Rămâi conectat

Actualitate

La Cugir administratorii de baruri şi restaurante cer un program mai flexibil de funcţionare

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

crama-de-sub-vii-cugirNouă agenţi economici din Cugir care desfăşoară în localitate activităţi comerciale prin restaurante şi baruri au transmis o adresă Consiliului Local prin care solicită modificarea H.C.L. nr. 45/2011, privind programul de funcţionare al unităţilor de alimentaţie publică.

Ei cer autorităţii publice locale să aprobe un program mai flexibil, care să fie atât în interesul agenţilor cât şi al clienţilor, adică între ora 6.00 şi 23.00, şi nu între 8.00 şi 23.00, aşa cum a fost aprobat prin hotărâre de Consiliu local. Ei îşi motivează demersul susţinând că între ora 6.00 şi 7.00 dimineaţa este perioada când oamenii care merg la serviciu au nevie să-şi cumpere diverse produse de la unităţile amintite, iar vânzările acoperă programul din restul zilei, când din păcate, „bate vântul” prin aceste localuri.
“Din activităţile pe care le prestăm către populaţie ne întreţinem familiile, ne plătim facturile către stat şi către furnizori, impozite, taxe şi chirii, fapt pentru care vă rugăm să procedaţi la modificarea programului de funcţionare”, se arată în scrisoarea celor 9 agenţi economici.

C. P.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Aproximativ 200 de cugireni au participat la cea de XV-a ediție a „Marșului pentru Viață”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 29 martie 2025, la Cugir a avut loc cea de XV-a ediție a „Marșului pentru Viață – fiecare om contează”.

Evenimentul și-a propus să transmită faptul că fiecare viață are valoare inestimabilă, iar sprijinul oferit femeilor însărcinate și copiiilor nenăscuți este esențial într-o societate responsabilă și cu principii creștine.

„Marșul pentru Viață” 2025 de la Cugir a presupus o întâlnire de suflet la Biserica din deal, unde în mijlocul celor prezenți s-a aflat părintele Nicolae Tănase. Preotul amintit a susținut de altfel și o conferință cu tema „Tinerii și preocupările tinereții”, în după amiaza zilei de vineri, 28 martie 2025.

Seria de evenimente „Marșul pentru Viață” reprezintă manifestări neconfesionale și apolitice care își proipun să transmită mesajul potrivit căruia „o lume în care fiecare femeie însărcinată și fiecare copil sunt bineveniți și sprijiniți”.

Mesajul se adresează întregii societăți, de aceea demersul este apolitic și neconfesional și nu susține nicio formă de ostracizare a femeilor.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 28 martie, la Cugir se lansează oficial Programul „Ziua Verde”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Vineri se lansează oficial la Cugir Programul „Ziua Verde”. În ziua inaugurală sunt prevăzute o plimbare cu bicicleta pe pistele de biciclete ale Cugirului și o sesiune de socializare in Parcul Micro 7.

De acum înainte în fiecare ultimă zi de vineri a fiecărei luni companiile, instituțiile și cetățenii din Cugir vor putea alege, grație acestui program, alternative sustenabile de transport: mersul pe jos, bicicleta sau transportul public.

Ziua Verde” reprezintă o inițiativă dedicată promovării mobilității active și a unui oraș mai sustenabil derulată în cadrul programului „JUST STREETS”. Această inițiativă sprijină un oraș mai curat, mai sănătos și mai prietenos, reducând poluarea și promovând un stil de viață activ.

Companiile pot încuraja angajații să vină la muncă fără mașină și să ofere beneficii pentru participare.  Școlile pot organiza grupuri de elevi care vin pe jos sau cu bicicleta, iar etățenii sunt invitați să lase mașina acasă și să se bucure de o zi diferită în oraș.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Plantare de stejari roșii în Poiana cu Goruni din Vinerea, în cadrul acțiunii „100 de goruni, pentru 100 de ani”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 18 martie, în Poiana cu Goruni din Vinerea a avut loc o nouă etapă a acțiunii „100 de goruni, pentru 100 de ani”, inițiată de Primăria Orașului Cugir, cu sprijinul Ocolului Silvic „Sâpcea” și al Școlii Gimnaziale „Ioan Mihu” din Vinerea. 

În cadrul acestei activități, au fost plantați 32 de puieți de stejar roșu, completând astfel arborii uscați din plantările anterioare. Stejarii roșii, recunoscuți pentru frumusețea și rezistența lor, au fost aleși ca simbol al continuității, al forței și al legilor dintre generații.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir