Actualitate
Medicul Terezia Mureșan și-a deschis, în premieră pentru orașul Cugir, un cabinet medical individual cu specific chirurgical
Recent, și-a deschis porțile la Cugir (în premieră) un interesant și util cabinet medical situat pe strada Emil Racoviță Nr. 2.
Potrivit medicului chirurg, dr. Terezia Mureșan de la Spitalul orășenesc Cugir, ideea acestui cabinet a pornit de la o analiză atentă a nevoii de servicii medicale pe care populația orașului Cugir o are, cu referire în primul rând la serviciile de podologie-podiatrie-pedichiură medicală profesionale, (vezi situații în cazul piciorului afectat de diabet și alte afecțiuni la picioare), servicii a căror existență nu este încă reglemetată în sistemul sanitar de stat.
„Pregătirea profesională pe care o am în acest sens, mă face sa cred că voi putea sprijini, cu tratamente profesionale și servicii profesioniste, pacienții care vor avea nevoie de ajutorul meu. Chirurgia dermatologică (chirurgia tumorilor cutanate benigne și maligne) este un alt domeniu în care m-am instruit, iar cunoștințele dobândite doresc sa le folosesc pentru a trata pacienții care vor solicita serviciile cabinetului”, susține doctorița Terezia Mureșan.
După cum am aflat, cabinetul își propune sa ofere și ajutor pacienților care au nevoie de stabilirea unor planuri individualizate de terapie a durerii de diferite cauze. „Partea de estetică își are și ea locul ei între serviciile oferite în cabinet”, a mai precizat medicul chirurg.
Constantin PREDESCU

Actualitate
Program special de circulație al autobuzelor, în perioada 18-21 aprilie 2025, pe raza orașului Cugir
Primăria orașului Cugir a făcut public programul special de circulație al autobuzelor, pe durata Sărbătorilor Pascale 2025.
Programul de circulație al acestora este următorul:
• Vineri 18 aprilie 2025:
CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.
CUGIR – VINEREA:
PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 13:30; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.
Sâmbătă 19 aprilie 2025:
CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.
CUGIR – VINEREA:
PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.
Duminică 20 aprilie și Luni 21 aprilie 2025 NU circulă!
Actualitate
Bărbat de 30 de ani din Cugir, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Joi, 17 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir au identificat și reținut un bărbat de 30 de ani, din orașul Cugir. Acesta este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17 aprilie 2025, de către Judecătoria Alba Iulia.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.
Actualitate
În seara zilei de joi, 17 aprilie 2025, traiția „Păștenilor” a continuat la Catedrala Cugir
În spiritul continuității și al respectului față de valorile moștenite, tradiția „Păștenilor” a continuat în seara zilei de joi, 17 aprilie 2025, la Catedrala Cugir – Parohia Ortodoxă Română Cugir V.
Un nou grup de pășteni, alcătuit din persoane care au împlinit vârsta de 60 de ani, îmbrățișează cu emoție această rânduială, contribuind la pregătirea Sfintelor Paști, într-un gest de credință, recunoștință și dăruire. Obiceiul, păstrat cu grijă și respect de-a lungul deceniilor, exprimă legătura vie dintre generații, oferind un exemplu autentic de trăire a tradiției.
Prin implicarea lor, păștenii dau sens unui act care depășește simbolul și devine o mărturie vie a atașamentului față de valorile creștine și identitatea comunității locale. Astfel, Catedrala Cugir a devenit, în seara zilei de joi, locul în care tradiția și credința se întâlnesc, iar paștenii păstrează vie legatura cu valorile strămoșești.
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu