Actualitate
DSP Alba va propune CJSU suspendarea măsurii carantinării orașului CUGIR
Măsurile de carantinare pentru Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și Ciugud nu vor mai fi prelungite după 30 noiembrie 2020.
Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea a spus, într-o postare pe pagina sa de pe o rețea de socializare că s-a propus CJSU Alba suspendarea stării de carantină în aceste localități.
„Conform metodologiei și legislației naționale în ce privește incidența cazurilor de Covid-19 în rândul populației, la nivelul județului Alba ne-am confruntat cu situația neplăcută, în care am fost obligați, ca urmare a analizelor de risc, să propunem intrarea în carantină mai multor localități. Acest lucru se datorează și gradului ridicat de răspândire a virusului Sars-Cov-2, dar și faptului că în județul Alba avem unul dintre cele mai ridicate nivele de testări din țară.
Prin laboratoarele de la DSP și SJU Alba efectuăm cât de multe teste cu putință, pentru a putea interveni rapid și eficient, pentru a putea efectua anchete epidemiologice și limita apariția și extinderea unor focare.
La 14 zile după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis intrarea în carantină a localităților Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Cugir, Abrud și Ciugud, DSP Alba a întocmit analizele de risc ale acestor localități, în baza datelor obținute pe durata stării de carantină. Aceste date ne indică o îmbunătățire a contextului epidemiologic și un trend descendent constant al îmbolnăvirilor.
Măsurile luate de autorități, la pachet cu cooperarea populației în ce privește implementarea lor, ne arată că putem lupta eficient cu virusul, că putem limita efectele pe care acesta le are asupra populației și asupra sistemului sanitar.
Concluziile acestor analize ne permit să propunem CJSU Alba suspendarea stării de carantină în aceste localități.
Nu e însă cazul să ne îmbătăm cu apă rece și să ne mințim singuri cum că am trecut de pandemie, că am scăpat de virus. Situația este în continuare una gravă, una care ne obligă să păstrăm în vigoare anumite măsuri și să facem front comun, cetățeni și autorități deopotrivă, pentru limitarea efectelor pe care Sars-Cov-2 le provoacă. Propunerea specialiștilor din cadrul DSP Alba, care va fi înaintată către CJSU, este păstrarea și impunerea cu strictețe a măsurilor de precauție avute înainte de perioada de carantină.
Ne dorim ca și de acum înainte să putem gestiona situația în mod corespunzător, să evităm un colaps al sistemului medical iar măsura de carantină să fie o ultimă opțiune. Tocmai de aceea, fac un apel către toți cetățenii județului Alba, să respecte cu strictețe măsurile de distanțare socială, să evite aglomerațiile, să respecte măsurile de igienă și să poarte masca de protecție. Putem, împreună, să limităm efectele pandemiei și, totodată, putem evita situații care impun măsuri drastice, precum carantina.
Vom continua să efectuăm cât de multe teste putem, pentru că doar pe baza acestor teste putem afla cât mai exact nivelul de răspândire al virusului și putem astfel efectua anchete epidemiologice, putem interveni direct în limitarea unor focare, putem izola persoanele pozitive și contații direcți ai acestora, așa cum prevede metodologia de specialitate.
Mulțumesc echipei DSP Alba pentru eforturile depuse, precum și celorlalte instituții implicate în lupta cu virusul. Le mulțumesc în mod special și cetățenilor, care au înțeles că ne aflăm cu toții, împreună, în această luptă și că măsurile solicitate de specialiști nu sunt îndreptate împotriva populației ci au menirea de a proteja sănătatea noastră, a tuturor”, a scris directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, pe facebook.

Actualitate
Din zestrea portului tradițional: O nouă achiziție la Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir
La Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir a ajuns recent, o frumoasă și îngrijită pereche de cizme din piele (boftori), intrate după opinci în componența portului tradițional din zona etnografică Cugir-Vinerea.
Ele au aparținut veteranului de război, Ilie Comănescu.
„În deplină legătură cu obiectele prezentate, ne-au venit în gând versurile următoarei strigături (neceremoniale)”, susține profesoara Cornelia Ivașcu:
, , , ℎ ,
̂ ̦ ,
̂ ̦ ,
̦ ,
-̦ ̂̆̂,
̦ -̦ ̦!
„Suntem recunoscători pentru că donațiile către Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir continuă, fapt pentru care vă mulțumim încă o dată pentru implicare! Așa cum ne-am stabilit între obiectivele de activitate, nu ne limităm doar la prezentarea aspectelor privind tehnologia industrială, ci documentăm și tehnica utilizată în gospodăriile tradiționale din lumea satului. Mulțumim prof. ̦, autoarea a două culegeri de folclor ce consemnea obiceiurile satului Vinerea”, a transmis Diane Dobrean – directorul Centrului Cultural ,,Valentin Uritescu” Cugir.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Ziua Mondială a Sănătății – 2025, marcată la Cugir
Marcarea Zilei Mondiale a Sănătății s-a realizat anul acesta printr-o acțiune de sănătate publică în centrul localității Vinerea – Cugir.
Echipa medicală Direcției de Asistență Socială (DAS) Cugir – reprezentată de asistenții medicali comunitari și școlari, împreună cu coordonatorul asistent medical comunitar au monitorizat starea de sănătate a populației, prin măsurarea și monitorizarea parametrilor fiziologici – tensiunea arterială, pulsul și glicemia, precum și consiliere medicală.
„Sănătatea este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre. Ea influențează direct calitatea vieții și capacitatea noastră de a ne bucura de ea. Îngrijirea sănătății este esențială pentru a ne menține sănătoși și a evita bolile. Prevenția bolilor cronice este un aspect important în menținerea sănătății. Bolile cronice, cum ar fi diabetul, hipertensiunea și bolile de inimă, sunt principalele cauze de deces și dizabilitate în întreaga lume. În loc să așteptăm până când aceste boli să apară, putem lua măsuri pentru a le preveni. Controalele medicale regulate sunt esențiale în detectarea precoce a bolilor cornice”, este mesajul directorului executive al DAS Cugir, Silviu Samoilescu.
Constantin PREDESCU
Actualitate
11–12 aprilie 2025: „Târg de primăvară al artizanilor cugireni”, organizat pe Bulevardul pietonal Alexandru Sahia
Orașul Cugir organizează în zilele de vineri și sâmbătă (11 și 12 aprilie 2025) pe Bulevardul pietonal Al. Sahia „Târgul de primăvară al artizanilor cugireni”, un eveniment ce se repetă de mai mulți ani în orașul de la poalele Drăganei.
Potrivit organizatorilor vor fi expuse produse artizanale, decorațiuni și bijuterii (lucrate manual de artizanii locali) 100% handmade.
Program Târg:
– 11 aprilie între orele 13.00-19.00
– 12 aprilie între orele 09.00-14.00
„Vă așteptăm cu drag să descoperiți Târgul de primăvară al artizanilor locali – un eveniment dedicat meșteșugurilor și talentului comunității noastre”, este mesajul Primăriei Cugir.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu