Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Învăţământ - Cultură

„Mica Unire” din 24 ianuarie 1859 celebrată de elevii Colegiului Naţional „David Prodan” din Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Minisesiunea interdisciplinară desfăşurată la sediul CDI din cadrul Colegiului National „David Prodan” din Cugir  vizând  conştientizarea de către elevi a importanţei cunoaşterii istoriei neamului românesc şi educarea spiritului patriotic al elevilor, a fost deschisă de cuvântul directorului colegiului, prof. Ionela Cozmescu,  care a  menţionat  în cuvântul său adresat elevilor că „vom avea istorie, atâta  timp cât fiecare dintre voi va scrie pagina sa de istorie, asumată cu mândria şi responsabilitatea vârstei la care se află!”

Activitatea dedicată ,,Micii Uniri” de la 24 ianuarie 1859 a început de la primele ore ale dimineţii, când un grup de eleve din clasa a XI-a C, anume Oana Fulga, Larisa Mihu, Bianca Moldovan şi  Andrada Berian, au  împărţit panglici tricolore colegilor şi profesorilor sosiţi la şcoală, în timp ce Arpad Precup, şef la departamentul radio al colegiului, s-a ocupat de difuzarea cântecului ,,Hora  unirii” pe timpul pauzelor dintre cursuri.

Începând cu ora 11:00, îndrumate de profesorul de istorie Nicolae Băcilă, au pregătit şi prezentat referate istorice privind ,,Mica Unire”  Francesca Jibotean, Denisa Grumezescu, Ioana Bâldea, Larisa Paşcanu şi Iulia Filimon din clasa a XI-a C, în timp ce alţi elevi, conduşi de  profesoara Serafina Oarga, s-au ocupat cu organizarea expoziţiei de desene dedicate momentului istoric. Elevul David Mihai din clasa a XI-a A a menţionat  momentele principale ale evenimentului marcant al istoriei ţării  noastre, prin prezentarea powerpointului realizat de prof.documentarist Tatiana Ungurianu, anume Tratatul de pace  de la Paris din 1856, Adunările ad-hoc care au ales pe acelaşi Alexandru Ioan Cuza,  la 5 ianuarie, respectiv la 24 ianuarie, împlinindu-se astfel  Unirea de la 1859.

În 1862 numele oficial devine   ROMÂNIA  cu capitala  la Bucureşti. Tricolorul  înlăturat din toamna anului 1848, va fi reintrodus ca “drapel civil oficial al Principatelor Unite” la 22 iunie 1861, iar în  anul 1867, comisia însărcinată cu stabilirea drapelului a hotărât ,,culorile să fie aşezate cum era la 1848”, adică vertical.

Din activitatea domnitorului Cuza, au fost amintite  înfiinţarea Universităţilor de la Iaşi şi Bucureşti, programul de reforme ce conţine învăţământul obligatoriu şi  pregătirile pentru înfiinţarea unui sistem monetar. Alexandru Ioan Cuza a fost silit să renunţe la putere în 1866, a fost exilat si a trăit la Viena şi Florenţa, a  murit in 1873 la Heidelberg (Germania), iar osemintele domnitorului au fost depuse la biserica  Trei Ierarhi din Iaşi, unde se află şi astăzi. Elevii Ioana Banu, Bianca Colhon din clasa a X-a A şi Mihai David din cls a XI-a A, au încântat audienţa cu recitarea poeziilor ,,Unirea Principatelor ,, de Grigore Alexandrescu , ,,Deşteptarea României” şi ,,15 mai 1848” de V. Alecsandri, cel care  a scris şi  poezia „Hora Unirii”, pe versurile căreia s-a compus cunoscutul cântec ce însoţeşte de atunci marele eveniment.

Momentele frumoase de lectură, recitare de poezie şi desen au fost urmate de  concursul ,,Domnitori români” în care elevii împărţiţi pe grupe au avut de recunoscut însemnele drapelulului Moldovei, Ţării Româneşti , domnitorii reprezentaţi şi de ordonat istoric după anul domniei lor, concursul fiind câştigat de grupa I formată din elevii Alex Pereanu, Miruna Badea, Andreea Mihai, Adrian Popa, Luisa Ureche şi Dragoş Jugariu din clasa a XII-a A. Tuturor elevilor participanţi la această activitate le-au fost înmânate diplome de participare marcate cu panglici tricolore. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul prof. Tatiana Ungurianu (prof. documentarist CDI) și a prof. de istorie Nicolae Băcilă.

Constantin Predescu


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Învăţământ - Cultură

„Bucuriile Toamnei” – Proiect educațional al Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Cu mare bucurie, în fiecare an, toamna este sărbătorită de elevii și cadrele didactice  ale Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir în cadrul proiectului educațional „BUCURIILE TOAMNEI”.

Proiectul educațional amintit, desfășurat în perioada 4-8 noiembrie 2024, este o inițiativă minunată care își propune să inspire elevii să descopere frumusețea și schimbările aduse de acest anotimp.

„Demersul are un impact semnificativ asupra copiilor, deoarece le permite să exploreze diversitatea naturii în această perioadă a anului și să aprecieze frumusețea schimbărilor sezoniere. Se știe că toamna este un anotimp care aduce cu sine o paletă largă de culori și arome, dar și o atmosferă de liniște și introspecție. Acest proiect i-a ajutat pe elevi să se reconecteze cu natura, să admire schimbările din peisaj și să înțeleagă importanța protejării mediului înconjurător. De la culorile frunzelor până la bogăția recoltei, toamna ne învață despre ritmul naturii și despre echilibrul din viață”, ne-a relatat Consilierul educativ, prof. Szilagyi-Tomoiu Mihaela.

Potrivit dnei pofesor, proiectul a cuprins activități creative, pe teme de toamnă, crearea de picturi sau desene inspirate de peisajele mirifice sau realizarea de colaje din elemente naturale, precum frunze, conuri de brad sau dovleci. De asemenea, a oferit o oportunitate excelentă pentru elevi să lucreze în echipă, să schimbe idei și să învețe să colaboreze pentru un scop comun.

Se știe că toamna este și un simbol al tranziției, al schimbării și al pregătirii pentru un nou început.

„Acest proiect i-a îndemnat să reflecteze asupra propriei vieți și a etapelor prin care trec. Elevii au fost încurajați să-și exprime gândurile și sentimentele prin scrierea creativă sau prin realizarea unor picturi, colaje, desene, lucrări artistico-plastice. Acțiunea a oferit astfel o oportunitate de a învăța, de a crea, de a reflecta și, nu în ultimul rând, de a celebra un anotimp plin de învățare. Cu o motivație bazată pe recunoașterea valorilor schimbării, creativității și comunicării, acest proiect a adus beneficii emoționale și educaționale semnificative tuturor elevilor implicați. Activitățile proiectului s-au încheiat cu o expoziție organizată pe holurile școlii.  Expoziția  și-a propus să încurajeze vizitatorii să se reconecteze cu natura și să celebreze momentele simple și pline de frumusețe ale toamnei. Această expoziție a constituit o oportunitate minunată pentru părinți, bunici, copii și iubitori de artă să exploreze în detaliu tot ceea ce face toamna un anotimp atât de special”, a mai declarat doamna prof. Szilagyi-Tomoiu.

Toate aceste activități au făcut ca Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir să îmbrace straiele aurii ale toamnei prin lucrările realizate cu multă îndemânare, bucurie și entuziasm de elevii îndrumați de cadrele didactice coordonatoare: Țîrlea Anca Stela – director, Teban Laura dir. adj.,  profesori: Szilagyi-Tomoiu Mihaela, Tecșa Anda, Borza Monalisa, Enescu Luminița, Presecan Sabina, Matei Mihaela, Sîmpetru Cristina, Țigău Anamaria, Bogdan Mihaela, Bran Camelia, Conț Mădălina, Mortura Adriana, Șoit Mircea, Cebotari Luminița, Igna Daniela, Vereș Mihaela, Sgubea Luminița, Todea Daniela, Cioara Valentin, Mărginean Claudiu.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

„Festivalul Toamnei”, la Grădinița „Prichindel” Cugir. Valorificarea potențialului creativ al copiilor și strângere de fonduri în scop caritabil

cugirinfo.ro

Publicat

în

Nu este pentru nimeni o noutate că toamna este anotimpul belşugului, al bogăţiei, atât în recoltă cât şi în culori. În fiecare an ni se dezvăluie acelaşi anotimp, dar cu altă haină. Câteodată blândă, cu soare dogoritor şi cu parfum de fructe, alteori mai aspră, cu miros de brumă şi vânt tăios sau cu ploi reci, melancolice, dar întotdeauna colorată, cum nici nu ţi-ai fi imaginat că se poate.

„De ce să nu ne bucurăm de ceea ce ne oferă toamna şi să nu punem în valoare, parfumul şi culoarea ei? Se știe că o direcție importantă în modernizarea învățământului preșcolar este deschiderea spre societate, viitor, spre viața reală. Desfășurând astfel de activități, preșcolarii din cele șapte grupe  de la  Grădinița cu Program Prelungit „PRICHINDEL” Cugir, au ocazia să înțeleagă că există copii care nu au familii iar ei le pot aduce un strop de fericire”, ne-a mărturisit coordonator prof. educație timpurie, Delia Suciu.

Potrivit doamnei profesor coordonator, „Festivalul Toamnei”- ediția a II-a, desfășurat în perioada 7-8 noiembrie 2024, la Grădinița „Prichindel” Cugir, a luat naștere din dorința ca, pe lângă cunoștințele transmise copiilor în această perioadă despre acest anotimp, preșcolarii să trăiască și experiențe care să le rămână drept amintiri de suflet.

Prin realizarea acestor activități, cadrele didactice și-au propus să valorifice potenţialul creativ al copiilor preşcolari, dar și implicărea activă a părinților în educația copiilor, nu doar în mediul familial, ci și în cel educațional.

Pe parcursul a două zile, cu toții s-au bucurat de atmosfera de poveste a festivalului și de bogăția culorilor toamnei. Astfel, au fost expuse creațiile la care au lucrat două echipe: prima, „copii-părinți” și  a doua, ”copii-educatoare”. Toți au dat frâu liber imaginației pentru a crea ornamente folosind materiale din natură. În cea de-a doua zi, părinții au avut ocazia să admire expoziția de lucrări și au savurat preparatele culinare”, ne-a relatat Delia Suciu.

După cum am aflat, această ediție a festivalului, a avut ca scop strângerea de fonduri care vor fi utilizate în scop caritabil. Vizitatorii expoziției, părinții și copiii, au avut posibilitatea de a alege exponate, iar în schimbul lor, au contribuit benevol, cu o sumă simbolică.

Prin intermediul acestui eveniment, a fost adus un frumos omagiu anotimpului toamna si a fost evidențiat faptul că parteneriatul grădiniță-familie-comunitate are un rol esențial în actul educațional.

„Frumuseţile şi bogăţiile pe care ni le oferă natura, în acest superb anotimp, trezesc în noi impulsul creativ. Când cadrele didactice lucrează în strânsă legatură cu părinții, cei mici au parte de experiențe minunate!

Toate acestea nu s-ar fi putut desfășura fără implicarea colectivului de cadre didactice de la Grădinița „Prichindel” Cugir: Adina Trifa, Anca Vinceler,  Alina Rotaru, Angela Sasu, Cornelia Uritescu, Dorela Dudaș, Elena Daniela Țigan, Emilia Budereș, Ioana Comșa, Loredana Oprea, Mihaela Urieșu, Oana Maierescu, Simona Oneț și subsemnata”, a precizat Delia  Suciu.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Ziua Naţională a Comemorării Victimelor Holocaustului din România, celebrată la Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

În fiecare an, în contextul zilei de 9 octombrie, marcăm Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului în România. Avem astfel ocazia unui moment solemn în care sa ne amintim de victimele evreiești și rome care au fost ucise  în Holocaust, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, holocaustul reprezintând unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria umanității.

Miercuri  9 octombrie 2024 cei mai mari elevi ai Liceului Tehnologic  „I. D . Lăzărescu” din Cugir, elevii clasei a XII-a „privind în trecut“ în cadrul unei activități extrașcolare, coordonată de către doamna profesor Urs Gabriela, au comemorat acest  trist eveniment .

Doamna profesor, a prezentat în fața elevilor greșelile imense săvârșite în acea perioadă de timp, iar elevii au avut posibilitatea de a adresa întrebări și a participa la o dezbatere trecut – prezent, fiind prima generație a liceului ce a studiat Istoria Holocaustului ca disciplină de studiu. Elevii au purtat un dialog despre beneficiile informării corecte, rolul lecțiilor de istorie și au rememorat anumite evenimente care, în viziunea lor, nu pot fi date uitării.

Ziua s-a transformat int-un moment de reflectie asupra atrocitatilor comise, dar și un angajament de a lupta împotriva antisemitismului, rasismului si oricaror forme de discriminare.

La sesiunea de lucru a participat și directorul instituției, profesor Iancu Ionuț care a vorbit despre Auschwitz, ca o „Golgotă a lumii contemporane “ relatând anumite aspect redate în literatura de specialitate, dar și impresii în urma unor  vizite efectuate în această parte tristă a Europei.

Evenimentele vor continua întreaga săptămână, în cadrul orelor de istorie, doamna profesor  Urs Gabriela propunându-și sensibilizarea tuturor elevilor din liceu în privința efectelor dezastruoase ale prejudecăților asupra omenirii.

„A ne aminti de aceste grozăvii reprezintă o garanție pentru viitor. Abisul la care s-a ajuns în lagărele de exterminare naziste a început cu ură, prejudecăți și antisemitism. Amintirea acestor origini ne poate ajuta să fim mereu atenți la semnele de avertizare”, a precizat doamna profesor Urs.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir