Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Actualitate

Minor de 9 ani din Cugir acroșat pe o trecere de pietoni, de pe strada Victoriei, de un șofer care nu i-a acordat prioritate

cugirinfo.ro

Publicat

în

Ieri, 20 ianuarie 2019, în jurul orei 08.15, un bărbat de 69 de ani, din Cugir, în timp conducea un autoturism pe strada Victoriei din oraș, ajungând în dreptul trecerii pentru pietoni de la intersecția cu strada Stadionului, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat un minor în vârstă de 9 ani.

În urma accidentului, minorul a suferit leziuni corporale ușoare, iar șoferul autoturismului l-a transportat la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corportală din culpă.

Pentru a exita implicarea în astfel de accidente, Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă conducătorilor auto:

  • acordați întotdeauna prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii regulamentar;
  • reduceți viteza și conduceți cu atenție sporită în zona trecerilor pentru pietoni;
  • evitați crearea ambuteiajelor și obturarea vizibilității prin oprirea voluntară în zona trecerilor pentru pietoni;
  • adaptați viteza de deplasare la condițiile meteo-rutiere pentru a putea opri în siguranță la trecerile pentru pietoni;
  • păstrați distanța legală în mers față de autovehiculele care rulează în fața dumneavoastră;
  • nu vorbiți la telefon în timp ce conduceți, concentrați-vă atenția asupra traficului;

O atitudine preventivă în trafic vă poate feri de evenimente rutiere negative! 

Pietonilor, polițiștii le reamintesc: 

  • traversarea drumurilor publice se face numai pe ”zebră”, prin locurile în care se găsește indicatorul ”trecere pentru pietoni”, prin dreptul semaforului electric (pe culoarea verde), prin pasajele denivelate sau la semnalul agentului de circulație;
  • traversarea se face de fiecare dată în pas vioi.
  • trecerea pentru pietoni este un loc de traversare, nu pentru plimbare!

Atenție mărită, nu vorbiți la telefon și nu ascultați muzică atunci când vă asigurați în traversarea străzii!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp

cugirinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă

cugirinfo.ro

Publicat

în

În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Seară de folk, organizată în scop caritabil de către Clubul Rotary Anima Mundi din Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Pasiunea pentru muzică capătă deseori valențe deosebite de manifestare prin evenimentul caritabil desfășurat recent, la inițiativa artistului cugirean, Vasile Palfi și în organizarea Clubului Rotary Anima Mundi din Cugir.

Doamna profesor Luminița Cebotari, prezentatoarea evenimentului, ne-a spus că „pentru toți cei prezenți voluntariatul a fost o modalitate perfectă de a crește sentimentul de împlinire prin adăugarea unui raport de valoare comunității din Cugir”.

Clubul Rotary Anima Mundi, la președinția căruia se află în acest an dr. Radu Julean, și-a propus, în dorința sa de a contribui la binele comun și ca un act de dăruire necondiționată, să continue proiectul început în urmă cu doi ani „Ambulanță pentru viață”. Toate grupurile de elevi, alături de Vasile Palfi și Carmen Sulincean, și-au pus la dispoziție timpul pentru a descoperi printr-o lecție valoroasă puterea solidarității.

Cei peste 150 de spectatori prezenți în Sala Festivă a Composesoratului Grăniceresc din Cugir au trăit împreună emoția și frumusețea muzicii folk care i-a legat și i-a adus mai aproape. Grupurile care au ocupat scena cu momente pline de sensibilitate și energie tinerească au fost: Centrul pentru Tinerii al Catedralei din Cugir (coordonator preot Adrian Cebotari), grupul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir (coordonator prof. Alexandra Costea), grupul Echo (coordonator Attila Doszlop).

Evenimentul a fost încheiat de recitalul susținut de solista Carmen Sulincean și Vasile Palfi, artiști care fac educație muzicală tinerei generații la Cugir. Rotary Club Anima Mundi, un grup sudat de prieteni voluntari, a mulțumit pentru generozitate și implicare tuturor celor prezență la evenimentul desfășurat la Composesoratul Grăniceresc din Cugir.

„Ne bucurăm că ne-au fost aproape colegi de la alte cluburi, părinți, frați, apropiați ai tuturor celor care au performat astăzi. Fără dumneavoastră magia acestei seri nu ar fi fost posibilă. Melodiile din această seară ne-au învățat să visăm, să iubim, și avându-vă ca parteneri dorim să devenim o forță motrice a schimbării în bine aici la Cugir. Pentru aceasta, la ieșirea din sală, avem câteva urne pentru ambulanța socială. Gestul dumneavoastră va merge dincolo de sentimentul plăcut al celor care vor beneficia de ambulanța socială”, a fost mesajul doamnei prof. Luminița Cebotari.

Constantin PREDESCU

 


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir