Actualitate
Începând de luna viitoare, pacienții Ambulatoriului Spitalului Orăşenesc Cugir vor beneficia de condiții moderne și tehnologie medicală de ultimă generație
Proiectul „Modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului orăşenesc Cugir”, finanțat din fonduri europene, a fost finalizat in mod oficial. Acum patru zile, reprezentanţii Organismului Intermediar ADR Centru au efectuat vizita finala la faţă locului, având ca scop verificarea serviciilor, lucrărilor şi a echipamentelor furnizate, prtecum si conformitatea cheltuielilor declarate.
Conform procesului verbal “la data vizitei, stradiul fizic al lucrarilor este de 100%, iar progresul financiar al contractului de lucrari este de 100%.”
Potrivit primarului Adrian Teban “oamenii din Cugir si din zonele arondate vor simti beneficiile investitiei de la inceputul lunii aprilie, cand va fi predata in administrare spitalului. Dupa aceasta data unitatea noastra medicala va fi pregatite sa furnizeze pacientilor atat conditii moderne, cat si o tehnologie medicala de ultima generatie. Este o relizare care vine dupa un alt pas important- vizita premergatoare acreditarii spitalului, in urma careia spitalul a primit aprecieri pozitive. Este o reusita sa treci de la un spital propus pentru inchidere, la o unitate medicala moderna si acreditata.” a declarat primarul Cugirului.
Reamintim că proiectul derulat de administraţia localǎ cu fonduri europene a avut douǎ componente: una de reabilitare şi modernizare a clǎdirii ambulatoriului de specialitate şi alta de dotare cu aparatură şi mobilier de specialitate. Astfel, lucrǎrile au constat în: înlocuirea acoperişului, reabilitarea termică a pereţilor exteriori, zugrăveli lavabile interiore, refacerea trotuarului din jurul clădirii, înlocuirea instalaţiilor electrice, termice, de alimentare cu apă şi a celor sanitare. Ambulatoriul a fost dotat cu rampe funcţionale de acces, cu grupuri sanitare şi lift pentru persoanele cu dizabilităţi, grup sanitar pentru copii, parcare pentru personal şi pacienţi. De asemenea, au fost modernizate cele 16 cabinete medicale din cadrul ambulatoriului, iar prin a doua componentǎ a proiectului au fost dotate cu mobilier şi aparaturǎ medicalǎ de ultimǎ generaţie, cum ar fi: computer tomograf, sistem digitalizare radiologie, echipament diagnosticare, ecograf, electrocardiograf, aparat pentru terapie cu ultrasunete, aparat laserterapie, aparaturǎ de laborator.
Proiectul „Modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului orăşenesc Cugir” a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3 ,,Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul major de intervenţie 3.1 ,,Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate.” Valoarea totală a proiectului este de 6.013.666,23 lei din care aproximativ 4.000.000 lei au provenit din fondurile europene, 608.558 lei de la bugetul statului, iar restul din bugetul local. Proiectul a fost demarat începând cu dată de 23.08.2014 cu activitǎţi de management, de informare şi publicitate, de contractare a prestatorilor de servicii şi a executantului. Lucrǎrile de reabilitare şi modernizare au fost demarate în luna ianuarie 2015, iar în luna decembrie au fost achiziţionate echipamentele medicale. Ultima fazǎ a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie 2016 şi a constat în livrarea mobilierului medical pentru toate cele 16 cabinete.
”Avem convingerea cǎ prin modernizarea şi echiparea ambulatoriului, precum si prin modernizarea Chirurgiei, potentialul unitatii medicale de a atrage medici a crescut. In momentul de fata sunt 9 posturi vacante, care speram ca vor fi ocupate in curand” a declarat Adrian Teban.
Actualitate
Cugirean condamnat la plata unei amenzi penale, după ce a ultragiat un polițist în sediul Poliției orașului Cugir
Un bărbat din Cugir a fost condamnat definitiv la plata unei amenzi penale în valoare de 7.500 de lei pentru infracțiunea de ultraj, victima fiind un polițist. Fapta a avut loc în 31 martie 2020, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată în 7 noiembrie 2024.
La data respectivă, polițistul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv la sediul poliției, unde punea în executare o măsură educativă privativă de libertate dispusă împotriva unui minor, fiul vitreg al inculpatului, efectuând procedurile necesare în vederea transportării minorului la Centrul de Reeducare Buziaș. Tatăl minorului (C. V.), nemulțumit de faptul că i s-a solicitat să părăsească curtea instituției, „a amenințat victima cu acte de violenţă, spunându-i că o va urmări și o va prinde, că o va nenoroci și o va băga în spital, că o să-i distrugă familia şi că o va agresa fizic”.
„Inculpatul a afirmat și faptul că nu-l interesează consecințele, că a mai făcut pușcărie, însuși ofițerul în cauză cercetându-l în mai multe dosare penale finalizate cu soluții de condamnare la pedeapsa închisorii. Totodată, cuvintele de amenințare erau însoțite de ample gesticulări cu mâinile, inculpatul simulând că vine spre victimă și că o lovește.
Această realitate faptică este atestată de declaraţiile date de 3 martori oculari, persoane care au perceput în mod direct acţiunea de ameninţare săvârşită de inculpat, care se coroborează între ele, atât în faza urmăririi penale, precum şi în faza de judecată. Cei trei martori au confirmat de o manieră concordantă versiunea expusă de victimă. Timp de aprox. 2-3 minute inculpatul a repetat insistent aceleași amenințări, perioadă în care victima se afla la o distanță de 2-3 metri față de acesta”, se precizează în dosar.
Autorul nu a recunoscut în mod direct săvârșirea faptei, dar în timpul unui interviu luat înainte de testarea poligraf a recunoscut parțial faptele comise.
„Relevante sunt următoarele afirmații făcute de inculpat: (…) am ridicat tonul, am strigat şi i-am vorbit urât, la per tu, probabil l-am înjurat; era cât pe ce să îl lovesc, însă m-am abținut și doar i-am spus: e bine ce faci? Îţi arăt eu ţie! Dai în mine cu piciorul?; (…) lasă că te prind eu civil şi ne batem atunci!; (…) iar legat de familia sa i-am spus: e normal ce faci? Gândeşte-te bine, că şi tu ai copii, şi nu ştii unde poate să ajungă!”, a spus bărbatul din Cugir.
În final, magistrații au aplicat amenda penală care va trebui achitată de către bărbat. În caz contrar, numărul zilelor de amendă se vor transforma în zile de închisoare.
Actualitate
Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp
Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.
Actualitate
Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
Relu
11.03.2016 la 16:28
Pai in februarie ziceati de luna martie. Acum in aprilie. in aprilie în mai. În mai in iunie. Exact de alegeri. Sa se laude Tăban. De alegeri ca asa e la Vinerea
mr.bean
17.05.2016 la 19:20
Degeaba vin doctori ca d-na terrezia se culca cu toti si sboara doctorii …