Actualitate
Ilegalităţile refulează, maronii şi mirositoare, prin gurile de canal, la Vinerea
Din cauza branșamentelor la ”negru” la rețeaua de canalizare, patru gospodari întreprinzători din Vinerea s-au ales cu amenzi contravenţionale pentru că au deversat apele uzate în canalizarea publică, deşi reţeaua nu este încă funcţională.
Cei patru au fost somaţi de către Poliţia Locală Cugir în urmă cu aproximativ două luni, însă nu au luat nicio măsură, apa de la WC-urile lor ajungând tot în gurile de canal de pe stradă. Evident că neexistând încă branșamente spre stația de tratare din Cugir, deșeurile casnice și cele scurse de prin toaletele celor patru vinereni bălteau în gurile de canal, până la preaplin, ulterior refulând. Acest lucru se întâmplă spre disperarea locuitorilor din apropierea gurilor de canal, care au parte mai tot timpul de un decor grețos și de mirosuri pestilențiale. De precizat că, alături de cei patru contravenienţi, au mai primit somaţii alţi 12 localnici care s-au conformat, scăpând astfel de amenzi.
”Există posibilitatea ca numărul celor care folosesc ilegal reţeaua de canalizare să fie mult mai mare, motiv pentru care poliţiştii locali, cu sprijinul S.C. Apa CTTA Cugir, vor continua acţiunile de depistare şi de sancţionare a celor vinovaţi. Aceştia riscă amenzi între 500 şi 1000 de lei pentru racordarea la sistemul de utilităţi publice, fără aviz de branşare/racordare eliberat de operator, conform Legii 51/2006.”, transmite Primăria Cugir.
În localitatea aparținătoare orașului Cugir, Vinerea, reţeaua de canalizare a fost introdusă în urmă cu aproximativ 7 ani, însă nu a putut fi pusă în funcţiune pentru că nu a existat o staţie de epurare. Această problemă se va rezolva până la finalul anului 2015. De aproape o lună au început lucrările pentru construcţia viitoarei staţii de pompare care va prelua apele uzate din localitate şi le va pompa către staţia de epurare din Cugir.
În prezent se lucrează la introducerea conductelor de refulare a apei menajere, urmând ca staţia de pompare să fie construită la aproximativ 200 m față de ultima casă din în Vinerea (spre Șibot).
Investiția este de peste 1.570.000 lei (fără TVA) şi se realizează cu fonduri europene, în cadrul proiectului “Extindere reţele de canalizare în municipiul Alba Iulia, municipiul Blaj şi oraşul Cugir etapa a II-a”. Acesta este un nou proiect promovat de SC APA CTTA ALBA din fondurile neutilizate ale proiectului iniţial “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Alba “, în baza căruia, în Cugir au fost extinse reţelele de canalizare, a fost modernizată staţia de tratare şi a fost construită staţia de epurare. La dimensionarea staţiei de epurare a apelor uzate din oraşul Cugir s-a luat în considerare şi debitul de apă uzată din localitatea Vinerea, care urmează să fie adus prin staţia de pompare. Lucrările ce urmează a fi finalizate în 2015 la Vinerea sunt incluse în Master Planul privind infrastructura de apă şi apă uzată din județul Alba, cu patru componente ale sistemelor de apă-canalizare care necesită măsuri prioritare de intervenție: subtraversarea râului Mureș cu conducte de aducțiune – UAT 11, Alba Iulia, extinderea de rețele de canalizare în orașul Cugir, etapa II – UAT 31, extinderea rețelelor de canalizare în municipiul Alba Iulia, etapa II – UAT 11 și extinderea rețelelor de canalizare în municipiul Blaj, etapa II – UAT 51. Măsura prioritară menționată în master Plan vizează conectarea sistemului de canalizare ape uzate menajere din localitatea Vinerea la Stația de Epurare Cugir – reabilitată și modernizată prin POS Mediu 2007-2013.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Sute de cugireni au participat la Slujba Deniei Prohodului, oficiată la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”
Sute de credincioși au participat vineri seară, la slujba Deniei Prohodului Domnului, oficiată la Catedrala Ortodoxă „Adormirii Maicii Domnului”, din Cugir.
Încă de la ora 18.00, credincioșii s–au adunat cu mic cu mare la slujba de înmormântare a Mântuitorului Hristos, având de îndurat vremea mohorâtă de afară, cu o ploaie măruntă și deasă. Aici aceștia au aprins lumânări și au cântat, alături de preoți, Prohodul Domnului.
La finalul slujbei, preoții împreună cu credincioșii prezenți la slujbă, cu lumânări în mână au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf (o bucată de pânză zugrăvită cu scena punerii în mormânt a Mântuitorului), și au înconjurat de trei ori lăcașul de cult.
Procesiunea simbolizează cortegiul funerar care l-a purtat pe Iisus Hristos, de la locul unde a fost răstignit pe muntele Golgota, până la mormânt. Ultima oprire se face în fața ușii bisericii, unde soborul de preoți a oficiat o scurtă slujbă. Apoi preotul trece primul pe sub Sfântul Epitaf, urmat apoi de credincioșii care au participat la Slujba Prohodului. Trecerea pe sub Sfântul Epitaf simbolizează trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului, pentru a învia împreună cu El. După terminarea procesiunii, Sfântul Epitaf este dus în Altarul Bisericii, fiind așezat pe Sfânta Masă din Altar. Aici va rămâne în toată perioada pascală, până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când este aşezat la locul său în biserică. Vinerea Mare sau Vinerea Neagră, este ultima zi din Săptămâna Patimilor, este ziua care a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos.
Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată și de credincioși, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri și care se oficiază, de fapt, vineri seara.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor.
Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.
Slujbele dedicate Învierii Domului, vor avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu începere de la ora 12:00.
Actualitate
Program special de circulație al autobuzelor, în perioada 18-21 aprilie 2025, pe raza orașului Cugir
Primăria orașului Cugir a făcut public programul special de circulație al autobuzelor, pe durata Sărbătorilor Pascale 2025.
Programul de circulație al acestora este următorul:
• Vineri 18 aprilie 2025:
CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.
CUGIR – VINEREA:
PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 13:30; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.
Sâmbătă 19 aprilie 2025:
CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.
CUGIR – VINEREA:
PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.
Duminică 20 aprilie și Luni 21 aprilie 2025 NU circulă!
Actualitate
Bărbat de 30 de ani din Cugir, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Joi, 17 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir au identificat și reținut un bărbat de 30 de ani, din orașul Cugir. Acesta este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17 aprilie 2025, de către Judecătoria Alba Iulia.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu