Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Actualitate

La Catedrala din Cugir o toacă nouă va vesti începerea Slujbei de Înviere

cugirinfo.ro

Publicat

în

Noua toacă instalată cu puţin timp în urmă la Catedrala Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” din Cugir va vesti prin sunetele ei speciale, începerea Slujbei de Înviere ce se va săvârşi în acest lăcaş de cult, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

toaca-noua-catedrala-ortodoxa-cugirToaca, reprezentând o donaţie a unui sponsor local, este confecţionată dintr-un oţel special, are o rezonanţă deosebită şi este în formă de vultur bicefal de tip Bizantin (în ton cu cea existentă pe Muntele Athos din Grecia).

Ea a fost deja sfințită şi va fi folosita în fiecare zi la slujbele religioase desfăşurate în biserică. Aşa cum ne spunea preotul paroh, părintele Mircea Giurgea de la Catedrala ”Adormirea Maicii Domnului” din Cugir, toaca reprezintă obiect de cult şi a fost folosită din primele veacuri ale creştinilor. Ea simbolizează ”trâmbiţa” cu care

Dumnezeu va da mereu deşteptarea la sfârşitul vremurilor, pentru judecată universală. Toaca poate fi din lemn sau fier, rolul ei fiind acela de a chema la rugăciune, fie în miez de noapte sau ziua.

Creștinii care frecventează catedrala cugireană au primit cu bucurie demersul Sfintei biserici, de a face ca sunetele date de noua toacă să fie la unison cu bătăile inimilor lor, în noaptea cu profunde trăiri interioare, aceea a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Cugirean condamnat la plata unei amenzi penale, după ce a ultragiat un polițist în sediul Poliției orașului Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Cugir a fost condamnat definitiv la plata unei amenzi penale în valoare de 7.500 de lei pentru infracțiunea de ultraj, victima fiind un polițist. Fapta a avut loc în 31 martie 2020, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată în 7 noiembrie 2024.

La data respectivă, polițistul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv la sediul poliției, unde punea în executare o măsură educativă privativă de libertate dispusă împotriva unui minor, fiul vitreg al inculpatului, efectuând procedurile necesare în vederea transportării minorului la Centrul de Reeducare Buziaș. Tatăl minorului (C. V.), nemulțumit de faptul că i s-a solicitat să părăsească curtea instituției, „a amenințat victima cu acte de violenţă, spunându-i că o va urmări și o va prinde, că o va nenoroci și o va băga în spital, că o să-i distrugă familia şi că o va agresa fizic”.

„Inculpatul a afirmat și faptul că nu-l interesează consecințele, că a mai făcut pușcărie, însuși ofițerul în cauză cercetându-l în mai multe dosare penale finalizate cu soluții de condamnare la pedeapsa închisorii. Totodată, cuvintele de amenințare erau însoțite de ample gesticulări cu mâinile, inculpatul simulând că vine spre victimă și că o lovește.

Această realitate faptică este atestată de declaraţiile date de 3 martori oculari, persoane care au perceput în mod direct acţiunea de ameninţare săvârşită de inculpat, care se coroborează între ele, atât în faza urmăririi penale, precum şi în faza de judecată. Cei trei martori au confirmat de o manieră concordantă versiunea expusă de victimă. Timp de aprox. 2-3 minute inculpatul a repetat insistent aceleași amenințări, perioadă în care victima se afla la o distanță de 2-3 metri față de acesta”, se precizează în dosar.

Autorul nu a recunoscut în mod direct săvârșirea faptei, dar în timpul unui interviu luat înainte de testarea poligraf a recunoscut parțial faptele comise.

„Relevante sunt următoarele afirmații făcute de inculpat: (…) am ridicat tonul, am strigat şi i-am vorbit urât, la per tu, probabil l-am înjurat; era cât pe ce să îl lovesc, însă m-am abținut și doar i-am spus: e bine ce faci? Îţi arăt eu ţie! Dai în mine cu piciorul?; (…) lasă că te prind eu civil şi ne batem atunci!; (…) iar legat de familia sa i-am spus: e normal ce faci? Gândeşte-te bine, că şi tu ai copii, şi nu ştii unde poate să ajungă!”, a spus bărbatul din Cugir.

În final, magistrații au aplicat amenda penală care va trebui achitată de către bărbat. În caz contrar, numărul zilelor de amendă se vor transforma în zile de închisoare.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp

cugirinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă

cugirinfo.ro

Publicat

în

În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir