Economie
Liberalul Emil Muntean susţine că nu şi-a pierdut mandatul de conducere în Consiliul de Administraţie de la Societatea Uzina Mecanică Cugir SA
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Uzina Mecanică Cugir, liberalul Emil Muntean, s-a arătat surprins de faptul că în presa locală au apărut informaţii potrivit cărora acesta şi-ar fi pierdut mandatul de conducere în CA de la societatea de armament şi muniţie amintită.
„Despre aceste zvonuri am aflat din presa locală, iar până pe data de 19.06.2014 nu am primit niciun ordin de revocare şi nu am cunoştinţă să existe o hotărâre AGA de numire a altcuiva. Acest fapt mă obligă să-mi continui activitatea, ca şi până acum, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, a declarat dr. ing. Emil Muntean. El recunoaşte totuşi că, în ultima vreme, activitatea consiliului a fost îngreunată de unele recomandări de a nu convoca consiliul în şedinţă de lucru, dar cu toate acestea, prin prerogativele cu care a fost investit, a ţinut şedinţele CA ori de câte ori a fost nevoie. „Ca dovadă este faptul că la ultimele două reuniuni ale consiliului, am avizat Memorandumul privind suplimentarea numărului de angajaţi cu 100 de persoane, din categoria direct productivi, pentru secţiile de producţie, încadrări necesare susţinerii realizării contractelor aflate în derulare. Este o hotărâre CA ce datează din data de 12.05.2014, cu intenţia de aplicare din data de 1.06.2014. Memorandumul aşteaptă de ceva vreme aprobarea Ministerului Economiei, urmând a fi promovat în Guvern. De asemenea, la reuniunea din 13.06.2014, au fost stabilite pentru directorul general al societăţii, ing. Romulus Micu, limitele mandatului pentru negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă, a cărui aplicabilitate începe pe 1.07.2014”, a precizat preşedintele Consiliului de Administraţie. Muntean susţine că a avut în Sindicatul Liber de la SC Uzina Mecanică prin liderul acestuia, Crăciun Herlea, un partener de dialog remarcabil, constructiv, reuşind să depăşească prin consens problemele apărute, iar relaţia administraţie-sindicat s-a bazat pe încredere şi respect reciproc. El s-a arătat totodată sceptic în legătură cu faptul că unele hotărâri legate de bunul mers al uzinei ar fi amânate sau neaplicabile cu gândul la posibile schimbări în echipa de conducere şi administrare a SC Uzina Mecanică Cugir. „Performanţele Uzinei Mecanice sunt remarcabile, în perioada scursă din acest an, societatea ocupând prima poziţie în Romarm ca şi cifră de afaceri, cea mai mare după anul 2000, lucru ce se datorează deopotrivă administraţiei, executivului, partenerului de dialog şi a tuturor salariaţilor uzinei. Totodată, în calitatea mea de preşedinte al CA mi-am propus şi am reuşit să am o prezenţă discretă, dar fermă şi eficientă în actul administrativ. Am croit o organigramă suplă şi operativă care să asigure toate funcţiunile întreprinderii, mizând pe continuitate şi pe spirit de echipă. Consider că toate compartimentele: Producţie, Economic, Comercial, Cercetare-Dezvoltare, păstrează un climat şi un echilibru propice funcţionării liniare, fără sincope, al uzinei. Directorul general, Romulus Micu a performat şi acum şi în mandatul precedent, reuşind prin conduită, seriozitate şi management participativ să crească cifra de afaceri a uzinei, fapt ce a generat crearea a 100 noi locuri de muncă. Contractul de mandat al domniei sale nu este în pericol, având o valabilitate de 4 ani, indicatorii şi criteriile de performanţă fiind realizate”, a conchis preşedintele Consiliului de Administraţie, Emil Muntean.
Constantin PREDESCU
Economie
Locuri de muncă disponibile în comuna ȘIBOT, la data de 19 noiembrie 2024
AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 19 noiembrie 2024, pe raza comunei ȘIBOT.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna ȘIBOT și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
PRODUSE TRADIȚIONALE DIN ARDEAL S.R.L. | LUCRATOR COMERCIAL | 1 | 0358401297 |
Economie
Locuri de muncă disponibile în orașul CUGIR, la data de 19 noiembrie 2024
AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 19 noiembrie 2024, pe raza orașului CUGIR.
Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca vacante sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta.
Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul Cugir și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:
AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
ALPINA TEC LOGISTIC SRL | MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII | 10 | alpinateam.hr@gmail.com |
Economie
Radu Coroamă, directorul general al Fabricii de Arme Cugir: „Noua armă de asalt se află în faza de prototip industrial finalizat”
Joi, 14 noiembrie 2024, directorul general al Fabricii de Arme Cugir a expus stadiul în care se află procesul de omologare al armei de asalt fabricată în cadrul societății.
Potrivit acestuia, în momentul de față se stabilește procesul tehnologic pentru fabricarea în serie a armei și aceasta va intra în omologare conform standardelor NATO D14, proces care durează 6 luni.
„Arma de asalt de calibru 5.56 standard NATO, dezvoltată de Fabrica de Arme Cugir, în strânsă colaborare cu compania Stimpex pe ultimul model de armă, este în faza de prototip industrial finalizat. S-a stabilit toată configurația armei, au fost parcurse toate testele specifice de prototip”, a declarat directorul general al Fabricii de Arme Cugir, Radu Coroamă.
Potrivit declarațiilor acestuia, în momentul de față, se execută o nouă armă de la zero. Toate piesele sunt uzinate și se stabilește procesul tehnologic pentru fabricarea în serie a armei. Aceasta va intra în etapa de omologare, conform standarelor NATO D14.
„Faza de omologare o să parcurgă un interval de timp de 6 luni. Sarcinile sunt împărțite între Fabrica de Arme Cugir și compania Stimpex. Noi suntem în grafic cu execuția sarcinilor pe care ni le-am asumat. Eu am preluat acest proiect care era în desfășurare, iar pentru faptul că este un proiect la care s-a muncit destul de mult, ar fi păcat să îl irosim și vreau să îl finalizez. Au mai fost trei încercări până să ajungem la această etapă finală”, a menționat directorul.
• Ce se întâmplă cu armele aflate pe stoc la Fabrica de Arme Cugir
„Armele aflate pe stoc sunt compuse din două categorii, și anume armele destinate pieței civile și cele destintate pieței militare. În urma discuției avute cu partenerul american pentru care au fost produse acele arme de pe stoc, am reușit să deblocăm un transport în luna noiembrie, în valoare aproximativ de 1 milion de dolari, avem discuțiile ca pentru luna decembrie să facem același lucru. Trebuie să facem mici ajustări la arme care să impacteze piața din America și să strârnească interesul pentru ele. Transportul este programat pentru sfârșitul lunii noiembrie, după ce vom finaliza ajustările pentru a fi conforme specificațiilor pe care le-am stabilit”, a mai declarat Radu Coroamă.
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului