Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Sport

După 28 de ani, Cugirul are șanse reale de a juca din nou în Liga a 2-a

cugirinfo.ro

Publicat

în

CSO Cugir are șanse foarte mari să susțină în luna mai barajul de promovare în eșalonul secund. Formația condusă de antrenorul jucător Lucian Itu (foto) este cea mai bine plasată dintre conjudețene în ierarhia Seriei a 9-a din Liga a 3-a.

“Roș-albaștrii” au 23 de puncte, două mai puțin decât liderul Unirea Dej, clasându-se pe locul secund, la distanță confortabilă raportat la urmăritoarele Avântul Reghin (locul 3, cu 19 puncte) și Unirea Ungheni (locul 4, cu 17 puncte). Partea a doua a campionatului va debuta în 12 martie cu o deplasare la Ungheni, în derby-ul rundei a 11-a, și se va încheia vineri, 30 aprilie, tot cu un joc extern, la Jucu, cu Sănătatea Cluj.

Gruparea cugireană a promovat ultima dată pe a doua scenă fotbalistică în stagiunea 1989-1990 (acum 31 de ani), rezistând în Divizia B până în 1993 (în urmă cu 28 de ani), ultima accedere a unei echipe din Alba în Liga a 2-a producându-se în 2001, în acest an împlinindu-se două decenii de la realizarea Minaurului Zlatna pregătit de Ștefan Fogoroși. Metalurgistul Cugir (din acest an, pentru o stagiune, va purta denumirea de CSO) este cea mai longevivă divizionară terță din Alba, acesta fiind al 8-lea campionat consecutiv (promovarea, în 2013, la Oradea, după barajul cu Rapid Jibou). Lucrurile sunt clare în privința primăverii fotbalistice. CSO Cugir va ocupa, la finele sezonului, unul dintre primele două locuri, fapt ce-i va permită să susțină barajele de promovare din luna mai, ambele tur-retur, primul în 8 și 15 mai, al doilea în 22 și 29 mai. Oponente vor fi fruntașele din Seria a 10-a, care în acest moment le are pe podium pe SZM Zalău – 24 de puncte, Minaur Baia Mare – 20 de puncte și CAO Oradea – 17 puncte (ultima, la egalitate cu Gloria Bistrița).

În acest context precizăm faptul că sâmbătă, de la ora 11.00, se va disputa al treilea joc de verificare din intersezon, tot în deplasare, cu Măgura Cisnădie (locul 5 în Seria a 7-a), pentru ca miercuri, 24 februarie, să fie prevăzut primul test pe teren propriu, cu Jiul Petroșani (nou-promovată, locul 8 în Seria a 7-a). Precedentele amicale s-au jucat la Deva, 1-2 cu CSM Deva și 4-1 cu CSC Sânmartin, pe teren sintetic.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Roș-albaștrii”, egal în ultimul „derby de Alba” al anului: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)

cugirinfo.ro

Publicat

în

CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul „derby de Alba” al anului,  s-a încheiat nedecis, scor 2-2 (0-0), cu toate golurile înscrise în actul secund, pentru gazde – dublă Cioară, pentru vizitatori reușite semnate de apărătorii Onaci și Vl. Popa.

După un prim act alb, în care ocaziile au fost împărțite, imediat la reluare s-a desțelenit tabela, rezultând o repriză spectaculoasă în care nou-promovata s-a aflat în două rânduri în avantaj. Cioară (48) a transformat un penalty (dictat pentru henț), iar peste două minute a egalat juniorul Onaci (la prima reușită în eșalonul terț), titularizat în absența lui S. Itu (suspendat). Cioară (75) a realizat dubla pe un contraatac, încheiat cu un șut sub bară. Vl. Popa, celălalt fundaș central al „roș-albaștrilor”, a restabilit din nou egalitatea.

Dacă golurile marcate de Cioară sunt primele reușite de blăjeni pe propriul teren, în duelurile cu conjudețenele, Metalurgistul Cugir a realizat a doua remiză consecutivă externă în „derby de Alba”, după acel 1-1 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia. Elevii lui Lucian Itu sunt la al treilea egal în ultimele 4 confruntări.

Au evoluat formațiile:

CIL Blaj: Păduraru – D. Moldovan, Oprișor, Jica, V. Boldea, Olariu (90, Drăgan), A. Câmpean/ cpt., Cristea (82, Vlad), Maghiari, Cîrstean (63, Iaru), Cioară (82, Stănilă); rezerve R. Damian, Tătar, Nicula, E. Cîmpean. Antrenor Daniel Tătar.

Metalurgistul Cugir: Perjeriu – R. Păcurar, Onaci, V. Popa, Cunțan, M. Domșa (87, Tăban), Udrea, Chițimia (80, Bura), Cocan, Șaucă/ cpt. (80, P. Păcurar), M. Codrea (83, Hăprianu); rezerve Bârlădeanu, L. Itu, Barbu, Kiraly, Goronea. Antrenor Lucian Itu.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

O nouă înfrângere pentru „roș-albaștri”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 0-4 (0-3)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Liderul Gloria Bistrița a învins astăzi, sub Drăgana, pe Metalurgitul Cugir cu scorul de 4-0 (2-0) în cadrul etapei a XII-a a Ligii a 3-a.

Pentru oaspeți au marcat: Gabriel Tonini (min. 11), Alexandru Buziuc (min. 16), Valentin Alexandru (min. 45+2), Dănuț Covaci (min. 69).

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul: Herlea (45, Perjeriu) – Tăban/cpt. (46, R. Păcurar), S. Itu, Vl. Popa, Cunțan, Goronea (46, Șaucă), Chițimia, P. Păcurar, Cocan, Bura (70, Hăprianu), M. Codrea (83, P. Pahone); rezerve Kiraly, Onaci, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.

Gloria: Avram – Mitran, Marku, M. Chindriș, Morariu, Tonini, Forizs, Buziuc, Covaci, Llullaku/cpt., V. Alexandru. Rezerve: Began, Olaru, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, Rasaq, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

FRF a decis ca Metalurgistul Cugir să câștige cu 3-0 meciul disputat cu ACSM Codlea, în etapa a VI-a a Ligii a 3-a

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a câștigat partida din etapa a VI-a a Ligii 3 de fotbal, disputată pe teren propriu, în compania formației ACSM Codlea, la „masa verde”, cu scorul de 3-0.

„Roș-albaștrii” câștigaseră și pe teren duelul cu formația din județul Brașov, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cocan Cristian și Florin Bura.

Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ACSM Codlea nu a respectat regula jucătorilor under.

Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal fost următoarea: „Admite sesizarea Departamentului de Competiții a FRF. În temeiul art. 45 al. 11 și 12 din ROAF așa cum au fost modificate prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 21.12.2022 raportat la art. 34 din RD, clubul ACSM Codlea se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir