Rămâi conectat

Sport

Marius Opric: „Mă bucur că sunt antrenorul acestor jucători”

cugirinfo.ro

Publicat

în

national-sebis-metalurgistul-cugirCu toate că de această data nu a excelat în ofenisvă așa cum a facut-o în alte partide, Metalurgistul Cugir a reuşit o victorie mare pe terenul celor de la Naţional Sebiş, în condiţiile în care Potopea a fost eliminat de centralul partidei în minutul 21 al partidei. După meci, oficialii Sebişului au început să se certe, iar antrenorul Mihai Petcuţ şi-a dat demisia.

Marius Opric şi-a ispăşit ultima etapă de suspendare după episodul “Şoimii Pâncota” susţinându-si elevii la meciul de ieri dn tribună. Fără Cîrstean (suspendat) Ionuţ Radu a dus greul cu fundaşii adverşi, ieşind cu capul sus după duelul cu arădenii. După eliminarea lui Potopea, Metalurgistul a apelat la jocul defensiv şi a reuşit să câştige meciul pe cartea contraatacului. Tehnicianul Metalurgistului s-a declarat extrem de mulţumit de băieţii săi imediat după partidă. “Mă bucur că sunt antrenorul acestor jucători. A fost o victorie muncită, deşi am jucat în 10 oameni mai bine de o repriză. Mă bucur că am câştigat şi îi felicit pe toţi băieţii pentru felul în care s-au dăruit. Cred că arbitrul a vrut să rupă balanţa în favoarea gazdelor şi l-a eliminat pe nedrept pe Potopea, dar şi aşa băieţii s-au mobilizat şi au câştigat acest joc. Chiar dacă ei au avut mai multe ocazii noi am fost mai pragmatici şi am marcat de două ori” a afirmat Marius Opric, antrenorul Metalurgistului Cugir.

• Din nou schimbare inspirată în tabăra Cugirului

Marius Opric a făcut ieri din nou o înlocuire importantă în echipa sa. Cu 10 minute înainte de final, Claudiu Oara acuza crampe musculare. Opric, aflat în tribună i-a strigat lui Man să meargă la schimbare, iar după nici 8 minute de la intrarea fostului unirist pe teren, scorul a devenit 2 la 1 pentru cugireni, după o fază frumoasă a lui Ionuţ Radu finalizată cu gol de Alexandru Man. “Mă bucur că am dat golul victoriei şi sper în continuare să am evoluţii bune, iar echipa să câştige. A fost un meci greu, în care a am muncit foarte mult pentru a suplini omul lipsă. Golul este unul de moral care a ajutat echipa să câştige cele 3 puncte” a precizat fundaşul Metalurgistului, Alexandru Man. În acest retur, Claudiu Oara şi George Goronea au punctat după ce au intrat pe teren pe parcursul meciului.

Emoţii pentru Şuteu

În minutul 65 al partidei de la Sebiş, Alin Şuteu, unul dintre cei mai experimentaţi oameni din tabăra Cugirului a suferit o accidentare destul de gravă. Mijlocaşul ofensiv al Metalurgistului s-a apărat la un corner al oaspeţilor, fiind lovit în cap de un fundaş advers, la un duel aerian. Colegii săi chemau disperaţi echipa medicală, care a intervenit prompt. După câteva momente marcatorul primului gol de la Sebiş şi-a revenit însă a fost înlocuit de Alin Cîmpean. În momentul înlocuirii, Şuteu a fost aplaudat de întreaga tribună din Sebiş şi felicitat de propria galerie, fani din Cugir prezenţi la Sebiş în număr de aproximativ 30 de persoane. Alin Şuteu a fost transportat la spitalul din localitate pentru un control amănunţit, având momente în care a fost inconştient. După acest duel, mijlocaşul a rămas cu un hematom pe faţă, iar în aceste zile va efectua mai multe teste la Spitalul Judeţean Alba pentru a fi sigur că nu este nimic grav.

• Călin Tiut, îngerul păzitor al Cugirului

Cu toate că a evoluat puţin accidentat, portarul Cugirului Călin Tiut a avut o prestaţie excelentă, disperându-i pe jucătorii adverşi cu intervenţiile sale. Practic, după această evoluţie, Tiut l-a demis pe antrenorul Sebişului Mihai Petcuţ şi a prelungit agonia sebişană, echipa din vestul ţării uitând gustulo victoriei de pe teren propriu de o lungă perioadă de timp. “Sebişul a fost mai tot meciul pe noi pentru că am avut un om minus, dar mă bucur că am putut să apăr aşa, mi-am ajutat echipa, ei m-au ajutat pe mine şi ceea ce contează sunt cele 3 puncte câştigate. De la început am fost sigur că nu vom pierde acest meci şi le-am spus asta şi băiteţilor” a declarat Călin Tiut, portarul Metalurgistului Cugir. Imediat după golul lui Man din ultimele minute ale partidei, s-a dezlănţuit Jihadul pe arena din Sebiş. Suporterii au început să îşi înjure favoriţii şi au aruncat pe teren cu diferite obiecte. Scandalul s-a trasnmis şi pe banca tehnică, antrenorul Mihai Petcuţ anunţându-şi demisia după acest eşec.

După acest meci, Metalurgistul a ajuns la cota 39 în clasament, având 5 puncte peste Naţional Sebiş. Sâmbăta viitoare, trupa lui Marius Opric va primi vizita echipei Unirea Jucu, iar în ultima etapă Metalurgistul va evolua la Zalău.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Roș-albaștrii”, la primul meci pierdut în Play-out: Metalurgistul Cugir – CIL Blaj 2-3 (1-2)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a pierdut vineri, pe propriul teren, primul meci din play-out, 2-3 (2-1) contra conjudețenei CIL Blaj.

Cîrstean (3) a deschis scorul împotriva fostei echipe, cu o reluare cu capul. A egalat Cocan (8), iar apoi a punctat din nou blăjenii prin Taifas (29). P. Păcurar (70) a adus din nou egalitatea, din penalty, iar apoi Cioară (77) a adus din nou avantajul pentru vizitatori, tot din penalty.

A fost primul eșec în play-out pentru Metalurgistul Cugir, după 4 etape imbatabile.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Șahistul cugirean Laurențiu Rădițoiu a câștigat turneul „QuChess Festival – 20 de ani de șah la Mediaș”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Între 11 și 13 aprilie 2025, în Municipiul Mediaș, s-a desfășurat turneul de șah rapid și Blitz „QuChess Festival – 20 de ani de șah la Mediaș”.

Competiția a fost organizată de către ACS Tera – Șah Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului de pe Târnava Mare, prin Direcția pentru Cultură.

Șahistul cugirean, Laurențiu Rădițoiu (C.S. „Metalurgistul” Cugir), a câștigat turneul cu un total de 4 puncte din 7 partide, concurând la categoria seniori (jucători peste 65 de ani) iar Ovidiu Jean Lupu legitimat la același club, s-a clasat pe locul 2 la egalitate de puncte cu câștigătorul concursului.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Tenismenul cugirean Robert Paștiu a câștigat finala turneului „Nova Dental” pentru juniori, de la Alba Iulia

cugirinfo.ro

Publicat

în

Tenismenul Robert Paștiu din Cugir în vârstă de 8 ani, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir și pregătit de către antrenorul Lucian Rada, a participat sâmbătă, 12 aprilie 2025, la Turneul de tenis de câmp pentru juniori, de tip GOLD desfășurat la Alba Iulia în cadrul turneului „Nova Dental”.

Competiția a avut loc în cadrul Campionatului National „Tenis 10”, unde a câștigat toate meciurile și a obținut medalia de campion al turneului.

Familia tânărului sportiv a dorit să mulțumească și pe această cale antrenorului Lucian Rada, conducerii clubului sportiv „Metalurgistul Cugir” precum și tuturor celor care le-au fost alături.

Îl felicităm și noi pe tânărul sportiv și pe antrenorul său pentru performanța obținută și le transmitem urări de mult succes în competițiile viitoare!

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir