Sport
Mâine de la ora 14.00, Metalurgistul Cugir va întâlni pe FC Zalău
În scădere vizibilă de formă, după două eşecuri consecutive, ambele la două goluri diferenţă, 1-3 acasă cu liderul Naţional Sebiş şi 0-2 la Jucu, formaţia de sub Drăgana nu se simte confortabil la ora disputei cu FC Zalău.
Prima dispută internă programată într-o zi de sâmbătă, coincide cu „Luminaţia”, eveniment religios tradiţional în Ardeal la începutul lunii noiembrie. Meciul dintre Metalurgistul Cugir (locul 3, cu 16 puncte) şi FC Zalău (poziţia a 7-a, cu 11 puncte) reprezintă în fapt ultimul joc din ţintarul turului în Seria a 5-a (eşalonul terţ continuă însă până în 6 decembrie). „Non c’è due senza tre” este proverbul italian (în traducere, nu este doi fără trei) care sub nicio formă nu trebuie să-şi găsească acoperirea în deznodământul meciului din etapa a 11-a din Liga a 3-a, pentru unica reprentantă a judelui în fotbalul românesc.
• Fără Itu
Dacă zălăuanii lui Vasile Jula (fostul fundaş al lui CFR Cluj) nu contează pe Ardelean şi V. Negrean – suspendaţi, probleme de lot sunt şi în tabăra nou-promovatei cugirene, cu absenţele numite D. Grozav (plecat în Anglia), D. Lupşan (nu s-a mai prezentat în urma acelui episod controversat) şi L. Itu (accidentat, şanse puţine de recuperare). „Categoric va fi o întâlnire dificilă pentru noi, FC Zalău nu a avut un parcurs strălucit până în prezent, iar noi traversăm o perioadă nefastă. Trebuie să câştigăm toate punctele, avem o datorie morală faţă de public, după acel eşec cu Naţional Sebiş. Sper să fie un avantaj faptul că vom susţine sâmbăta partidele de pe Arena «CSO» şi îmi doresc să le oferim o bucurie suporterilor noştri”, a declarat antrenorul Marius Opric
• Zălauanii vor puncte…
Conform informaţiilor publicate de www.sportulsalajean.ro, până acum, pe terenuri străine, “alb-albaştrii” au dezamăgit, astfel că din patru deplasări, Cosmin Sabou şi colegii săi au contabilizat doar un singur punct. Vor încerca să spargă gheaţa, sâmbătă, sub Drăgana, dar misiunea le va fi foarte grea, mai ales că, din start, antrenorul zălăuan nu va putea beneficia de aportul lui Vlad Negrean şi Codruţ Ardelean, ambii suspendaţi după meciul cu Sebişul. Referitor la adversara Zalăului, să spunem că a avut un parcurs bun în prima parte de sezon, dar s-a stins pe final, când a înregistrat două eşecuri, atât pe teren propriu cu prima clasată, cât şi în deplasarea de la Unirea Jucu. Clasaţi pe podium cu 5 puncte peste FC Zalău, elevii lui Marius Opric speră să iasă din pasa proastă, astfel că se anunţă un meci interesant, de la care FC Zalău vrea puncte, pentru a ţine aproape de un loc ce asigură prezenţa în play-off.
“În această serie nu există diferenţe mari de valoare între echipe şi orice e posibil. Mergem după puncte la Cugir şi sperăm să avem parte de un arbitraj corect. Întâlnim o echipă bună, care a avut rezultate bune, dar care este de bătut”, e-a declarat preşedintele Ioan Morar. Aflat în faţa unei noi situaţii delicate, Vasile Jula va fi nevoit să improvizeze, la fel ca şi la meciul cu FCM Baia Mare, dar speră ca şi de această dată, cei care vor intra pe teren să dea randament maxim.
”Am mai trecut prin momente de acest gen, dacă ne aducem aminte de meciul cu Baia Mare. Atunci cu improvizaţiile care s-au făcut a ieşit bine şi sperăm să iasă şi de această dată. Jucătorii care intră trebuie să dea totul şi să demonstreze că sunt soluţii pentru echipă”, a mărturisit Vasile Jula.
FOTO: ARHIVĂ
Sport
„Roș-albaștrii”, egal în ultimul „derby de Alba” al anului: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul „derby de Alba” al anului, s-a încheiat nedecis, scor 2-2 (0-0), cu toate golurile înscrise în actul secund, pentru gazde – dublă Cioară, pentru vizitatori reușite semnate de apărătorii Onaci și Vl. Popa.
După un prim act alb, în care ocaziile au fost împărțite, imediat la reluare s-a desțelenit tabela, rezultând o repriză spectaculoasă în care nou-promovata s-a aflat în două rânduri în avantaj. Cioară (48) a transformat un penalty (dictat pentru henț), iar peste două minute a egalat juniorul Onaci (la prima reușită în eșalonul terț), titularizat în absența lui S. Itu (suspendat). Cioară (75) a realizat dubla pe un contraatac, încheiat cu un șut sub bară. Vl. Popa, celălalt fundaș central al „roș-albaștrilor”, a restabilit din nou egalitatea.
Dacă golurile marcate de Cioară sunt primele reușite de blăjeni pe propriul teren, în duelurile cu conjudețenele, Metalurgistul Cugir a realizat a doua remiză consecutivă externă în „derby de Alba”, după acel 1-1 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia. Elevii lui Lucian Itu sunt la al treilea egal în ultimele 4 confruntări.
Au evoluat formațiile:
CIL Blaj: Păduraru – D. Moldovan, Oprișor, Jica, V. Boldea, Olariu (90, Drăgan), A. Câmpean/ cpt., Cristea (82, Vlad), Maghiari, Cîrstean (63, Iaru), Cioară (82, Stănilă); rezerve R. Damian, Tătar, Nicula, E. Cîmpean. Antrenor Daniel Tătar.
Metalurgistul Cugir: Perjeriu – R. Păcurar, Onaci, V. Popa, Cunțan, M. Domșa (87, Tăban), Udrea, Chițimia (80, Bura), Cocan, Șaucă/ cpt. (80, P. Păcurar), M. Codrea (83, Hăprianu); rezerve Bârlădeanu, L. Itu, Barbu, Kiraly, Goronea. Antrenor Lucian Itu.
Sport
O nouă înfrângere pentru „roș-albaștri”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 0-4 (0-3)
Liderul Gloria Bistrița a învins astăzi, sub Drăgana, pe Metalurgitul Cugir cu scorul de 4-0 (2-0) în cadrul etapei a XII-a a Ligii a 3-a.
Pentru oaspeți au marcat: Gabriel Tonini (min. 11), Alexandru Buziuc (min. 16), Valentin Alexandru (min. 45+2), Dănuț Covaci (min. 69).
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul: Herlea (45, Perjeriu) – Tăban/cpt. (46, R. Păcurar), S. Itu, Vl. Popa, Cunțan, Goronea (46, Șaucă), Chițimia, P. Păcurar, Cocan, Bura (70, Hăprianu), M. Codrea (83, P. Pahone); rezerve Kiraly, Onaci, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.
Gloria: Avram – Mitran, Marku, M. Chindriș, Morariu, Tonini, Forizs, Buziuc, Covaci, Llullaku/cpt., V. Alexandru. Rezerve: Began, Olaru, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, Rasaq, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.
Sport
FRF a decis ca Metalurgistul Cugir să câștige cu 3-0 meciul disputat cu ACSM Codlea, în etapa a VI-a a Ligii a 3-a
Metalurgistul Cugir a câștigat partida din etapa a VI-a a Ligii 3 de fotbal, disputată pe teren propriu, în compania formației ACSM Codlea, la „masa verde”, cu scorul de 3-0.
„Roș-albaștrii” câștigaseră și pe teren duelul cu formația din județul Brașov, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cocan Cristian și Florin Bura.
Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ACSM Codlea nu a respectat regula jucătorilor under.
Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal fost următoarea: „Admite sesizarea Departamentului de Competiții a FRF. În temeiul art. 45 al. 11 și 12 din ROAF așa cum au fost modificate prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 21.12.2022 raportat la art. 34 din RD, clubul ACSM Codlea se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”.
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului