Sport
În ultima reprezentație, în fața propriilor suporteri din acest sezon: Metalurgistul Cugir – Unirea Tășnad 2-0 (2-0)
În ultima reprezentație internă a actualei stagiuni, Metalurgistul Cugir a învins, fără emoții, pe Unirea Tășnad, scor 2-0 (2-0), goluri înscrise în primul mitan de Făgărășanu (32, penalty) – golgheterul seriei și juniorul M. Codrea (45) – revelația returului.
„Roș-albaștrii” au cucerit cele trei puncte fără emoții, după un joc controlat autoritar, au bifat al doilea succes la rând și au un moral excelent înaintea disputei externe cu „U” Cluj, când „șepcile roșii” vor fi premiate, pe „Cluj Arena”, pentru promovarea în Liga a 2-a, de Răzvan Burleanu, președintele FRF.
• 1-0, MIN. 32: FĂGĂRĂȘANU transformă un penalty (șut în dreapta) obținut tot de el, la un duel cu portarul Moroz și ajunge la 21 de reușite stagionale.
• 2-0, MIN. 45: M. CODREA a majorat avantajul, cu un șut din 10 metri, după o pătrundere excelentă a lui Șuteu, cofirmând forma excelentă din retur, când este al doilea marcator al echipei.
• Călin Moldovan: „Victorie firească, cu „U” Cluj vrem să demonstrăm că suntem o echipă bună”
„Suntem bucuroși că am câștigat acest ultim meci stagional în fața fanilor, împotriva unei echipe tinere, cu elan. După o primă repriză foarte bună, în al doilea act am conservat rezultatul. La Cluj mergem să jucăm fotbal, nu avem nimic de pierdut. Vrem să demonstrăm că suntem o echipă bună, una dintre protagonistele seriei„, a adăugat antrenorul Călin Moldovan.
La reluare, oaspeții sunt mai curajoși, iar șutul lui Stanciu (51) a fost deviată peste transversală. Peste două minute, Făgărășanu a trmis pe lângă bara stângă de la 12 metri. Tot Stanciu (57) a șutat de la 20 de metri, pe centru, balon reținut de Crivăț, imediat la poarta cealaltă, Făgărășanu a reluat puternic, peste transversală. În minutul 65, M. Codrea nu poate trimite în plasă din careul mic. Moroz (79) l-a blocat pe Făgărășanu, ce putea să înscrie din zona centrală.
Moment inedit petrecut pe „Arena Cugir” în minutul 81, când jocul a fost oprit circa două minute după ce a pornit un aspersor în mijlocul terenului Unirii Dej, un fundaș vizitator fiind surprins de jetul de apă ivit din senin.
• Act întâi dominat copios
Cugirenii au început tare jucându-se cu ocaziile. Au ratat pe rând Făgărășanu (14) – reluare acrobatică peste bară de la 16 metri, Măd. Popa (16) – șut peste, Codrea (18) – reluare în portar din 5 metri, Sorian (23) – lovitură liberă de la 25 de metri, milimetric alături și Șuteu (25) – a tras din 12 metri, pe lângă
R. Stanciu (35) a reluat din 10 metri defectuos, la prima oportunitate a oaspeților. Tăban (38) își încearcă șansa de la 20 de metri, Moroz a reținut.
Vizitatorii aliniază o formulă extrem de tnără, cu 6 juniori în unsprezecele de start și alți patru pe banca de rezerve
Echipe de start:
Metalurgistul: Crivăț – Tăban, Negrescu, Itu (46, Cioban), Vărărean (65, Scurtu) – Șaucă, Măd. Popa, Sorian, Șuteu – Codrea (87, Firan), Făgărășanu; rezerve N. Bănică. Antrenori Călin Moldovan și Lucian Itu.
Unirea Tășnad: Moroz – Pârnău, Silaghi (78, Chifor), Bercean, Cubaș (84, Bolba), K. Szekely, Z. Nagy (65, P. Nemeș), R. Ștef, R. Stanciu (73, M. Popa), R. Silaghi, Ciul; rezerve Cherecheș, Bolba, Palinceac, Kerezsi. Antrenor Cristian Popa.
Avertismente: Silaghi (22), Nagy (31), Pârnău (52), Bercean (60)

Sport
„Roș-albaștrii”, la primul meci pierdut în Play-out: Metalurgistul Cugir – CIL Blaj 2-3 (1-2)
Metalurgistul Cugir a pierdut vineri, pe propriul teren, primul meci din play-out, 2-3 (2-1) contra conjudețenei CIL Blaj.
Cîrstean (3) a deschis scorul împotriva fostei echipe, cu o reluare cu capul. A egalat Cocan (8), iar apoi a punctat din nou blăjenii prin Taifas (29). P. Păcurar (70) a adus din nou egalitatea, din penalty, iar apoi Cioară (77) a adus din nou avantajul pentru vizitatori, tot din penalty.
A fost primul eșec în play-out pentru Metalurgistul Cugir, după 4 etape imbatabile.
Sport
Șahistul cugirean Laurențiu Rădițoiu a câștigat turneul „QuChess Festival – 20 de ani de șah la Mediaș”
Între 11 și 13 aprilie 2025, în Municipiul Mediaș, s-a desfășurat turneul de șah rapid și Blitz „QuChess Festival – 20 de ani de șah la Mediaș”.
Competiția a fost organizată de către ACS Tera – Șah Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului de pe Târnava Mare, prin Direcția pentru Cultură.
Șahistul cugirean, Laurențiu Rădițoiu (C.S. „Metalurgistul” Cugir), a câștigat turneul cu un total de 4 puncte din 7 partide, concurând la categoria seniori (jucători peste 65 de ani) iar Ovidiu Jean Lupu legitimat la același club, s-a clasat pe locul 2 la egalitate de puncte cu câștigătorul concursului.
Constantin PREDESCU
Sport
Tenismenul cugirean Robert Paștiu a câștigat finala turneului „Nova Dental” pentru juniori, de la Alba Iulia
Tenismenul Robert Paștiu din Cugir în vârstă de 8 ani, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir și pregătit de către antrenorul Lucian Rada, a participat sâmbătă, 12 aprilie 2025, la Turneul de tenis de câmp pentru juniori, de tip GOLD desfășurat la Alba Iulia în cadrul turneului „Nova Dental”.
Competiția a avut loc în cadrul Campionatului National „Tenis 10”, unde a câștigat toate meciurile și a obținut medalia de campion al turneului.
Familia tânărului sportiv a dorit să mulțumească și pe această cale antrenorului Lucian Rada, conducerii clubului sportiv „Metalurgistul Cugir” precum și tuturor celor care le-au fost alături.
Îl felicităm și noi pe tânărul sportiv și pe antrenorul său pentru performanța obținută și le transmitem urări de mult succes în competițiile viitoare!
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu