Ştiri din zonă
Doi tineri au sustras 8 acumulatori auto și 40 litri de motorină din parcul auto al unei societăți comerciale din Șibot
Poliţiştii din Şibot au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăţi de pază că în noaptea de 18 spre 19 martie 2014, de la mai multe utilaje parcate la un punct de lucru situat pe raza localităţii Şibot, au fost sustraşi 8 acumulatori precum şi cantitatea de 40 de litri de motorină. Prejudiciul a fost estimat de reprezentanţii societăţii păgubite la valoarea de 4.200 lei.
Au fost demarate activităţile de cercetare în vederea identificării autorilor furtului şi recuperării prejudiciului iar în urma datelor şi informaţiilor obţinute, polițiștii au reușit să-i identifice pe C.M.L., de 27 de ani şi B.B.L., de 16 ani, ambii din comuna Şibot, despre care există suspiciunea că sunt autorii furtului.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat societăţii păgubite iar faţă de cei doi tineri cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 229 alin.1 lit. b și d din Codul Penal.
FOTO: ARHIVĂ

Ştiri din zonă
Accident pe Autostrada A1, în apropiere de limita cu județul Hunedoara. Două persoane rănite, după ce un autoturism s-a izbit de un parapet
Două persoane au fost rănite, vineru după-amiază, după ce un autoturism a derapat pe Autostrada A1 și s-a izbit de un parapet, în apropiere de limita cu județul Hunedoara.
„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe Autostrada A1, km 318, sens Deva-Sebeș. Este vorba despre 1 auto care ar fi intrat într-un parapet, fară persoane incarcerate, posibil 2 persoane rănite. Forte alocate: 1 x ASAS – ISU AB si 1 x ASAS, 1 x EPA – ISU HD și 1 x SAJ HD”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „La locul producerii evenimentului rutier, echipajele au constatat că un autoturism, în care se aflau 2 persoane, a intrat în coliziune cu parapetul care desparte cele două sensuri de mers. În autovehiculul implicat în accident se aflau 2 persoane, ambii fiind găsiți în afara autoturismului, conștienți și cooperanți. Pentru ambii ocupanți ai autovehiculului a fost necesară acordarea primului ajutor medical, ulterior aceștia au refuzat transportul la o unitate spitalicească. Circulația auto pe Autostrada A1 a fost restricționată, circulându-se doar pe banda de urgență a sensului de mers Orăștie-Sebeș. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, dar și curățarea carosabilului”, a transmis ISU Hunedoara.
Ştiri din zonă
Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” Vințu de Jos, câștigătoarea turneului „Cupa Satelor la Fotbal”, organizat la Săliștea
Miercuri, 16 aprilie 2025, Primăria Comunei Săliștea împreună cu Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea au organizat CUPA SATELOR LA FOTBAL.
La această competiție au participat echipele următoarelor școli: Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea, Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” Vințu de Jos, Școală Gimnazială Pianu de Sus, Școala Gimnazială Beriu, Școala Gimnazială Orăștioara de Sus, Școala Gimnazială Blandiana și Școala Gimnazială Romoș.
Pe podium s-au aflat următoarele echipe:
Locul I – Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” Vințu de Jos
Locul II – Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea
Locul III- Școala Gimnazială Beriu.
Felicitări organizatorilor, participanților și mai ales câștigătorilor!
Ştiri din zonă
123 de ani de la nașterea academicianului „David Prodan”, sărbătoriți la Săliștea
Joi, 13 martie 2025, elevii Scolii Gimnaziale „David Prodan” din Săliștea, foști elevi, cadre didactice și reprezentanții Primăriei Comunei Săliștea, domnul primar Gherman Ioan și domnul viceprimar Linuț Gheorghe, au sărbătorit 123 de ani de la nașterea academicianului David Prodan.
Cu aceasta ocazie s-au depus coroane de flori, s-au intonat cântece patriotice și s-au rememorat date importante din viața și opera marelui istoric. Noi, cei din Săliștea și cei care profesăm la Școala Gimnazială „David Prodan” suntem mândri să fim urmașii marelui academician.
Director,
Prof. Suciu Ionela Gabriela
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu