Actualitate
Masă rotundă pe teme medicale, la Cugir „Managementul pacientului cu boală arterială periferică”
În sala de recepţii a localului „Retro” din Cugir a avut loc, recent, Masa rotundă cu tema: „Managementul pacientului cu boală arterială periferică – un pas înainte în claudicaţia intermitentă”.
Evenimentul organizat şi moderat de dr. Terezia Boruah, medic chirurg şi director medical la Spitalul orăşenesc Cugir, a reunit medici ai instituţiei locale de sănătate, medici de familie şi farmacişti din oraşul Cugir. Potrivit gazdei acestui eveniment, necesitatea abordării dezbaterii pe aceasă temă a pornit de la faptul că boala arterială periferică afectează starea arterelor din partea periferică a corpului, la milioane de persoane, partea cea mai predispusă fiind picioarele. „Cunoaşterea factorilor de risc şi măsurile de prevenţie sunt foarte importante, având în vedere că boala arterială periferică măreşte riscul de a face un atac de cord sau un infarct. De aceea, este imperios necesar a fi cunoscuţi factorii principali care cauzează boala arterială periferică, una din principalele cauze ale unei afecţiuni arteriale periferice fiind fumatul, medicii având misiunea să îi atenţioneze pe pacienţii care fumează asupra riscului unei astfel de deprinderi. Nu sunt lipsite de acest risc nici persoanele care au diabet, şi ele fiind expuse într-o proporție mai mare riscului unei boli arteriale periferice”, arăta în alocuţiunea sa, dr. Terezia Boruah. S-au evidenţiat şi alţi factori care conduc la acest fenomen, precum hipertensiunea şi nivelul ridicat al colesterolului, cauze ce pot determina apariţia bolii arteriale periferice, prin folosirea unei diete alimentare neechilibrate şi un număr de kilograme peste media indicată. N-a fost ocolit din discuţie nici factorul genetic, care este, de asemenea, important de luat în considerare de către medici în momentul consultului şi al stabilirii diagnosticului. „Dacă există un istoric de boli vasculare în familie, pacientul trebuie să se adreseze medicului pentru măsuri de prevenire, dar şi pentru a diagnostica din timp boala”, a dorit să completeze Terezia Boruah. În cadrul dezbaterilor au mai fost scoase în evidenţă unele simptome ale acestei boli, cum ar fi claudicaţia intermitentă, care apare în momentul în care muşchiul de la nivelul picioarelor nu primeşte suficient sânge pentru oxigenare. În finalul reuniunii, gazda evenimentului a vorbit despre principalele măsuri de prevenire a bolii arteriale periferice, punând accent pe faptul că se impune ca medicii să le recomande pacienţilor să evite factorii de risc, să-şi măsoare tensiunea arterială regulat, să se lase de fumat, să-şi stabilească o dietă adecvată şi să practice exerciţiile fizice. La eveniment a mai luat parte şi reprezentantul Serviciului Public de Asistenţă Socială, ec. Silviu Samoilescu.
Constantin PREDESCU

Actualitate
În seara zilei de joi, 17 aprilie 2025, traiția „Păștenilor” a continuat la Catedrala Cugir
În spiritul continuității și al respectului față de valorile moștenite, tradiția „Păștenilor” a continuat în seara zilei de joi, 17 aprilie 2025, la Catedrala Cugir – Parohia Ortodoxă Română Cugir V.
Un nou grup de pășteni, alcătuit din persoane care au împlinit vârsta de 60 de ani, îmbrățișează cu emoție această rânduială, contribuind la pregătirea Sfintelor Paști, într-un gest de credință, recunoștință și dăruire. Obiceiul, păstrat cu grijă și respect de-a lungul deceniilor, exprimă legătura vie dintre generații, oferind un exemplu autentic de trăire a tradiției.
Prin implicarea lor, păștenii dau sens unui act care depășește simbolul și devine o mărturie vie a atașamentului față de valorile creștine și identitatea comunității locale. Astfel, Catedrala Cugir a devenit, în seara zilei de joi, locul în care tradiția și credința se întâlnesc, iar paștenii păstrează vie legatura cu valorile strămoșești.
Actualitate
17 aprilie 2025: Obiceiul „Păștenilor” din Vinerea – o tradiție păstrată cu sfințenie de la o generație la alta
În cadrul comunității din Vinerea, Joia Mare nu este doar un moment de pregătire pentru sărbătoarea Paștelui, ci o adevărată celebrare a tradiției, credinței și legăturii între generații.
Un astfel de moment deosebit se regăsește în frumosul obicei al „Păștenilor”, o tradiție care datează încă din anul 1948 și care a fost inițiată de vrednicul de pomenire preot Ioan Sabău, ctitor al Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” din localitate.
Anul acesta, evenimentul a fost onorat de prezența primarului orașului Cugir, Adrian Teban, viceprimarul Călin Furdui, consilieri locali și județeni, care s-au alăturat „Păștenilor” în celebrarea acestui moment deosebit al comunității.
„Păștenii” – bărbații și femeile care împlinesc 60 de ani – au fost cei care au pregătit toate cele necesare pentru slujba de binecuvântare. În dimineață de Joia Mare, aceștia s-au adunat la biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, alături de preot, și au pornit spre casă gazdei pentru slujba pascală.
Pâinea și vinul au fost consacrate, devenind Sfintele Paști, iar la final, toți participanții au primit o felie de cozonac și un pahar de vin, păstrând astfel vie legătură cu tradițiile strămoșești.
Un moment special al ceremoniilor a fost și parastasul pentru cei care au plecat dintre noi, un gest de respect și omagiu adus celor care nu mai sunt printre noi.
Actualitate
78 de cugireni, care au împlinit 60 de ani, s-au implicat în pregătirea Sfintelor Paști, care vor fi sfințite și împărțite credincioșilor în Noaptea de Înviere
Miercuri, 16 aprilie 2025, orașul Cugir a găzduit unul dintre cele mai vechi și reprezentative obiceiuri ale Săptămânii Mari și anume Tradiția Păștenilor.
În acest an, la biserica „Sfânta Treime” din cugir, 78 de pașteni femei și bărbați care au împlinit vârstă de 60 de ani, s-au implicat în pregătirea Sfintelor Paști, constând în pâine și vin, care vor fi sfințite și împărțite credincioșilor în Noaptea de Înviere.
La eveniment au participat primarul orașului Cugir, Adrian Teban, viceprimarul Călin Furdui, consilieri locali, precum și numeroși membri ai comunității.
Obiceiul își are originile în localitatea vinerea, în anul 1948, la inițiativa preotului Ioan Sabău. Acesta a propus că persoanele care împlinesc 60 de ani într-un anumit an să devină pastenisi să pregătească sfintele paști pentru întreagă comunitate, că semn de recunoștință, binecuvântare și unitate.
Menționăm că tradiția pastenilor va continuă și în dată de 17 aprilie 2025, la două lăcașuri de cult: biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, din localitatea vinerea și parohia ortodoxă română Cugir V (Catedrala). Ambele comunități vor celebra cu aceeași emoție acest obicei străvechi, prin implicarea noilor pasteni și desfășurarea rânduielilor specifice perioadei pascale.
Astfel, întreagă zona a cugirului este cuprinsă de spiritul pregătirii pentru înviere, printr-un exemplu viu de credință, solidaritate și continuitate a tradiției.
Pregătirile au inclus confecționarea vaselor din lemn de brad împodobite cu verdeață și flori, procesiunea religioasă și toate rânduielile păstrate cu sfințenie de-a lungul anilor.
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
Andreea
25.11.2015 la 15:25
Felicitări pentru inițiativă, dna doctor. Sunteți un exemplu de profesionalism, de dăruire și bunătate. Să ne trăiți și să aveți grijă de noi, cei în suferință. Vă iubim!