Actualitate
Două basoreliefuri înfățișindu-i pe Decebal și Mihai Viteazul, donate Centrului Cultural Cugir
Centrul Cultural Cugir a primit, printr-un Hrisov de donație, dar mai ales prin grija și efortul Col. r. Adrian Tăbăcaru, Vicepreședinte al Asociației Culturale „Tomis”, filiala Galați, un simbol aparte, sub forma a două basoreliefuri reprezentând doi mari conducători, Decebal și Mihai Viteazul.
Basorelierurile sunt realizate în cadrul Asociației „Frontiera Gălățeană”, de către profesor Mugur Vrânceanu, șeful catedrei de artă a Liceului de artă „Dimitrie Cuclin” din Galați, după operele de bază care aparțin sculptorului Pavel Mercea. Înfățișandu-i pe marii făuritori de istorie și neam, cele două basoreliefuri reprezintă țelul firesc și dintotdeauna al poporului de pe aceste meleaguri, acela de a fi împreună cu toții, pentru binele nostru comun.
„Deși ne aflăm într-un decembrie atipic, situația actuală ne-a făcut să ne readaptăm și în acest domeniu, fără a-l abandona deloc, dar oferindu-i o frumoasă tendință de reîntoarcere, dinspre dominația unei culturi de consum, de altfel firească și necesară până la un punct spre o cultură educativă, absolută. Ceea ce traversăm acum, a impus schimbarea modului de interacțiune în toate mediile, însă împreună cu partenerii în domeniu continuăm să ținem legătura și să creionăm proiecte și planuri de viitor pentru cultura și patrimoniul istoric local. În cadrul unei astfel de colaborări, putem spune că decembrie 2020 a fost marcat printr-un dar, pe cât de frumos pe atât de prețios sub multiplele sale aspect”, ne-a declarant Diane Dobrean – directorul Centrului Cultural Cugir.
Constantin PREDESCU

Actualitate
Din zestrea portului tradițional: O nouă achiziție la Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir
La Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir a ajuns recent, o frumoasă și îngrijită pereche de cizme din piele (boftori), intrate după opinci în componența portului tradițional din zona etnografică Cugir-Vinerea.
Ele au aparținut veteranului de război, Ilie Comănescu.
„În deplină legătură cu obiectele prezentate, ne-au venit în gând versurile următoarei strigături (neceremoniale)”, susține profesoara Cornelia Ivașcu:
, , , ℎ ,
̂ ̦ ,
̂ ̦ ,
̦ ,
-̦ ̂̆̂,
̦ -̦ ̦!
„Suntem recunoscători pentru că donațiile către Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir continuă, fapt pentru care vă mulțumim încă o dată pentru implicare! Așa cum ne-am stabilit între obiectivele de activitate, nu ne limităm doar la prezentarea aspectelor privind tehnologia industrială, ci documentăm și tehnica utilizată în gospodăriile tradiționale din lumea satului. Mulțumim prof. ̦, autoarea a două culegeri de folclor ce consemnea obiceiurile satului Vinerea”, a transmis Diane Dobrean – directorul Centrului Cultural ,,Valentin Uritescu” Cugir.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Ziua Mondială a Sănătății – 2025, marcată la Cugir
Marcarea Zilei Mondiale a Sănătății s-a realizat anul acesta printr-o acțiune de sănătate publică în centrul localității Vinerea – Cugir.
Echipa medicală Direcției de Asistență Socială (DAS) Cugir – reprezentată de asistenții medicali comunitari și școlari, împreună cu coordonatorul asistent medical comunitar au monitorizat starea de sănătate a populației, prin măsurarea și monitorizarea parametrilor fiziologici – tensiunea arterială, pulsul și glicemia, precum și consiliere medicală.
„Sănătatea este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre. Ea influențează direct calitatea vieții și capacitatea noastră de a ne bucura de ea. Îngrijirea sănătății este esențială pentru a ne menține sănătoși și a evita bolile. Prevenția bolilor cronice este un aspect important în menținerea sănătății. Bolile cronice, cum ar fi diabetul, hipertensiunea și bolile de inimă, sunt principalele cauze de deces și dizabilitate în întreaga lume. În loc să așteptăm până când aceste boli să apară, putem lua măsuri pentru a le preveni. Controalele medicale regulate sunt esențiale în detectarea precoce a bolilor cornice”, este mesajul directorului executive al DAS Cugir, Silviu Samoilescu.
Constantin PREDESCU
Actualitate
11–12 aprilie 2025: „Târg de primăvară al artizanilor cugireni”, organizat pe Bulevardul pietonal Alexandru Sahia
Orașul Cugir organizează în zilele de vineri și sâmbătă (11 și 12 aprilie 2025) pe Bulevardul pietonal Al. Sahia „Târgul de primăvară al artizanilor cugireni”, un eveniment ce se repetă de mai mulți ani în orașul de la poalele Drăganei.
Potrivit organizatorilor vor fi expuse produse artizanale, decorațiuni și bijuterii (lucrate manual de artizanii locali) 100% handmade.
Program Târg:
– 11 aprilie între orele 13.00-19.00
– 12 aprilie între orele 09.00-14.00
„Vă așteptăm cu drag să descoperiți Târgul de primăvară al artizanilor locali – un eveniment dedicat meșteșugurilor și talentului comunității noastre”, este mesajul Primăriei Cugir.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu