Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Economie

Înzestrarea armatei cu ajutorul industriei româneşti de apărare, „o gură de oxigen” pentru fabricile cugirene

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Mircea DusaMinistrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, consideră normal ca înzestrarea forţelor armate să fie făcută cu ajutorul industriei româneşti de apărare şi că trebuie găsite soluţii ca aceasta să aibă comenzi.

Întrebat, sâmbătă, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, cum comentează prevederile unui proiect de lege care prevede ca dotările Armatei să fie făcute de la firme româneşti şi doar unde nu există componente în ţară să se apeleze la firme străine, Mircea Duşa a spus (potrivit Mediafax), că „trebuie găsite posibilităţi ca industria de apărare să aibă comenzi”. „Există un proiect de lege iniţiat de Ministerul Economiei. Vom vedea în momentul în care proiectul de lege va ajunge şi la Ministerul Apărării Naţionale, cum va aproba Guvernul şi după aceea Parlamentul. Sigur că ar fi normal ca înzestrarea forţelor armate să fie făcută cu ajutorul industriei româneşti de apărare şi este normal ca această industrie, care este una apreciată, să contribuie la modernizarea forţelor armate. Ţinem la industria românească, de altfel prim-ministrul a dispus de anul trecut constituirea unui colectiv care să analizeze modul în care se poate repune pe picioare industria de apărare românească şi credem că trebuie să găsim acele soluţii şi posibilităţi ca industria din domeniul apărării să aibă comenzi şi să se repună pe picioare”, a afirmat Duşa. Potrivit acestuia, în urmă cu două săptămâni, în şedinţa de Guvern, s-a stabilit ca acele societăţi care fac producţie pentru industria de apărare să beneficieze de o anulare a datoriilor. „Având în vedere că vom avea şi rectificare pozitivă la Ministerul Apărării Naţionale în acest an, o parte din aceşti bani se vor duce spre industria de apărare din România”, a precizat ministrul. Interpelat în legătură cu declaraţia făcută de ministrul Apărării la Câmpia Turzii, directorul general de la Fabrica de Arme Cugir, ing. Mircea Trifan, a apreciat demersul Guvernului drept o „gură de oxigen” pentru acest important sector care ţine de securitatea naţională. „Armata n-a mai făcut de ani buni contracte cu fabricile din Cugir, deşi au existat condiţii pentru fabricaţia de produse pentru apărare. Iniţiativa luată de Executiv va avantaja cele două societăţi cugirene atât privind dezvoltarea capacităţilor de producţie şi modernizarea sectoarelor de activitate, dar şi din punct de vedere al creării de câteva sute de noi locuri de muncă”, a declarat Trifan.

C. P.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Economie

Locuri de muncă disponibile în comuna ȘIBOT, la data de 19 noiembrie 2024

cugirinfo.ro

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 19 noiembrie 2024, pe raza comunei ȘIBOT.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la sediul agenției judetene pentru ocuparea forței de muncă, de domiciliu sau resedintă.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în comuna ȘIBOT și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
PRODUSE TRADIȚIONALE DIN ARDEAL S.R.L. LUCRATOR COMERCIAL 1 0358401297

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă disponibile în orașul CUGIR, la data de 19 noiembrie 2024

cugirinfo.ro

Publicat

în

AJOFM Alba a transmis lista cu locurile de muncă disponibile, la data de 19 noiembrie 2024, pe raza orașului CUGIR.

Persoanele interesate sa ocupe un loc de munca pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectati AJOFM Alba, sectiunea Persoane fizice – Locuri de munca vacante sau se pot prezenta la sediul agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca de domiciliu sau resedinta.

Vă prezentăm mai jos lista locurilor de muncă vacante în orașul Cugir și numerele de telefon/adresele de e-mail ale angajatorilor, de la care puteți obține mai multe detalii:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
ALPINA TEC LOGISTIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII 10 alpinateam.hr@gmail.com

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Economie

Radu Coroamă, directorul general al Fabricii de Arme Cugir: „Noua armă de asalt se află în faza de prototip industrial finalizat”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Joi, 14 noiembrie 2024, directorul general al Fabricii de Arme Cugir a expus stadiul în care se află procesul de omologare al armei de asalt fabricată în cadrul societății.

Potrivit acestuia, în momentul de față se stabilește procesul tehnologic pentru fabricarea în serie a armei și aceasta va intra în omologare conform standardelor NATO D14, proces care durează 6 luni.

„Arma de asalt de calibru 5.56 standard NATO, dezvoltată de Fabrica de Arme Cugir, în strânsă colaborare cu compania Stimpex pe ultimul model de armă, este în faza de prototip industrial finalizat. S-a stabilit toată configurația armei, au fost parcurse toate testele specifice de prototip”, a declarat directorul general al Fabricii de Arme Cugir, Radu Coroamă.

Potrivit declarațiilor acestuia, în momentul de față, se execută o nouă armă de la zero. Toate piesele sunt uzinate și se stabilește procesul tehnologic pentru fabricarea în serie a armei. Aceasta va intra în etapa de omologare, conform standarelor NATO D14.

„Faza de omologare o să parcurgă un interval de timp de 6 luni. Sarcinile sunt împărțite între Fabrica de Arme Cugir și compania Stimpex. Noi suntem în grafic cu execuția sarcinilor pe care ni le-am asumat. Eu am preluat acest proiect care era în desfășurare, iar pentru faptul că este un proiect la care s-a muncit destul de mult, ar fi păcat să îl irosim și vreau să îl finalizez. Au mai fost trei încercări până să ajungem la această etapă finală”, a menționat directorul.

• Ce se întâmplă cu armele aflate pe stoc la Fabrica de Arme Cugir

„Armele aflate pe stoc sunt compuse din două categorii, și anume armele destinate pieței civile și cele destintate pieței militare. În urma discuției avute cu partenerul american pentru care au fost produse acele arme de pe stoc, am reușit să deblocăm un transport în luna noiembrie, în valoare aproximativ de 1 milion de dolari, avem discuțiile ca pentru luna decembrie să facem același lucru. Trebuie să facem mici ajustări la arme care să impacteze piața din America și să strârnească interesul pentru ele. Transportul este programat pentru sfârșitul lunii noiembrie, după ce vom finaliza ajustările pentru a fi conforme specificațiilor pe care le-am stabilit”, a mai declarat Radu Coroamă.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir