Rămâi conectat

Sport

Metalurgistul Cugir va debuta în Liga a III-a în 30 august

cugirinfo.ro

Publicat

în

Bogdan-Petric-CSO-CugirMetalurgistul Cugir va debuta în Liga a 3-a în data de 30 august, startul campionatului fiind amânat cu două săptămâni, decizie luată astăzi î cadrul şedinţei de la Federaţia Română de Fotbal. Eşalonul terţ se va desfăşura sub forma a 6 serii a câte 12 echipe, deşi se prefigura un sistem cu 4 serii a câte 18 echipe. Restructurarea Ligii a III-a se  amână.

Rămâne să aflăm care va fi componenţa seriilor şi programul propriu zis. Deocamdată nu şţim adversarii. Pe undeva ne convine această decizie, avem mai mult timp la dispoziţie să ne rezolvăm problemele“, a spus Bogdan Petric, directorul sportiv al Metalurgistului. Consecinţa imediată este o relaxarea a calendarului competiţional şi în “fotbalul mic” din Alba, cu posibilitatea programării Supercupei AJF Alba dintre Metalurgistul Cugir şi Performanţa Alba Iulia, înaintea startului Ligii a IV-a (pe 17 sau 24 august).

În cadrul şedinţei de astăzi de la FRF nu s-a luat nicio decizie în privinţa echipelor care vor lua startul în noile campionate ale Ligii a II-a şi a III-a. Totodată, federalii au decis ca stabilirea ţintarul să fie amânată pentru 14 august, după Comitetul Executiv, astfel că în timpul rămas până atunci echipele au primit timp să-şi rezolve problemele şi să anunţe dacă pot sau nu continua în campionat.

Chiar dacă nu s-au stabilit echipele care vor lua startul în noul campionat şi, bineînţeles, ţintarul, la Federaţie s-a decis după ce format se va evolua în acest sezon şi în viitorul. Astfel, Liga a II-a va fi alcătuită în acest sezon din două serii a câte 14 echipe, în timp ce viitorul sezon va fi redus la câte 12 echipe în fiecare serie, însă se va introduce sistemul play-off / play-out.

La nivelul Ligii a III-a, noul campionat va începe cu câte 12 echipe în fiecare serie din cele 6 actuale, însă va fi introdus sistemul play-off / play-out.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Locul III pentru echipa de handbal feminin a Metalurgistului Cugir, la Cupa „ArtSport” de la Zlatna

cugirinfo.ro

Publicat

în

Echipa de handbal feminin a clubului Metalurgistul Cugir, pregătită de profesoara Avram Maria, a ocupat locul III la prima ediție a Cupei „ArtSport”, desfășurată sâmbătă, 14 decembrie 2024, în Sala de sport a Liceului „Corneliu Medrea” din orașul Zlatna.

Alături de fetele de la Metalurgistul Cugir, la competiția de handbal desfășurată pe Ampoi, au mai participat echipele: ArtSport Zlatna, CSM Unirea Alba Iulia și Școala „David Prodan” Săliștea. Au fost momente intense de emoție, bucurie, ambiție și determinare.

Lotul Metalurgistului Cugir a fost format din următoarele jucătoare:

ANTRENOR: AVRAM MARIA
Lungu Cristiana
Simina Amedeea
Avram Carina
Dragan Maria
Păstina Iulia
Avram Iulia
Cristea Amelia
Lațiu Sorana
Roșca Roxana
Ciorbea Aniela
Blaga Mihaela
Costina Adriana
Stefan Diana
Fodor Paula
Cărpinișan Daria
Ciaja Alexandra
Dorobanțu Luisa
Boghean Elisabeta
Vinceler Emma
Murg Maria
Lungu Ecaterina


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu

cugirinfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 14 decembrie, la Shopping City din Sibiu, s-a desfășurat „Cupa de Iarnă”, turneu de șah rapid. Evenimentul s-a desfășurat sub egida Federației Române de Șah.

La competiția de la Sibiu, au participat 53 de iubitori ai „sportului minții” reprezentând orașele Sibiu, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Medias, București, Bicaz, Arad, Victoria.

Delegația clubului Metalurgistul Cugir a fost reprezentată de trei sportivi: Ovidiu – Jean Lupu, Laurențiu Rădițoiu și Gheorghe Murg.

Turneul principal a fost câștigat de șahistul Metalurgistului Cugir, Ovidiu- Jean Lupu (maestru FIDE), cu un total de 7 puncte din 7 posibile.

În clasamentul final al jucătorilor veterani, locurile 2 și 3, au fost ocupate de ceilalți doi șahiști de la „poalele” Drăganei, Laurențiu Rădițoiu și Gheorghe Murg.

Felicitări tuturor!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Alergătorul cugirean Vasile Hârjoc, premiat la Gala Atletismului Masters pe anul 2024

cugirinfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă,14 decembrie 2024, la sediul Federației Române de Atletism din București a avut loc Gala Atletismului Masters pe anul 2024.

Au fost recompensați sportivii care au obținut rezultate deosebite la Campionatele Europene și Mondiale în probele individuale și pe echipe.

Din Județul Alba au fost nominalizați și premiați: Ovidiu Hulea de la C.S.M. „Unirea” Alba Iulia, Aurelian Zăgrean de la C.S. „Mica Roma” Blaj și Vasile Hârjoc de la C.S. „Metalurgistul” Cugir. Sportivii au primit din partea organizatorilor, cupe și diplome de merit pentru competițiile la care au participat și au urcat pe podium. La ședința tehnică a federației a fost prezentat și programul pe anul competițional 2025.

Vasile Harjoc, născut în comuna Cut, legitimat la C.S. „Metalurgistul” Cugir a obținut în competițiile internationale rezultate de excepție: Medalia de argint cu echipa României în proba de Maraton (42,195 km) la Campionatul European de la Torun Polonia; Medalie de bronz la Campionatul Mondial de Alergare Montana Canfranc Spania în proba de 34 km cu diferența de nivel pozitiva 1960 m. Medalie de argint la Campionatul Mondial de Maraton (42,195km) din București cu echipa României în componenta V. Harjoc , V. Georgescu și Ilie Victor din Brăila. Deplasarea la competițiile mai sus amintite a facut-o pe bicicleta în perioada 1 iulie 2024 pana în 13 octombrie 2024 (105 zile), parcurgând peste 6500 km, trecând prin 12 tari din Europa.

„Multumesc pentru sprijin :Primariei orașului Cugir,C.S.,,Metalurgistul”.Cugir,U.M.Cugir, Asociația pentru Știința și Progres Pitagora Cugir ,Brutăria Lae Pecu Cugir ,Primaria Municipiului Alba Iulia și nu în ultimul rand antrenorului profesor Gheorghe Haprean. Mulțumesc tuturor locuitorilor Orașului Cugir pentru susținere și incurajare.Va doresc tuturor sărbători cu sănătate și bucurie de ziua Nașterii Domnului Iisus Hristos”, a dorit sa transmită performerul cugirean.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir