Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Economie

Mircea Trifan, director general Uzina Mecanică Cugir: „Suntem pe un traseu ascendent și avem rezultate economice bune”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Mircea Trifan este directorul general al Uzinei Mecanice Cugir de aproape 7 luni și este de părere că lucrurile sunt pe un traseu ascendent, iar rezultatele economice sunt bune.

Interviu cu ing. Mircea Augustin Trifan – director general al Societăţii Uzina Mecanică Cugir

– Domnule Mircea Trifan, de aproape 7 luni dețineți funcția de director general la UM Cugir. Vă rugăm enumerați o parte din obiectivele pe care echipa managerială le-a avut în vizor și să ne prezentați succint câteva realizări centrate pe aceste obiective.

– În primul rând vă mulțumesc pentru posibilitatea pe care mi-o oferiți de a putea prezenta cititorilor dvs. câteva date din activitatea societății noastre. Trecând la întrebarea dvs., vreau să vă spun că de la preluarea mandatului, obiectivele identificate au fost grupate pe trei categorii: obiective pe termen scurt, mediu și lung. Obiectivele pe termen scurt vizează asigurarea condițiilor pentru desfășurarea zilnică a activității de producție, și aici mă refer la materiale, utilități, scule, condiții de muncă și multe altele, fără de care activitatea în secțiile de armament și muniție nu s-ar putea desfășura.

Și vreau să mă credeți că nu este un lucru ușor. În ceea ce privește obiectivele pe termen mediu, m-am axat în primul rând pe încărcarea cu comenzi a tuturor capacităților de producţie, și vreau să vă spun că prin muncă susținută la toate nivelurile, la ora actuală avem asigurate comenzi pentru tot anul 2023 și o bună parte din anul 2024. Dar pentru a putea onora aceste comenzi am făcut eforturi deosebite pentru a avea în stoc mare parte din materialele de bază care vin din import, în contextul în care, din cauza războiului de la granițele noastre, au picat multe relații comerciale cu parteneri din zonă.

Din punctul acesta de vedere este foarte dificil, dar facem toate eforturile să completăm continuu stocurile cu materii prime și materiale necesare producției. În ceea ce privește obiectivele pe termen lung, avem în primul rând preocuparea pentru modernizarea capacităților de producție, diversificarea portofoliului de produse și investiții. Vreau să vă spun că am făcut nenumărate demersuri la nivelul Ministerului Economiei, am avut discuții și intervenții, iar cu sprijinul parlamentarilor de Alba, deputatul Radu Tuhuț și senatorul Călin Mătieș, l-am convins pe domnul ministru Florin Spătaru de necesitatea unor investiții de calibru la UM Cugir. Astfel, societatea noastră a primit de la bugetul de stat pentru investiții sumele de 50 de milioane de lei în luna decembrie și 76,25 milioane de lei în luna ianuarie, ambele sume prin majorare de capital.

– Vorbeați de banii primiți de la bugetul de stat. Are UMC un buget mai mare în comparație cu anii precedenți?

– Cu sigurață da, la capitolul investiții, unde, datorită majorării de capital, vom avea cel mai mare buget de investiții cu bani de la bugetul de stat de după anul 1989, în valoare totală de 126,25 milioane lei. Referitor la bugetul pe anul 2023, vreau să precizez că din punct de vedere tehnic bugetul nostru nu este încă aprobat, chiar dacă l-am transmis în termen şi momentan funcționăm pe baza bugetului de anul trecut.

– Ne spuneați de faptul că aveți încărcare cu comenzi și vreau să vă întreb dacă personalul societății face față acestor comenzi substanțiale și care este politica societății în ceea ce privește resursa umană?

– Doresc să vă spun că resursa umană este o provocare continuă la societatea noastră, în condițiile în care anul trecut am avut 47 de pensionări, iar anul acesta estimăm un număr de 20 de persoane care vor ieși la pensie. Toti acești specialiști sunt foarte greu de înlocuit, mai ales pentru că nu mai găsim oameni calificați și înalt calificați. Am făcut angajări pentru a înlocui personalul plecat la pensie, dar singura soluție este retehnologizarea și dotarea cu echipamente performante care să suplinească carențele de calificare ale personalului. Dorința noastră cea mai mare este ca tinerii din orașul Cugir să nu mai plece din oraș, iar noi să avem asigurată forța de muncă, știut fiind faptul că dintotdeauna viața orașului a fost strâns legată de viața Uzinei Mecanice Cugir.

– Domnule director general, vorbeați despre investiții și retehnologizări. Ne puteți spune dacă aveți un plan de dezvoltare și retehnologizare a societății?

– Cu siguranță avem un plan pentru investiții și retehnologizări și aș vrea să enumăr câteva dintre prioritățile noastre. Vom demara în scurt timp procedurile pentru modernizarea unei linii de producție calibru mic precum și achiziția unei linii noi pentru producția de calibru mare, ambele calibre sunt tip NATO. Investiția în aceste linii are o valoare considerabilă, banii primiți de la buget fiind doar o primă tranșă pentru aceste linii, urmând ca odată cu derularea acestor contracte să primim de la minister şi celelalte sume.

Mulțumesc conducerii ministerului şi domnului ministru Spătaru pentru sprijinul acordat și suntem convinși că prin implementarea acestor noi linii de producție, la UM Cugir va fi cea mai nouă tehnologie de producție, fapt ce va duce la rentabilizarea activității și profituri mari pentru societate. Totodată, avem deja demarate procedurile pentru achiziția unor noi linii de tratament termic și respectiv vopsire, care sperăm să le finalizăm anul acesta și care, pe lângă tehnologia de ultimă oră folosită, vor aduce beneficii și pe planul protecției mediului. Am depus, de asemenea, și se află în evaluare la Ministerul Energiei, un proiect de finanțare nerambursabilă pentru realizarea unui parc cu celule fotovoltaice pentru producția de energie electrică, iar prin implementarea acestuia vom reuși să reducem la jumătate factura la energie electrică la UM Cugir, în condițiile în care, așa cum știți și dvs., facturile la energie sunt hotărâtoare în bugetul de venituri și cheltuieli.

– Se știe că în trecut au existat probleme în relația cu sindicatul. Care este situația la ora actuală?

– Vreau să vă spun din capul locului că eu am o relație foarte bună cu sindicatul și cu salariații, pentru că sunt pe principiul că dacă avem salariați mulțumiți societatea va avea de câștigat. Pentru că sunt social-democrat m-am aplecat foarte atent asupra problematicii salariaților, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și pentru creșteri salariale, în limitele bugetului de venituri și cheltuieli. Am executat lucrări ample de modernizare la vestiarele și băile secției de muniție, multiple reparații la halele de producție prin reparări de acoperișuri și montarea de geamuri termopan pentru sporirea confortului termic. Societatea noastră a investit sume considerabile în aceste lucrări și ele sunt vizibile pentru toată lumea.

Din proprie inițiativă și cu sprijinul colegilor mei din conducerea executivă am acordat la sfârșitul anului trecut o creștere salarială de 300 de lei net/ salariat, iar pe parcursul întregului an 2022 creșterile salariale au fost în procent de 22%. La începutul acestui an am fost de acord cu majorarea voucherelor de vacanţă pentru salariați la 3.000 de lei, precum și acordarea de prime de 8 martie pentru femeile din societatea noastră. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că dacă conducerea executivă a societății înțelege problemele salariaților și se zbate pentru rezolvarea lor, la fel de importantă este implicarea salariaților la realizarea sarcinilor de serviciu, prin sporirea disciplinei și respectarea programului de lucru! Doar prin implicarea tuturor vom reuși să avem o societate prosperă și cu salariați mulțumiți!

– Aș vrea să vă întreb domnule director general daca la ora actuală aveți comenzi de la Ministerul Apărării?

– Din păcate, nu avem comenzi de la Ministerul Apărării și este problema factorilor de decizie din ministere și din guvern de a face aceste politici. Uzina Mecanică Cugir face parte, alături de celelalte societăți aparținătoare de CN Romarm, din sistemul strategic de apărare națională a țării și acest lucru ar trebui să se vadă și prin comenzile care ar trebui să vină din partea Ministerului Apărării Nționale. Noi am tras semnale de alarmă de nenumărate ori în această problemă și sperăm ca până la urmă aceste comenzi de la armata română să vină la UM Cugir. Ca o paranteză vă spun faptul că în Polonia de exemplu, fabricile de armament și muniție lucrează în procent de 90% pentru armata lor națională, în timp ce la noi toate comenzile noastre sunt pentru parteneri externi! Ne bucură însă mult fapt că clienții noștri sunt foarte mulțumiți de produselele noastre și mai ales că ne bucurăm de un foarte bun prestigiu pe piața de armament.

– Credeți într-o relansare a industriei de apărare?

– În privința relansării industriei de apărare o să îi las pe cei din C.N. Romarm și din Minister să vorbească. Ceea ce pot să vă spun cu tărie că sunt încrezător în faptul că Uzina Mecanică Cugir este pe un traseu ascendent, avem rezultate economice bune și doar de noi depinde ca lucrurile să meargă și mai bine la uzina fanion a industriei de apărare, Societatea Uzina Mecanică Cugir!

– La încheierea discuției noastre ce le transmiteți cugirenilor?

– Cugirenilor le trasmit să fie încrezători că la UM Cugir lucrurile sunt pe drumul cel bun, iar salariaților noștri îndemnul de a fi mereu alături de conducerea societății pentru că doar împreună putem reuși! Sanatate multă tuturor cugirenilor (și nu numai), care fac sau au făcut parte din marea familie: Uzina Mecanică Cugir!

– Domnule Mircea Trifan vă mulțumim pentru interviul acordat și vă dorim mult succes atât dumneavoastră, ca manager general, cât și societății pe care o conduceți!

A consemnat Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna ȘIBOT, la data de 19 noiembrie 2024

cugirinfo.ro

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 19 noiembrie 2024, pe raza comunei ȘIBOT.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna ȘIBOT și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
PRODUSE TRADIȚIONALE DIN ARDEAL S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1 0358401297

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul CUGIR, la data de 19 noiembrie 2024

cugirinfo.ro

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 19 noiembrie 2024, pe raza orașului CUGIR.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca vacante sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul Cugir și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
ALPINA TEC LOGISTIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 10 alpinateam.hr@gmail.com

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Radu Coroamă, directorul general al Fabricii de Arme Cugir: „Noua armă de asalt se află în faza de prototip industrial finalizat”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Joi, 14 noiembrie 2024, directorul general al Fabricii de Arme Cugir a expus stadiul în care se află procesul de omologare al armei de asalt fabricată în cadrul societății.

Potrivit acestuia, în momentul de față se stabilește procesul tehnologic pentru fabricarea în serie a armei și aceasta va intra în omologare conform standardelor NATO D14, proces care durează 6 luni.

„Arma de asalt de calibru 5.56 standard NATO, dezvoltată de Fabrica de Arme Cugir, în strânsă colaborare cu compania Stimpex pe ultimul model de armă, este în faza de prototip industrial finalizat. S-a stabilit toată configurația armei, au fost parcurse toate testele specifice de prototip”, a declarat directorul general al Fabricii de Arme Cugir, Radu Coroamă.

Potrivit declarațiilor acestuia, în momentul de față, se execută o nouă armă de la zero. Toate piesele sunt uzinate și se stabilește procesul tehnologic pentru fabricarea în serie a armei. Aceasta va intra în etapa de omologare, conform standarelor NATO D14.

„Faza de omologare o să parcurgă un interval de timp de 6 luni. Sarcinile sunt împărțite între Fabrica de Arme Cugir și compania Stimpex. Noi suntem în grafic cu execuția sarcinilor pe care ni le-am asumat. Eu am preluat acest proiect care era în desfășurare, iar pentru faptul că este un proiect la care s-a muncit destul de mult, ar fi păcat să îl irosim și vreau să îl finalizez. Au mai fost trei încercări până să ajungem la această etapă finală”, a menționat directorul.

• Ce se întâmplă cu armele aflate pe stoc la Fabrica de Arme Cugir

„Armele aflate pe stoc sunt compuse din două categorii, și anume armele destinate pieței civile și cele destintate pieței militare. În urma discuției avute cu partenerul american pentru care au fost produse acele arme de pe stoc, am reușit să deblocăm un transport în luna noiembrie, în valoare aproximativ de 1 milion de dolari, avem discuțiile ca pentru luna decembrie să facem același lucru. Trebuie să facem mici ajustări la arme care să impacteze piața din America și să strârnească interesul pentru ele. Transportul este programat pentru sfârșitul lunii noiembrie, după ce vom finaliza ajustările pentru a fi conforme specificațiilor pe care le-am stabilit”, a mai declarat Radu Coroamă.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir