Rămâi conectat

Sport

O familie din Cugir a câștigat ediția inaugurală a competiției „Fotbal în familie” organizată la Alba Iulia

cugirinfo.ro

Publicat

în

Ediția inaugurală a competiției “Fotbal în familie”, 3×3 (tata, mama și copilul) desfășurată în 15 mai, de Ziua Internațională a Familiei, în Piața Cetății din Alba Iulia (fostul parc Custozza), a fost câștigată de familia Avram (foto), din Cugir (Traian Avram este în staff-ul tehnic al divizionarei terțe Metalurgistul Cugir).

La turneu s-au înscris 26 de familii din județul Alba, competiția disputată în sistem eliminatoriu (tablou de tenis), după regulile “miuței” din copilărie (fără portar, aut cu piciorul, maxim 10 minute de joc, învingătoare echipa care are două goluri mai mult decât adversarul) fiind un real spectacol. O ințiativă remarcabilă a AJF Alba (sursa foto) prin organizarea acestui inedit turneu de fotbal, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, Consiliul Județean Alba, CSM Unirea Alba Iulia, Primăria municipiului Alba Iulia și Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba.

“Vrem să permanentizăm acest turneu, să îl îmbunătățim de la an la an, chiar să-l desfășurăm pe categorii de vârstă. Ne bucură interesul manifestat, a rezultat o acțiune reușită, la finele căreia toți cei prezenți s-au bucurat de fotbal”, a declarat Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.

Fiecare echipă a primit diplomă de participare, iar cele calificate în “careul de ași” au fost recompensate cu trofee, medalii și mingi. Pe locul întâi s-a clasat familia Avram (Maria, Traian și Bogdan), urmată de Csaszar (Maya, Andrei și Mihai), Pașca Igna (Laura, Laurențiu și Dorel) și Baranyi (Adriana, Marius și Edmund). Cele 26 de “trio”-uri participante au fost: Szandai, Bălăceanu 1,  Bălăceanu 2, Avram 1, Avram 2, Baranyi, Nemeth, Sularea, Ghioncă 1, Ghioncă 2, Rațiu, Gherman, Florinc 1, Florinc 2, Csaszar 1, Csaszar 2, Rus, Tudor, Matyasi, Sdira, Brânză, Muntean, Muntean M., Pașca Igna, Alb și Zoica. Au arbitrat Elisabeta Sunzuiană, Andra Maria Crăciun și Tiberiu Horvath.

Acest concept al competiției a fost gândit de regretatul Adrian Lucaci, fostul președinte al AJF Arad, care din păcate a decedat în data de 12 aprilie 2020, un om de la care am învățat foarte multe”, a încheiat Cristian Petropulos.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Rezultate remarcabile obținute de alergătorul cugirean Vasile Hârjoc, la Campionatul Mondial de Atletism Master din Statele Unite

cugirinfo.ro

Publicat

în

În perioada 22.03.2025 – 30.03.2025 în orașul Gainsville – Florida – S.U.A. s-a desfășurat Campionatul Mondial de Atletism Masters în Sală, eveniment la care au luat parte peste 4.000 de sportivi din 98 de țări de pe toate continentele lumii.

România a fost prezentă la marele concurs cu 17 sportivi: la feminin 3 atleți, iar la masculin 14, realizând un succes notabil, clasându-se în final pe un onorabil loc 12 cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz.

Județul Alba a fost reprezentat la marea întrecere de cunoscutul alergător veteran Vasile Hârjoc, legitimat la Clubul Sportiv „Metaalurgistul” Cugir (antrenor prof. Gheorghe Hapren).

Acesta a participat la categoria de vârstă + 70 de ani la următoarele probe: Cros 6 km -timpul obținut 31 min.11 sec.51 sutimi; Proba de 3000 m. – timp realizat 12 min. 50 sec. 50 sutimi și 10 km alergare pe șosea – timpul obținut 51 min. 47 sec. Participarea la aceasta competiție a fost sponsorizata de Smart Communication Systems LLC Bistro Builders LLC. patron fiind Ovidiu Buia Pop, cetățean roman,stabilit în Statele Unite ale Americii.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Roș-albaștrii”, la cea de-a doua victorie consecutivă în play-off: ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a câștigat și cel de-al doilea meci consecutiv disputat în deplasare, din play off-ul seriei a VII-a a Ligii a 3-a, goluri Tăban și Șaucă, în fieful „lanternei roșii”, ACSM Codlea.

Metalurgistul Cugir a câștigat al doilea meci consecutiv în deplasare, goluri Tăban (23, cu un șut-centrare) și Șaucă (69) ambii la primele reușite din 2025, în fieful „lanternei roșii”. În prima repriză, când scorul era egal, tânărul portar Herlea a avut o intervenție salvatoare.

În următoarea etapă, Metalurgistul va întâlni pe teren propriu, vineri, 4 aprilie 2025, cu începere de la ora 17.00, formația Avântul Reghin.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

37 de medalii câștigate de karatiștii de la Metalurgistul Cugir, la Cupa „Alba Carolina”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, a găzduit sâmbătă, 22 martie 2025, Cupa „Alba Carolina” la karate. La competiția desfășurată la Alba Iulia, au participat 295 de sportivi legitimați la 17 cluburi din România.

Clubul Sportiv Metalurgistul Cugir a fost prezentă cu o delegație formată din 18 sportivi, care au participat la probele de: kihon, kata individual, kumite individual, kata echipe și kumite echipe.

Karatiștii cugireni pregătiți de sensei Vasile Pricob (7 DAN), s-au întors din orașul „Marii Uniri” cu o salbă de medalii: 37 în total, 33 de aur, 2 argint și 2 bronz. În clasamentul general pe echipe, Metalurgistul a ocupat locul 4.

Rezultatele înregistrate de sportivii Metalurgistului Cugir au fost următoarele:

Locul 1 (medalii de aur) – obținute la kata individual, kata echipe (masculin, feminin si mixt) și kumite individual

CAMPIONII sunt următorii: Iannis Rotaru, Alejandro Turlea, Alexandru Ispas, Cristian Dărăban, Paul Pop Liechtenstein, Briana Maria Beschieru, Iulian Molodeț, Paula Filimon, Dan Dominic, Ștefania Truță, Antonia Fodor, Traian Turlea, Ioan Cristian Pleșa, Sebastian Alexandru Ispas, Vlad Bartha, Darius Bâldea, Eduard Barta, Nicolas Beschieru.

Locul 2: Cristian Dărăban – kata individual
Ioan Cristian Pleșa – kumite individual

Locul 3: Vlad Bartha – kata individual
Sebastian Alexandru Ispas – kata individual

Felicitări tuturor sportivilor! Mult succes la viitoarele competiții!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir