Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Actualitate

În 2018, Armata Română se va axa pe achiziţia de echipamente militare moderne şi va mări numărul de militari prezenţi în teatrele de operaţii

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Potrivit HotNews, Ministerul Apărării Naţionale, cu un buget de 18,1 miliarde de lei, mai mare cu 11,29 la sută faţă de 2017, se va axa în 2018 pe achiziţia de echipamente militare moderne şi creşterea numărului de militari prezenţi în teatrele de operaţii.

Defalcat, pentru Forţele Terestre, MApN are un buget principal de 5,7 miliarde de lei. Forţele Aeriene primesc 4,2 miliarde de lei, iar Forţele Navale dispun de 0,7 miliarde de lei. La aceste sume se pot adăuga credite de angajament. Mai exact, din poziţia de ordonator principal, MApN va mai putea atrage sume suplimentare (credite de angajament) la acest buget, ajungând la o valoare totală de până la 22,5 miliarde de lei.

Din aceşti bani vor fi finanţate mai multe programe de dotare a Armatei Române aflate în derulare sau în faza de negocieri. Asta pentru continuarea procesului de transformare, modernizare şi înzestrare a Armatei României, în conformitate cu Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2027 şi în perspectivă, prin alocarea anuală a minimum 2% din PIB-ul bugetului apărării, timp de 10 ani, începând cu anul 2017. În acelaşi document se mai arată că se vrea „atingerea standardelor de performanţă specifice realizării interoperabilităţii cu armatele celorlalte state membre (NATO – nr.) şi armonizarea prevederilor legale şi normative care reglementează pregătirea şi instruirea forţelor armate”.

În ceea ce priveşte achiziţiile, conform Proiectului de buget al MApN pe 2018, este vorba de mai multe programe de înzestrare. De precizat că unele achiziţii se fac, conform legii, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului. Cert este că în anul 2018 se va rezolva parţial dotarea cu transportoare blindate pentru trupe 8×8 (TBT 8X8) şi 4×4 (TBT 4X4). Este vorba despre înţelegeri încheiate cu o firmă germană şi una americană. Un tip de transportor va fi produs la Uzina Mecanică Moreni în cadrul unei societăţi mixte româno-germane – Romanian Military Vehicle Systems (RMVS), în care este implicat Rheinmetall, producător important de armament. RMVS va fabrica, vinde şi asigura mentenanţa transportorului blindat de trupe 8×8 (TBT 8×8), produs realizat în comun de compania mixtă, la Moreni. Apoi, este vorba de programul de dotare cu blindate care vor fi fabricate la Uzina Mecanică Bucureşti împreună cu americanii de la General Dynamics.

Armata nu pleacă pur şi simplu la cumpărături. În Proiectul de buget mai este prevăzută achiziţionarea de autoturisme de teren blindate şi neblindate de tip uşor sau centre de comandă C4I cu capabilităţi de integrare ISTAR. Se doreşte continuarea modernizării Forţelor Aeriene şi se tatonează cumpărarea altor 36 de avioane multirol, cel mai probabil F-16. Şi elicopterele (două sau chiar 3 modele) sunt pe lista de achiziţii. Aparatele multirol vor fi produse cu francezii de la Airbus, iar cele de atac cu americanii de la Bell Hellicopters.

Pentru Forţele Navale se pregăteşte cumpărarea unui „Vânător de mine”, a mai multor „Corvete multifuncţionale” şi a unor sisteme de rachete antinavă. Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat că în întâlnirile pe care le-a avut în SUA cu reprezentanţii unor firme importante din industria de apărare a spus „cu toată fermitatea” că guvernul român nu a ieşit la cumpărături cu banii statului, ci se doreşte transfer de tehnologie şi repornirea industriei de apărare românească.

• Cu 20 la sută mai mulţi militari în teatrele de operaţii

În 2018 şi numărul militarilor români din teatre de operaţii va creşte cu aproximativ 20 la sută. Asta conform Planului de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Ministerul Apărării Naţionale va putea trimite, în anul 2018, în afara graniţelor statului român, un număr de 1.775 de militari, reprezentând o creştere cu 286 de militari faţă de anul 2017.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Cugirean condamnat la plata unei amenzi penale, după ce a ultragiat un polițist în sediul Poliției orașului Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Cugir a fost condamnat definitiv la plata unei amenzi penale în valoare de 7.500 de lei pentru infracțiunea de ultraj, victima fiind un polițist. Fapta a avut loc în 31 martie 2020, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată în 7 noiembrie 2024.

La data respectivă, polițistul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv la sediul poliției, unde punea în executare o măsură educativă privativă de libertate dispusă împotriva unui minor, fiul vitreg al inculpatului, efectuând procedurile necesare în vederea transportării minorului la Centrul de Reeducare Buziaș. Tatăl minorului (C. V.), nemulțumit de faptul că i s-a solicitat să părăsească curtea instituției, „a amenințat victima cu acte de violenţă, spunându-i că o va urmări și o va prinde, că o va nenoroci și o va băga în spital, că o să-i distrugă familia şi că o va agresa fizic”.

„Inculpatul a afirmat și faptul că nu-l interesează consecințele, că a mai făcut pușcărie, însuși ofițerul în cauză cercetându-l în mai multe dosare penale finalizate cu soluții de condamnare la pedeapsa închisorii. Totodată, cuvintele de amenințare erau însoțite de ample gesticulări cu mâinile, inculpatul simulând că vine spre victimă și că o lovește.

Această realitate faptică este atestată de declaraţiile date de 3 martori oculari, persoane care au perceput în mod direct acţiunea de ameninţare săvârşită de inculpat, care se coroborează între ele, atât în faza urmăririi penale, precum şi în faza de judecată. Cei trei martori au confirmat de o manieră concordantă versiunea expusă de victimă. Timp de aprox. 2-3 minute inculpatul a repetat insistent aceleași amenințări, perioadă în care victima se afla la o distanță de 2-3 metri față de acesta”, se precizează în dosar.

Autorul nu a recunoscut în mod direct săvârșirea faptei, dar în timpul unui interviu luat înainte de testarea poligraf a recunoscut parțial faptele comise.

„Relevante sunt următoarele afirmații făcute de inculpat: (…) am ridicat tonul, am strigat şi i-am vorbit urât, la per tu, probabil l-am înjurat; era cât pe ce să îl lovesc, însă m-am abținut și doar i-am spus: e bine ce faci? Îţi arăt eu ţie! Dai în mine cu piciorul?; (…) lasă că te prind eu civil şi ne batem atunci!; (…) iar legat de familia sa i-am spus: e normal ce faci? Gândeşte-te bine, că şi tu ai copii, şi nu ştii unde poate să ajungă!”, a spus bărbatul din Cugir.

În final, magistrații au aplicat amenda penală care va trebui achitată de către bărbat. În caz contrar, numărul zilelor de amendă se vor transforma în zile de închisoare.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp

cugirinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă

cugirinfo.ro

Publicat

în

În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir