Actualitate
Drumul forestier Râul Mic – Bucuru, o “Transalpina” a Cugirului
“Accesibilizarea fondului forestier şi protecţia mediului, prin construirea infrastructurii de transport, la Ocolul Silvic Sâpcea Cugir” reprezintă o investiţie de succes finanţată de Uniunea Europeană şi Guvernul României cu fonduri nerambursabile, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Valoarea investiţiei este de 1.500.000 de euro.
Este vorba despre drumul forestier Râul Mic – Bucuru, realizat printr-un contract care vizează dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii sectorului silvic, adaptarea acestuia la noile structuri de proprietate apărute ca urmare a procesului de restituire a proprietăţilor şi creşterea competitivităţii sectorului forestier. Artera cu o lungime de 6.500 metri, lăţimea de 2,75 metri şi un sistem rutier de piatră spartă este considerată de localnici şi nu doar de ei drept o adevărată “Transalpina” a Cugirului. Drumul porneşte din apropierea barajului “Rândunica” de pe Râul Mic şi urcă în serpentine, printr-o pădure de foioase până în satul Bucuru, cătun de munte arondat oraşului Cugir. Situat într-un cadru natural de o rară frumuseţe, cu peisaje pline de farmec, care emoţionează vizitatorul, drumul serveşte nu doar accesibilizării şi exploatării fondului forestier ci reprezintă şi o cale de transport rutier, menită să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale fermierilor din satul Bucuru. Totodată, “Transalpina” cugireană va deveni o valoroasă zonă de atracţie pentru iubitorii de munte din localitate şi din ţară în căutarea acestora a unor pensiuni agro-turistice în care să-şi petreacă weekend-urile şi vacanţele în modul cel mai plăcut.
C. P.
Actualitate
Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp
Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.
Actualitate
Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Seară de folk, organizată în scop caritabil de către Clubul Rotary Anima Mundi din Cugir
Pasiunea pentru muzică capătă deseori valențe deosebite de manifestare prin evenimentul caritabil desfășurat recent, la inițiativa artistului cugirean, Vasile Palfi și în organizarea Clubului Rotary Anima Mundi din Cugir.
Doamna profesor Luminița Cebotari, prezentatoarea evenimentului, ne-a spus că „pentru toți cei prezenți voluntariatul a fost o modalitate perfectă de a crește sentimentul de împlinire prin adăugarea unui raport de valoare comunității din Cugir”.
Clubul Rotary Anima Mundi, la președinția căruia se află în acest an dr. Radu Julean, și-a propus, în dorința sa de a contribui la binele comun și ca un act de dăruire necondiționată, să continue proiectul început în urmă cu doi ani „Ambulanță pentru viață”. Toate grupurile de elevi, alături de Vasile Palfi și Carmen Sulincean, și-au pus la dispoziție timpul pentru a descoperi printr-o lecție valoroasă puterea solidarității.
Cei peste 150 de spectatori prezenți în Sala Festivă a Composesoratului Grăniceresc din Cugir au trăit împreună emoția și frumusețea muzicii folk care i-a legat și i-a adus mai aproape. Grupurile care au ocupat scena cu momente pline de sensibilitate și energie tinerească au fost: Centrul pentru Tinerii al Catedralei din Cugir (coordonator preot Adrian Cebotari), grupul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir (coordonator prof. Alexandra Costea), grupul Echo (coordonator Attila Doszlop).
Evenimentul a fost încheiat de recitalul susținut de solista Carmen Sulincean și Vasile Palfi, artiști care fac educație muzicală tinerei generații la Cugir. Rotary Club Anima Mundi, un grup sudat de prieteni voluntari, a mulțumit pentru generozitate și implicare tuturor celor prezență la evenimentul desfășurat la Composesoratul Grăniceresc din Cugir.
„Ne bucurăm că ne-au fost aproape colegi de la alte cluburi, părinți, frați, apropiați ai tuturor celor care au performat astăzi. Fără dumneavoastră magia acestei seri nu ar fi fost posibilă. Melodiile din această seară ne-au învățat să visăm, să iubim, și avându-vă ca parteneri dorim să devenim o forță motrice a schimbării în bine aici la Cugir. Pentru aceasta, la ieșirea din sală, avem câteva urne pentru ambulanța socială. Gestul dumneavoastră va merge dincolo de sentimentul plăcut al celor care vor beneficia de ambulanța socială”, a fost mesajul doamnei prof. Luminița Cebotari.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului