Actualitate
Luni, 14 iulie, pe mai multe străzi din Cugir se va sista serviciul de distribuţie a gazelor naturale
E.ON Gaz Distribuţie va sista luni, 14 iulie 2014, începând cu ora 8.00, alimentarea cu gaze naturale pe următoarele străzi din Cugir: 21 Decembrie 1989, Râul Mic, S. Bărnuţiu, 1Mai, N. Copernic, Şuşeni, Răchiţii, G. Enescu, C. Porumbescu, M. Eminescu, Arieşului, Putna, Spicului, Scăunel, A. Vlaicu, Colinei, T. Vuia, G. Bariţiu, N. Grigorescu, Cetăţii, Olteniei, Plevnei, I. Creangă, Gh. Ţiţeica, Salcâmului, D. Cantemir, A. I. Cuza şi Ardealului, pentru executarea unor lucrări de cuplare a unei conducte noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
”E.ON Gaz Distribuţie regretă disconfortul creat şi îi asigură pe consumatori că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil”, transmite reprezentantul companiei.

Actualitate
Doctorul Terezia Mureșan-Samoilescu din Cugir, la Congresul de Medicină Estetică, Anti-Aging și Dermatologie Corectivă
La București va avea loc în perioada 9-11 mai 2025, cea de-a XVII-a ediție a Congresului de Medicină estetică, Anti-Aging și Dermatologie Corectivă.
Este un eveniment important pentru profesionistii din domenniul esteticii, unde se discută cele mai noi tratamente estetice, dar și modul de manageriere a complicațiilor care pot să apară consecutiv acestor tratamente.
La manifestare va lua parte în calitate de speaker și invitat de onoare, medicul chirurg Terezia Mureșan-Samoilescu din Cugir.
Doamna doctor va susține două prezentări importante despre blefaroplastia superioară și terapia avansată a plăgilor – două domenii în care pasiunea și experiența sa se reflectă zi de zi în activitatea medicală.
„Congresul reprezintă o oportunitate unică de a adânci cunoștințele în teme esențiale, precum utilizarea device-urilor bazate pe energie, fillerele dermice, stimulatoarele de colagen și toxina botulinică. De asemenea, se va discuta despre abordările corecte ale tratamentelor combinate, precum și despre prevenirea și gestionarea complicațiilor și efectelor adverse, aspecte fundamentale pentru asigurarea unor rezultate optime în practica noastră. Pe parcursul acestor zile, vom avea ocazia să participăm la prezentări captivante și workshopuri interactive, unde experți din domeniu, unii ditre ei din străinătate, vor împărtăși cele mai noi tehnici și studii de caz. Congresul nu se va limita doar la dermatologia corectivă, vom aborda și teme din alte specialități, precum chirurgia plastică, ginecologie, dermatologie și ecografie cutanată. În plus, vom explora utilitatea laserelelor medicale atât în tratamentele clasice, cât și în cele estetice, evidențiind astfel versatilitatea și potențialul acestor tehnologii inovatoare”, susține medicul din Cugir.
În calitate de invitat de onoare, dr. Terzia Mureșan va prezenta lucrările: „Blefaroplastia superioară – De la curba de învățare la rezultate” și „Terapia avansată a plăgilor în practica curentă”.
Ne bucurăm și noi, să vedem cum munca, dăruirea și profesionalismul reputatului medic chirurg sunt apreciate și pe scena medicală națională. Felicitări, doamna doctor! Suntem mândri să fim alături de dumneavoastră!
Constantin PREDESCU
Actualitate
Tânăr de 25 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a a făcut scandal și a spart mai multe sticle, pe terasa unui local din oraș
În seara zilei de 27 aprilie 2025, în jurul orei 23.10, polițiștii din Cugir au fost sesizați cu privire la faptul că, în fața unui local din oraș, o persoană se manifestă agresiv.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că, un bărbat de 25 de ani, în timp ce se afla pe terasa localului, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, prin aceea că s-ar fi manifestat agresiv verbal și ar fi spart mai multe sticle, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Bărbatul a fost de îndată imobilizat, încătușat și introdus în autospeciala de poliție, unde a devenit recalcitrant, a distrus un geam din interiorul autospecialei și a început să lovească ușa din dreapta spate a acesteia.
Pe numele bărbatului, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.
În dimineața zilei de 28 aprilie 2025, față de bărbatul de 25 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Actualitate
Corala „Învierea Domnului”, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Cugir, la ceas aniversar
Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Cugir a celebrat miercuri, 23 aprilie 2025, împlinirea a 30 de ani de la înființarea corului lăcașului de cult, eveniment la care au luat parte preoții care au slujit biserica în această perioadă, credincioșii parohiei și nu numai, membrii corului bisericesc, foști membri ai corului, persoanele văduve ale foștilor coriști.
În decembrie 1994, un grup coral format din 20 de credincioase dirijat de regretatul profesor Ioan Mariș prezenta un frumos concert de colinde la Biserica Parohiei V Cugir, unde era preot paroh Mircea Giurgea.
La începutul anului 1995, prof. Ioan Mariș s-a gândit să înființeze un cor modest, pe două voci, care să răspundă la ecteniile Liturghiei duminicale și la sărbători. Acest lucru s-a înfăptuit după numeroase repetiții de câte 4 ore pe săptămână, astfel că în ziua de 23 aprilie 1995 s-a putut cânta pentru prima dată la Liturghia Sfintelor Paști. De aceea, părintele Mircea a numit corul „Învierea Domnului”.
Acum, la ceas aniversar, enoriașii își amintesc cu emoție despre artizanul acestui proiect, regretatul profesor Ioan Mariș, încercând să-i evoce memoria, să-l pomenească și să-l așeze în loc de cinste în cadrul comunității cugirene. După plecarea la Domnul a profesorului Mariș, după luna mai 2009, corul a avut un nou dirijor, pe teologul Rusu Silviu. Timp de 3 ani s-a format un cor pe 4 voci, care a început să cânte mai nuanțat și după notele din portativ. Din septembrie 2012, dirijorul corului a devenit prof. Luminița Sgubea.
„În prezent corul numără 35 de persoane, care sunt dăruite sufletește pentru această slujire în biserică. Urmând tradiția pelerinajelor, se poate spune că în cei 30 de ani am fost în 182 de locașuri de cult împreună cu preoții noștri. Considerăm că activitatea muzicală a coralei noastre este deosebit de importantă și poate tot atât de importantă ca și predica. Mai ales că în această activitate muzicală pot fi antrenați și copiii și tinerii. Prin cântare, noi trebuie să subliniem iubirea veșnică și eternă a lui Dumnezeu pentru oameni. Repertoriul coralei noastre este destul de vast, preponderent religios și liturgic și cuprinde atât piese clasice, cât și contemporane. În fiecare duminică și sărbătoare, corul se află într-un permanent dialog cu slujitorii Sfântului Altar”, ne-a mărturisit Viorica Nicoară, participantă activă la Corala „Învierea Domnului” din Cugir.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum o săptămână
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum o săptămână
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 5 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu