Actualitate
Eroii martiri ai Revoluției din Decembrie 1989, comemorați la 34 de ani de la startul evenimentelor petrecute în orașul Cugir
Împlinirea celor 34 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 și amintirea celor care s–au jerfit în acele zile a fost comemorată și la Cugir, prin depuneri de coroane de flori și jerfe la monumentele ridicate în memoria celor care și–au pierdut viața în timpul Revoluției din Cugir.
Evenimentele dedicate comemorării eroilor căzuți pentru libertate în 21 decembrie 1989, au început la ora 14.00, la Troița ridicată în aminitirea acestora, situată în fața Primăriei Orașului Cugir.
Momentul a fost deschis prin intonarea Imnului de Stat al României, în acordurile Fanfarei de Copii a Centrului Cultural Cugir.
Manifestarea a continuat cu o slujbă de pomenire a eroilor care și-au pierdut viața în acele zile din decembrie 1989, au fost rostite scurte alocuțiuni, iar în final au depuse coroane de flori din partea Instițuției Prefectului Alba, Consiliului Județean Alba, Primăria și Consiliul Local Cugir, Asociația de revoluționari „21 Decembrie 1989” Cugir, Alba Iulia și Orăștie, partide politice, asociații și organizații ale societății civile.
Reamintim că în data de 21 decembrie 1989, ora 12:00, orașul Cugir devenea al doilea oraș liber de sub regimul comunist, după Timișoara.
În timpul evenimentelor din 21 decembrie – 10 ianuarie au fost înregistrați 18 morți și 70 de răniți, după datele statistice ale membrilor Asociației 21 Decembrie 1989 Cugir.
Actualitate
Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp
Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.
Actualitate
Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Seară de folk, organizată în scop caritabil de către Clubul Rotary Anima Mundi din Cugir
Pasiunea pentru muzică capătă deseori valențe deosebite de manifestare prin evenimentul caritabil desfășurat recent, la inițiativa artistului cugirean, Vasile Palfi și în organizarea Clubului Rotary Anima Mundi din Cugir.
Doamna profesor Luminița Cebotari, prezentatoarea evenimentului, ne-a spus că „pentru toți cei prezenți voluntariatul a fost o modalitate perfectă de a crește sentimentul de împlinire prin adăugarea unui raport de valoare comunității din Cugir”.
Clubul Rotary Anima Mundi, la președinția căruia se află în acest an dr. Radu Julean, și-a propus, în dorința sa de a contribui la binele comun și ca un act de dăruire necondiționată, să continue proiectul început în urmă cu doi ani „Ambulanță pentru viață”. Toate grupurile de elevi, alături de Vasile Palfi și Carmen Sulincean, și-au pus la dispoziție timpul pentru a descoperi printr-o lecție valoroasă puterea solidarității.
Cei peste 150 de spectatori prezenți în Sala Festivă a Composesoratului Grăniceresc din Cugir au trăit împreună emoția și frumusețea muzicii folk care i-a legat și i-a adus mai aproape. Grupurile care au ocupat scena cu momente pline de sensibilitate și energie tinerească au fost: Centrul pentru Tinerii al Catedralei din Cugir (coordonator preot Adrian Cebotari), grupul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir (coordonator prof. Alexandra Costea), grupul Echo (coordonator Attila Doszlop).
Evenimentul a fost încheiat de recitalul susținut de solista Carmen Sulincean și Vasile Palfi, artiști care fac educație muzicală tinerei generații la Cugir. Rotary Club Anima Mundi, un grup sudat de prieteni voluntari, a mulțumit pentru generozitate și implicare tuturor celor prezență la evenimentul desfășurat la Composesoratul Grăniceresc din Cugir.
„Ne bucurăm că ne-au fost aproape colegi de la alte cluburi, părinți, frați, apropiați ai tuturor celor care au performat astăzi. Fără dumneavoastră magia acestei seri nu ar fi fost posibilă. Melodiile din această seară ne-au învățat să visăm, să iubim, și avându-vă ca parteneri dorim să devenim o forță motrice a schimbării în bine aici la Cugir. Pentru aceasta, la ieșirea din sală, avem câteva urne pentru ambulanța socială. Gestul dumneavoastră va merge dincolo de sentimentul plăcut al celor care vor beneficia de ambulanța socială”, a fost mesajul doamnei prof. Luminița Cebotari.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului