Rămâi conectat

Economie

Ministerul Economiei anunță creșteri salariale pentru muncitorii de la fabricile de armament și muniție din Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

În cursul zilei de astăzi, 22 februarie 2022, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat la Palatul Parlamentului că salariile angajaţilor de la Uzina Mecanică Cugir vor creşte cu 450 – 500 de lei, în funcţie de categoriile de personal, iar activitatea la cele două fabrici de armament va fi reluată de miercuri.

„În cursul zilei de azi (marţi, 22 februarie, n.r.) dimineaţa, după mai multe discuţii pe care le-am avut atât cu reprezentanţii managementului, Consiliului de Administraţie şi reprezentanţii sindicatului am primit informaţia că s-a semnat un protocol de creştere salarială care include şi alte revendicări. Începând de mâine va reîncepe activitatea la Uzina Mecanică Cugir. Ieri am avut discuţii atât cu managementul, reprezentanţii Consiliului de Administraţie şi sindicatele de la fabrica de armament. Acolo situaţia a fost rezolvată anterior tot printr-un acord pe care l-am avut de creştere salarială în limitele restricţiilor bugetare pe care le avem, dar, de asemenea, ţinând cont că au existat decalaje acumulate în decursul multor ani pe care am reuşit, în acest moment, să le corectăm. Salariile au fost crescute în funcţie de categoriile de personal. Creşterile salariale pentru anumite categorii vor fi, maximum, undeva între 450 şi 500 de lei. Vorbim aici de a veni cu o soluţie pentru aceşti oameni care, într-adevăr, aveau salarii foarte mici”, a afirmat Spătaru.

Ministrul de resort a menţionat că se va face o analiză în ceea ce priveşte managementul companiei, deoarece „sunt semnale care au fost transmise anterior şi care, din păcate, nu au ajuns la minister”, angajaţii organizând o grevă japoneză „informaţie care nu a ajuns la Ministerul Economiei”.

„Acesta nu este finalul, pentru că acolo au fost mai multe. S-a vorbit de condiţiile de muncă, de relaţiile sociale dintre management şi angajaţi. Sunt semnale care au fost transmise anterior şi care, din păcate, nu au ajuns la minister. Acei angajaţi au făcut o grevă japoneză şi această informaţie nu a ajuns la Ministerul Economiei. Conducerea ar fi trebuit să informeze, pentru că mi se pare normal ca noi, ca acţionar majoritar, să ştim ce se întâmplă acolo. Vom face o analiză în ceea ce priveşte managementul şi modul în care aceste companii sunt conduse şi profesionalismul şi competenţa oamenilor care sunt în Consiliul de Administraţie”, a avertizat demnitarul.

Sute de muncitori de la cele două fabrici de armament din oraşul Cugir au întrerupt, pe data de 15 februarie, activitatea, solicitând creşterea salariilor, care, susţin aceştia, nu le ajung să îşi plătească facturile la electricitate şi căldură.

În primă fază, au oprit lucrul cei de la Uzina Mecanică Cugir, una dintre cele două fabrici de armament din oraş, care au plecat în marş prin oraş de la fabrică până în centrul oraşului, unde se află sediul administrativ. Acolo s-au raliat protestului şi cei de la Fabrica de Arme, unitate care funcţionează în centrul oraşului.

Întrunit cu o zi înainte de protest, Consiliul de Administraţie al Uzinei Mecanice Cugir le-a oferit protestatarilor o mărire salarială de doar 6,50%, faţă de solicitările de 30%.

Protestele au continuat vineri, iar angajaţii au declarat că nu au mai avut o majorare salarială de doi ani.

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a participat marţi la evenimentul cu tema „Industria aeronautică din România, perspective şi oportunităţi”, organizat la Palatul Parlamentului.

sursa: g4media.ro


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul CUGIR, la data de 25 martie 2025

cugirinfo.ro

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 25 martie 2025, pe raza orașului CUGIR.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca vacante sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul Cugir și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
MOLDO INTER SPEDITION SRL AMBALATOR MANUAL 2 0734418187
MOLDO INTER SPEDITION SRL OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 3 0734418187
MOLDO INTER SPEDITION SRL RECTIFICATOR DANTURA CANELURI 1 0734418187

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul CUGIR, la data de 18 martie 2025

cugirinfo.ro

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 18 martie 2025, pe raza orașului CUGIR.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca vacante sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul Cugir și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
MOLDO INTER SPEDITION SRL AMBALATOR MANUAL 2 0734418187
MOLDO INTER SPEDITION SRL OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 3 0734418187
MOLDO INTER SPEDITION SRL RECTIFICATOR DANTURA CANELURI 1 0734418187

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul CUGIR, la data de 11 martie 2025

cugirinfo.ro

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 11 martie 2025, pe raza orașului CUGIR.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca vacante sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul Cugir și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
MOLDO INTER SPEDITION SRL AMBALATOR MANUAL 2 0734418187
MOLDO INTER SPEDITION SRL OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 3 0734418187
MOLDO INTER SPEDITION SRL RECTIFICATOR DANTURA CANELURI 1 0734418187
MINIMAL STAR SRL LUCRATOR COMERCIAL 1 0258752505

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir