Actualitate
Daruri pentru copiii cu dizabilități din Cugir oferite de Asociația „Implicare și Dăruire”
Asociatia „Implicare și Dăruire Cugir 2023”, în parteneriat cu Centrul Social Multifunctional pentru Persoane cu Nevoi Speciale Vinerea a organizat recent, la Complexul „Elegance Bellys” Cugir evenimentul „Vine Iepurașul”.
„Au participat 30 de copii cu dizabilități și frați ai acestora, care sau distrat împreună, s-au jucat, au colorat ouă cu reprezentanții Cercului de teatru al Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir condus de actrița Maria Dodoc. Copiii au fost impresionați de întâlnirea cu iepurașul, care le-a împărțit dulciuri și răcoritoare”, ne-a relatat Mihaele Bota – președinta asociației amintite.
Constantin PREDESCU

Actualitate
Restricții temporare de circulație, în zilele de 16 și 17 aprilie 2025, cu ocazia tradiției Păștenilor
Primăria orașului Cugir anunță că în zilele de 16 și 17 aprilie 2025, în Vinerea și Cugir vor fi impuse următoarele restricții temporare de circulație, cu ocazia tradiției Păștenilor:
Cugir, 16 aprilie 2025, orele 14.30 – 17.00:
Traseu: Casa Parohială Pintea Dumitrean – str. 21 Decembrie 1989 – str. Spicului – Biserica Sf. Treime.
Trafic deviat dinspre str. Victoriei pe str. V. Alecsandri și str. Spicului – str. 21 Decembrie 1989;
Trafic deviat dinspre str. 21 Decembrie 1989 pe str. Spicului – str. V. Alecsandri – str. Ion Creangă.
Vinerea, 17 aprilie 2025, orele 07.30 – 10.00:
Traseu: Biserica Mare – str. Principală (până la nr. 248) și retur.
Trafic deviat dinspre Șibot pe str. Culturii – Șos. de centură;
Trafic deviat dinspre Cugir pe str. Zăvoiului – str. Morilor – str. Mesteacănului.
Cugir, 17 aprilie 2025, orele 17.00 – 18.00:
Traseu: str. Ion Creangă 133A – str. Tineretului – str. Alexandru Sahia – Parohia Ortodoxă Română Cugir V (Catedrala).
Trafic deviat pe str. Alexandru Sahia – str. Nicolae Bălcescu.
Actualitate
Sute de voluntari din Cugir implicați în Campania „Curațenia de Primăvară – 2025”
Aproximativ 21 de metri cubi de deșeuri au fost colectați de pe domeniul public, în urma unei mobilizări exemplare a comunității locale în cele patru săptămâni ale „Curățeniei de Primăvară – 2025”, la Cugir.
Comparativ cu anii anteriori, potrivit autorităților locale, se constată o îmbunătățire vizibilă a nivelului de curățenie în oraș, precum și o creștere a gradului de conștientizare și implicare a cetățenilor în menținerea unui mediu curat.
Timp de patru săptămâni, administrația locală – alături de asociații de proprietari, instituții de învățământ, ONG-uri și alte structuri publice – a contribuit la igienizarea zonelor verzi, a malurilor apelor și a spațiilor frecventate de cetățeni.
„Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această campanie, inclusiv celor care au oferit sprijin și resurse, pentru efortul comun de a face orașul nostru mai curat și mai responsabil față de mediu:
– Asociația Lupii Sigidavei – zeci de saci colectați – Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii/Bucuru;
– Ocolul Silvic „Sâpcea” – igienizarea zonelor periferice ale orașului care fac legătura cu satele de munte;
– Elevii și profesorii de la: Școala Gimnazială Nr. 3, Școala Gimnazială „Singidava”, Școala Gimnazială „Iosif Pervain” – Parcul din P-ța. 1 Mai, Parcul „Zaharie”, Zona verde la bl. „1 Mai”, Parcul Stadionului Nou, Parcul de Joacă – Tineretului/Mureșului;
– APA CTTA Cugir – ecologizare de la Stația de tratare apă în aval până la Podul Roșu;
– Angajații Primăriei și ai serviciilor subordonate – Stadionul Nou, Pârâul Gugului, Calea Murelor și întreaga centură a localității Vinerea.
Poliția Locală a monitorizat campania și continuă să supravegheze zonele igienizate, aplicând sancțiuni celor care nu respectă regulile de mediu”, au transmis reprezentanții Primăriei Cugir.
Actualitate
Din zestrea portului tradițional: O nouă achiziție la Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir
La Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir a ajuns recent, o frumoasă și îngrijită pereche de cizme din piele (boftori), intrate după opinci în componența portului tradițional din zona etnografică Cugir-Vinerea.
Ele au aparținut veteranului de război, Ilie Comănescu.
„În deplină legătură cu obiectele prezentate, ne-au venit în gând versurile următoarei strigături (neceremoniale)”, susține profesoara Cornelia Ivașcu:
, , , ℎ ,
̂ ̦ ,
̂ ̦ ,
̦ ,
-̦ ̂̆̂,
̦ -̦ ̦!
„Suntem recunoscători pentru că donațiile către Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir continuă, fapt pentru care vă mulțumim încă o dată pentru implicare! Așa cum ne-am stabilit între obiectivele de activitate, nu ne limităm doar la prezentarea aspectelor privind tehnologia industrială, ci documentăm și tehnica utilizată în gospodăriile tradiționale din lumea satului. Mulțumim prof. ̦, autoarea a două culegeri de folclor ce consemnea obiceiurile satului Vinerea”, a transmis Diane Dobrean – directorul Centrului Cultural ,,Valentin Uritescu” Cugir.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu