Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Sport

Liderul a întors scorul după pauză, în derby-ul turului: CS Hunedoara – Metalurgistul Cugir 3-1 (0-1)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Liderul CS Hunedoara a câștigat derby-ul Seriei a 9-a de pe “Michael Klein”, meci ce opunea formații neînvinse în acest sezon, scor 3-1 (0-1), după ce a întors scorul în actul secund.

Metalurgistul Cugir s-a aflat în avantaj după primul mitan, grație autogolului caraghios al lui A. Vlad (38), gen “Bănel Nicoliță” la Madrid, însă egalarea rapidă din startul actului secund, Hergheligiu (48, penalty, după o fază controversată) a tăiat aripile vizitatorilor.

Hunedorenii au exploatat la maximum fazele fixe. După un corner Simon (68) l-a învins pe R. Opric, iar în final Hergheligiu (87) a realizat dubla și a demonstrat de ce este golgheterul seriei.

Noul „Corvinul” și-a atins scopul, a trecut acest examen sever și s-a distanțat la 5 “lungimi” după încheierea turului, îndreptându-se în marș imperturbabil spre eșalonul secund. Metalurgistul a vrut, însă în repriza a doua a cedat presiunii, nu a mai avut forță ofensivă, suferind primul eșec stagional, ultima înfrângere fiind acum 5 luni și jumătate, în 15 mai, 0-2 în returul barajului de promovare cu CS Zalău

• 3-1, MIN. 87: HERGHELIGIU șut sub bară, din unghi, după ce în prima fază R. Opric a respins șutul atacantului hunedorean

• 2-1. MIN. 67: SIMON, reluare cu capul, la colțul scurt, la un corner bătut din dreapta de Hergheligiu

• 1-1. MIN. 48: HERGHELIGIU transformă elegant, sub bară, un penalty acordat pentru o ținere Vlădia la Garutti

• 0-1, MIN. 38: A. VLAD autogol de cascadorii râsului, la o diagonală a lui Boldea din propria jumătate a încercat să trimită cu capul spre propriul portar Lefter, care însă era ieșit dintre buturi

Cugirul a început mai bine. Vitinha (9) – lovitură liberă puțin pe lângă, și Vlădia (15) – reluare peste la un corner, au semnat primele oportunități. Boldea (21) a tras de la 18 metri, puțin alături. Ocazie mare Cocan (21) – reluare din 8 metri peste transversală! Jairo (27) – lovitură liberă perpendiculară, de la 20 de metri, peste. Arnăutu (29) – ‘cap” periculos din 6 metri, prins de R. Opric. Arnăutu (45) a introdus mingea în plasă, însă golul anulat întrucât asistentul a semnalizat un fault anterior în favoarea gazdelor.

Repriza secundă în prima ei parte nu a adus mult fotbal. Mogoș (62) a șutat puțin peste de la 20 de metri. F. Iacob (77) a fost la un pas de autogol, cu o reluare defectuoasă din 8 metri, puțin peste.

Au evoluat echipele:

CS Hunedoara: Lefter –  A. Vlad (46, F. Iacob), Garutti, Rodrigues, Trășcan – Simon, Mogoș (63, R. Cristian), Giura (63, Bradu), L. Buș/ cpt (88, Bedea) – Hergheligiu (90+1, Da Motta), Arnăutu; rezerve D. Moldovan, A. Dumitru. Antrenor Florin Maxim.

Metalurgistul Cugir: R. Opric – Al. Rus (74, Tănăsescu), I. Grozav, Vlădia, Vitinha – Cocan (86, Șuteu), Boldea, P. Păcurar (74, Tăban), Nicula (74, L. Contra) – Șaucă/ cpt, M. Lupu; rezerve: Perjeriu, Udrea,  M. Neagu,L. Itu, Al. Popescu. Antrenor Lucian Itu – principal.

Arbitri S. Kovacs (Carei), Al. Corb (Satu Mare), Z. Kopriva (Carei) Observatori I. Spătaru (Timișoara), D. Micșa (Timișoara).

Avertismente: Jairo (40), Mogoș (61)/ I. Grozav (25), M. Lupu (46), Vlădia (47), Ak. Rus (63). Șaucă (28), Vitinha (73), Tănăsescu (83).


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Roș-albaștrii”, egal în ultimul „derby de Alba” al anului: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)

cugirinfo.ro

Publicat

în

CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul „derby de Alba” al anului,  s-a încheiat nedecis, scor 2-2 (0-0), cu toate golurile înscrise în actul secund, pentru gazde – dublă Cioară, pentru vizitatori reușite semnate de apărătorii Onaci și Vl. Popa.

După un prim act alb, în care ocaziile au fost împărțite, imediat la reluare s-a desțelenit tabela, rezultând o repriză spectaculoasă în care nou-promovata s-a aflat în două rânduri în avantaj. Cioară (48) a transformat un penalty (dictat pentru henț), iar peste două minute a egalat juniorul Onaci (la prima reușită în eșalonul terț), titularizat în absența lui S. Itu (suspendat). Cioară (75) a realizat dubla pe un contraatac, încheiat cu un șut sub bară. Vl. Popa, celălalt fundaș central al „roș-albaștrilor”, a restabilit din nou egalitatea.

Dacă golurile marcate de Cioară sunt primele reușite de blăjeni pe propriul teren, în duelurile cu conjudețenele, Metalurgistul Cugir a realizat a doua remiză consecutivă externă în „derby de Alba”, după acel 1-1 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia. Elevii lui Lucian Itu sunt la al treilea egal în ultimele 4 confruntări.

Au evoluat formațiile:

CIL Blaj: Păduraru – D. Moldovan, Oprișor, Jica, V. Boldea, Olariu (90, Drăgan), A. Câmpean/ cpt., Cristea (82, Vlad), Maghiari, Cîrstean (63, Iaru), Cioară (82, Stănilă); rezerve R. Damian, Tătar, Nicula, E. Cîmpean. Antrenor Daniel Tătar.

Metalurgistul Cugir: Perjeriu – R. Păcurar, Onaci, V. Popa, Cunțan, M. Domșa (87, Tăban), Udrea, Chițimia (80, Bura), Cocan, Șaucă/ cpt. (80, P. Păcurar), M. Codrea (83, Hăprianu); rezerve Bârlădeanu, L. Itu, Barbu, Kiraly, Goronea. Antrenor Lucian Itu.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

O nouă înfrângere pentru „roș-albaștri”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 0-4 (0-3)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Liderul Gloria Bistrița a învins astăzi, sub Drăgana, pe Metalurgitul Cugir cu scorul de 4-0 (2-0) în cadrul etapei a XII-a a Ligii a 3-a.

Pentru oaspeți au marcat: Gabriel Tonini (min. 11), Alexandru Buziuc (min. 16), Valentin Alexandru (min. 45+2), Dănuț Covaci (min. 69).

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul: Herlea (45, Perjeriu) – Tăban/cpt. (46, R. Păcurar), S. Itu, Vl. Popa, Cunțan, Goronea (46, Șaucă), Chițimia, P. Păcurar, Cocan, Bura (70, Hăprianu), M. Codrea (83, P. Pahone); rezerve Kiraly, Onaci, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.

Gloria: Avram – Mitran, Marku, M. Chindriș, Morariu, Tonini, Forizs, Buziuc, Covaci, Llullaku/cpt., V. Alexandru. Rezerve: Began, Olaru, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, Rasaq, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

FRF a decis ca Metalurgistul Cugir să câștige cu 3-0 meciul disputat cu ACSM Codlea, în etapa a VI-a a Ligii a 3-a

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a câștigat partida din etapa a VI-a a Ligii 3 de fotbal, disputată pe teren propriu, în compania formației ACSM Codlea, la „masa verde”, cu scorul de 3-0.

„Roș-albaștrii” câștigaseră și pe teren duelul cu formația din județul Brașov, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cocan Cristian și Florin Bura.

Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ACSM Codlea nu a respectat regula jucătorilor under.

Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal fost următoarea: „Admite sesizarea Departamentului de Competiții a FRF. În temeiul art. 45 al. 11 și 12 din ROAF așa cum au fost modificate prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 21.12.2022 raportat la art. 34 din RD, clubul ACSM Codlea se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir