Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Actualitate

Doi bărbați din Cugir și unul din Geoagiu condamnați definitiv pentru braconaj, de Curtea de Apel Alba Iulia

cugirinfo.ro

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat soluția definitivă într-un dosar de braconaj în care au fost implicați 3 membri ai aceleiași familii din Cugir, un alt inculpat din Geoagiu și un cetățean italian. Față de decizia instanței de fond, Curtea de Apel a decis achitarea a doi dintre inculpați, respectiv B. L. D. și S. M.

Celelalte persoane judecate, B. L. P., B. I. C. și E. C. A., au rămas cu pedepsele decise la Judecătorie și anume plata unor amenzi penale în cuantum de 1.800 de lei fiecare, a căror executare a fost amânată pe un termen de supraveghere de 2 ani. Instanța de apel a mai decis înlăturarea din dispozitivul sentinței atacate a confiscării mai multor bunuri descoperite la inculpați: 3 binocluri, 5 arme tip carabină, cartușe și un autoturism de teren marca Jeep Wrangler. În cazul celor 3 bărbați care au primit decizia plății amenzii penale, magistrații au decis confiscarea de la fiecare a sumei de 2.000 de lei.

Faptele care au făcut obiectul dosarului au avut loc în august 2015, când, potrivit IPJ Alba, „poliţiştii din Vinţu de Jos au depistat, pe un fond de vânătoare din comuna Săliştea, cinci bărbaţi aflaţi la o vânătoare ilegală”.

„La data de 11 august, în jurul orei 22.40, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice şi de cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba, i-au depistat în flagrant delict pe cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 62 de ani, patru din Cugir, judeţul Alba şi unul din Geoagiu, judeţul Hunedoara, în timp ce se aflau la o vânătoare ilegală, pe fondul de vânătoare 49 – Săliştea.

Cei cinci bărbaţi, posesori legali de arme de vânătoare, s-au deplasat pe fondul de vânătoare cu un autoturism de teren pe care erau montate dispozitive de iluminare cu amplificator suplimentar şi, fără a deţine autorizaţie de vânătoare pe timp de noapte, au folosit dispozitivul de iluminare, pentru a detecta vânatul.

Cu ocazia controlului efectuat în autoturism, polițiștii au identificat cinci arme de vânătoare, prevăzute cu lunete şi muniţia aferentă, din care două nu erau transportate în condiţiile prevăzute de normele legale”, se arăta în comunicatul IPJ Alba de la acea vreme.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Cugirean condamnat la plata unei amenzi penale, după ce a ultragiat un polițist în sediul Poliției orașului Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Cugir a fost condamnat definitiv la plata unei amenzi penale în valoare de 7.500 de lei pentru infracțiunea de ultraj, victima fiind un polițist. Fapta a avut loc în 31 martie 2020, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată în 7 noiembrie 2024.

La data respectivă, polițistul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv la sediul poliției, unde punea în executare o măsură educativă privativă de libertate dispusă împotriva unui minor, fiul vitreg al inculpatului, efectuând procedurile necesare în vederea transportării minorului la Centrul de Reeducare Buziaș. Tatăl minorului (C. V.), nemulțumit de faptul că i s-a solicitat să părăsească curtea instituției, „a amenințat victima cu acte de violenţă, spunându-i că o va urmări și o va prinde, că o va nenoroci și o va băga în spital, că o să-i distrugă familia şi că o va agresa fizic”.

„Inculpatul a afirmat și faptul că nu-l interesează consecințele, că a mai făcut pușcărie, însuși ofițerul în cauză cercetându-l în mai multe dosare penale finalizate cu soluții de condamnare la pedeapsa închisorii. Totodată, cuvintele de amenințare erau însoțite de ample gesticulări cu mâinile, inculpatul simulând că vine spre victimă și că o lovește.

Această realitate faptică este atestată de declaraţiile date de 3 martori oculari, persoane care au perceput în mod direct acţiunea de ameninţare săvârşită de inculpat, care se coroborează între ele, atât în faza urmăririi penale, precum şi în faza de judecată. Cei trei martori au confirmat de o manieră concordantă versiunea expusă de victimă. Timp de aprox. 2-3 minute inculpatul a repetat insistent aceleași amenințări, perioadă în care victima se afla la o distanță de 2-3 metri față de acesta”, se precizează în dosar.

Autorul nu a recunoscut în mod direct săvârșirea faptei, dar în timpul unui interviu luat înainte de testarea poligraf a recunoscut parțial faptele comise.

„Relevante sunt următoarele afirmații făcute de inculpat: (…) am ridicat tonul, am strigat şi i-am vorbit urât, la per tu, probabil l-am înjurat; era cât pe ce să îl lovesc, însă m-am abținut și doar i-am spus: e bine ce faci? Îţi arăt eu ţie! Dai în mine cu piciorul?; (…) lasă că te prind eu civil şi ne batem atunci!; (…) iar legat de familia sa i-am spus: e normal ce faci? Gândeşte-te bine, că şi tu ai copii, şi nu ştii unde poate să ajungă!”, a spus bărbatul din Cugir.

În final, magistrații au aplicat amenda penală care va trebui achitată de către bărbat. În caz contrar, numărul zilelor de amendă se vor transforma în zile de închisoare.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 23 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a încercat să voteze din nou, în localitatea Balomiru de Câmp

cugirinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 24 noiembrie 2024, în jurul orei 13.00, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către un reprezentant al unei secții de vot din localitatea Balomiru de Câmp, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat pentru a vota, cu toate că aceasta își exercitase dreptul de vot.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 23 de ani, din Cugir, s-a prezentat pentru a vota, iar în urma verificărilor efectuate de membrii secției de votare a rezultat că acesta ar fi votat, în jurul orei 11.45, la o secției de votare din orașul Cugir.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut, pe strada Ion Creangă

cugirinfo.ro

Publicat

în

În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie 2024, polițiștii din Cugir au oprit, pentru control, pe strada Ion Creangă din orașul Cugir, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Cugir.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir