partea populaţiei şi de aceea nouă echipă de conducere trebuie să se gândească la candidaţii pentru funcţia de primar şi consilieri locali, încă de pe acum. Cugirul nu e departe de Aiud, oraş care are tot primar liberal şi unde probleme sunt destule. Teban, deşi îmi este prieten, greşeşte atunci când afirma că eu i-am blocat fondurile pentru proiecte. Domnia sa uită că, în guvernarea PDL a primit cele mai mari finanţări pentru proiectele oraşului”.

Finalul dezbaterilor a revenit liderului local al PDL, Radu Roşian care a făcut o evaluare a activităţii organizaţiei dar şi a situaţiei actuale a României, guvernată de un an de zile, în opinia sa, de o echipă incompetentă. “Un guvern care afundă ţara, pe zi ce trece, tot mai mult în prăpastie, iar efectele guvernării se văd de la o zi la alta prin creşteri de preţuri şi prin impozite de nesuportat” a spus democrat- liberalul. El nu s-a abţinut să facă totuşi referiri critice la guvernele Boc şi Ungureanu, în ceea ce priveşte tăierile de la salariile bugetarilor şi cele de la pensii. “Stau totuşi şi mă întreb, şi vă întreb şi pe d-voastră cei cu funcţii înalte în conducerea partidului (făcând referire la invitaţii de la judeţ), ce s-a câştigat tăind din pensii şi salarii, în afară de faptul că ne-am îndreptat spre noi nemulţumirea şi ura electoratului, care ne-a sancţionat cum nu se putea mai rău? Cum a putut la puţin timp după căderea guvernului Ungureanu, noul guvern să dea banii înapoi la oameni, iar Ungureanu şi PDL-ul n-au putut?”, a răbufnit Roşian.
La final, reprezentanţii celor 428 de membrii de partid, cei 86 delegaţi au ales structura de conducere a organizaţiei, în următoarea componenţă:

Prim-vicepreşedinţi: Marin Morariu şi Paul Kis
Vicepreşedinţi: Maria Balosin, Cătălin Comşa, Emil Mateescu, Horea Suciu, Nicolae Truţă, Aurel Voicu, Camelia Dumitrean

Secretar general: Sorin Moldovan
Secretari:Vasile Botezan, Viorica Ciortea, Ciprian Guţoiu, Dragoş Lupşa, Laurenţiu Mureşan, Claudiu Puşcaş, Traian Şandru, Alexandru Szilagy, Liviu Vlasea, Maria Lupse.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

Flaviu Rădițoiu, președintele organizației USR Cugir: „Am votat pentru sinceritate, corectitudine, hotărâre de a lupta împotriva corupției și pentru singurul candidat care nu are legături cu nici un grup de interese”

cugirinfo.ro

Publicat

în

La ieșirea din cabina de vot, președintele organizației din Cugir a partidului Uniunea Salvați România, Flaviu Rădițoiu, a declarat:

„Am votat cu încredere că începând de astăzi va începe schimbarea în bine a României. O schimbare care va însemna o stare de normalitate pe care o alții ne-au luat-o, în care instituțiile statului să respecte toți cetățenii țării în egală măsură, în care nu doar unii au privilegii, în timp ce majoritatea covârșitoare a românilor sunt în neajunsuri chiar dacă muncesc din greu, AM VOTAT PENTRU O ROMÂNIE A TUTUROR, NU DOAR A UNORA.

Românii trebuie respectați, iar demonstrația respectului se realizează prin fapte, nu prin vorbe, prin salarii cel puțin decente, cu măsuri luate pentru ca românii sa nu mai fie nevoiți sa plece în alte țări, cu măsuri pentru un viitor mai bun și mai sigur, atât pentru tineri cât și pentru vârstnici, cu măsuri pentru un învățământ mai bun pentru copii și cu măsuri de investiții în sănătate.

Am votat pentru sinceritate, corectitudine, hotărâre de a lupta pentru români și împotriva corupției, pentru competență administrativă demonstrată pe plan local și pentru singurul candidat care nu are legături cu nici un grup de interese mai vechi sau actual.

Va îndemn pe toți să mergeți la vot, pentru că de fiecare dintre noi depinde viitorul nostru pentru următorii ani. Vorbiți cu familia, cu prietenii și colegii și mergeți, vă rog, la vot!”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Adrian Teban, primarul orașului Cugir: „Am votat nu doar pentru președinte, am votat pentru o direcție pro europeană, pro atlantică pentru România”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Primarul orașului Cugir, Adrian Teban, a votat astăzi la ora 12.00, la una dintre secțiile special amenajate din incinta Școlii Gimnaziale Nr. 3. Acesta a venit la vot însoțit de soția sa, Laura, de fiica cea mare Theodora și de mezinul familiei, Andrei. La ieșrea de la secția de votare, primarul Cugirului, Adrian Teban a făcut următoarea declarație:

„Am votat nu doar un om pentru președinte, am votat pentru o direcție pro europeană, pro atlantică pentru România. Am votat pentru onestitate în viața publică, pentru siguranță și pentru prosperitate. M-aș bucura ca românii să iasă la vot în număr cât mai mare! De asemenea, aș dori că românii plecați în străinătate , să iese și să își spună punctul de vedere pentru că astăzi alegem viitorul României!”.

 

Constantin PREDESCU

 


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Dorin Scânteie, coordonator organizația AUR Cugir: „Am votat cu speranța de schimbare în suflet și îndemn oamenii sa vină în număr cât mai mare la vot”

cugirinfo.ro

Publicat

în

La ieșirea din secția de votare, coordonatorul organizației AUR Cugir, Dorin Scânteie, ne-a oferit următoarea declarație:

„Am votat, astăzi, cu speranță în suflet. A fost impresionant să-mi aud concetățenii spunând că votează pentru schimbare, o doamnă zicând că votează pentru o schimbare mai bună… că de atâția ani trebuie să existe o schimbare. Eu îndemn pe toată lumea să vină în număr cât mai mare la vot”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir